Privește cu atenție! Această casă plânge când treci pe lângă ea, pentru că habar n-ai ce legătură imensă ARE cu TINE! Ce s-a întâmplat după ce am sunat la poartă. Foto

 
+6 click pentru
galerie

Dacă ar fi om, clădirea de mai sus ar plânge cu amărăciune, în fiecare zi, pentru că sunt prea puțini cei care mai au habar ce legătură are ea cu toți românii. Acum găzduiește două familii și nu mai există niciun indiciu care să atragă atenția asupra rolului pe care ea l-a jucat în istoria țării, în urmă cu 75 de ani.

Clădirea este un duplex și se află în cartierul Vatra Luminoasă din București. Are garduri înalte și opace - pe jumătatea din stânga un model, pe cea din dreapta, altul. Din curtea din stânga, joi seară, cu puțin timp înainte de a se împlini 75 de ani de la unul dintre cele mai importante evenimente din istoria României, se aude o voce. Amplasat straniu pe partea interioară a gardului, dar accesibil, un buton de sonerie alb. Îl apăs. Latră vreo doi câini și vocea se estompează. Pași greoi, târșâiți. Se apropie o bunică, dar nu deschide larg poarta. N-apuc să-i spun într-o propoziție de ce o deranjez, că mă-ntrerupe: „E poarta de pe colț! Eu nu știu să vă spun, că am venit după ce s-a terminat. După ´71 sunt venită. Mergeți acolo!”. E ordin!

Pe locul pe care trebuie să fi pășit cu furie unul dintre cei mai cunoscuți oameni ai României, care avea deja zilele numărate, stă tolănită o pisică gri, la soare. Trec pe lângă ea. Se ridică de parcă ar fi un străjer pe care l-am prins dormind și se apucă să miorlăie deranjată. Strașnică pază! Sun la poartă. Aștept. Nu văd nici când se deschide ușa de la intrare. El, în furia momentului, o fi văzut? Se aude o voce de femeie. Ce doresc și cine sunt? Explic. Se deschide poarta, apare o femeie distinsă, soacra proprietarului, și începe povestea.

„Aici a fost arestat mareșalul Antonescu. A fost luat cu ajutorul lui Emil Bodnăraș și predat rușilor. Casa arăta altfel. Partea aceasta nu cred că era (într-adevăr, în spatele duplexului a mai fost construită o locuință, ce ar aparține unei arhitecte, n.r.). Eu nu locuiesc aici. Locuiesc copiii mei. Eu stau în apropiere. Ei locuiesc din 2009 aici. O familie de oameni normali, tineri, cu școli superioare, înalte, cu copii la școli foarte bune”, a spus femeia, precizând că a rămas în locuință în absența copiilor, aflați momentan în străinătate.  

Severă, apărând intimitatea copiilor, ca orice mamă și bunică devotată, este rezervată în detaliile pe care le oferă. Nu simte „niciun fior” pășind prin această casă. „A stat Antonescu. Regele Mihai a cerut detalii – dacă are ce mânca, dacă se simte bine, dacă este îngrijit…”, a precizat ea.

Se înduplecă, totuși, să îmi arate placa memorială ce a stat mărturie pentru evenimentul istoric. A fost curățată. Are peste 100 de kilograme și se află la demisol. Mă invită în casă, scuzându-se că se face curățenie. Degeaba, căci mie-mi pare că e ordine. Dintr-o verandă mică, într-un living cochet, nu prea mare, cu fotografii de familie înrămate, într-o mini-bibliotecă. Nu e timp. Cobor pe o scară îngustă, cu trepte ce par acoperite cu parchet. Cotesc stânga și pășesc un prag, în ceea ce-mi pare un hol lung. N-am timp să mă dumiresc. „Aici e!”. Unde? „În spatele tău”. Iat-o!

Stă rezemată de un perete, chiar în dreptul ușii, cu mesajul: „În această casă fostă conspirativă a PCR au fost deținuți sub arest în perioada 23-31 august 1944 căpetenii ale statului român, în frunte cu mareșalul Ion Antonescu”, și cu un medalion din bronz, cu chipul lui Antonescu.

Pe stradă, cei mai mulți trecători merg grăbiți, fără să privească această clădire măcar cu colțul ochiului. Întrebați dacă au habar, ridică din umeri sau spun așa: „Știam că e ceva pe aici, dar nu foarte clar ce” sau „Stau în zonă, dar nu m-a interesat, așa că nu m-am informat”.  

Cum a ajuns Ion Antonescu în casa conspirativă

Mareșalul a fost adus la această casă conspirativă fără știrea Regelui Mihai I, după ce suveranul l-a arestat la vila Casa Nouă de lângă Palatul Regal din București. Pe el și pe Mihai Antonescu, alături de oamenii lor. Mai întâi, după ce a scuipat militarii care l-au însoțit, amenințându-i că vor fi împușcați, au fost închiși în seiful în care Carol al II-lea își ținea colecția de timbre, pe un perete întreg.

Spre seară, Regele Mihai a citit la Radio România o proclamaţie către ţară. Acest document important a constituit o declaraţie de război, deoarece în conţinutul textului, a fost specificată intrarea României în război de partea Naţiunilor Unite.

„Români, în ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înțelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”, a spus regele.  

Era haos, iar ceea ce nu a anticipat el era că Ion Antonescu avea să fie mutat și predat sovieticilor.

„În noaptea aceea de du-te-vino, de încordare și tensiune, pe holurile palatului apar și agenți cu misiuni necunoscute regelui. Lucrețiu Pătrășcanu i-l prezintă pe un anume inginer Ceaușu, drept șeful unor organizații paramilitare clandestine numite «gărzi patriotice». Numele lui adevărat este însă Emil Bodnăraș, spion sovietic și unul dintre conducătorii Partidului Comunist.

În timp ce regele îi primește pe ofițerii SOE, Bodnăraș și oamenii săi îi scot din camera-seif pe mareșalul Antonescu și pe Mihai Antonescu și îi duc într-o casă conspirativă din cartierul Vatra Luminoasă. Îi vor preda apoi sovieticilor”, a scris Tatiana Niculescu Bran, în „Mihai I. Ultimul rege al românilor”.

Tot în casa din Vatra Luminoasă, care ar fi fost a amantei lui Bodnăraș, au fost duși și alți miniștri demiși: generalul Constantin Pantazi, ministrul Apărării, generalul Dumitru Popescu, ministrul de Interne, generalul Constantin Vasiliu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne și colonelul Mircea Elefterescu, șeful Poliției București. Eugen Cristescu, șeful Siguranței a fost arestat după alte câteva zile.

Ce s-a întâmplat în casa conspirativă. Ion Antonescu nu se plângea de mâncare, dar îi lipseau două lucruri

La 28 august 1944, din ordinul Regelui Mihai I, care se afla la Dobrița, județul Gorj), generalul Constantin Sănătescu, prim-ministru al Guvernului, a cerut colonelului Traian Borcescu din Serviciul Special de Informații să ia legătura cu Emil Bodnăraș și să-l roage să-l ducă în casa conspirativă a Partidului Comunist unde fuseseră duși mareșalul Ion Antonescu și Mihai Antonescu după arestarea lor în după-amiaza zilei de 23 august 1944, spre a constata „cum sunt tratați, ce mâncare li se dă, starea lor morală și fizică”.

„Dintr-un vestibul am intrat în holul de la parterul vilei. Aici, în jurul unei mese, se mai aflau Mihai Antonescu, generalii Picki Vasiliu și Pantazi, colonelul Elefterescu. Surprinși de această vizită, toți m-au întrebat: - Și pe tine te-au arestat? Ce știi de familiile noastre?- Nu domnilor, sunt trimis din ordinul M.S. Regelui, al generalului C. Sănătescu și al domnului Gr. Niculescu-Buzești pentru a vedea cum sunteți cazați, tratați și dacă aveți vreo nemulțumire.

Toți mi-au pus aceleași întrebări: ce știu de familii, dacă le mai pot vedea, cum este comentată arestarea lor și ce se va întâmpla cu ei. Mihai Antonescu era cel mai agitat. Am căutat să îi liniștesc, spunându-le că probabil își vor putea vedea familiile. Le-am spus că nimeni nu comentează arestarea lor, opinia publică fiind preocupată de luptele din Capitală contra nemţilor și de viitorul țării”, a povestit colonelul Traian Borcescu.

„- Cine a venit de este atâta larmă la voi? - s-a auzit vocea mareșalului Antonescu. - A venit colonelul Borcescu, trimis special pentru noi - i-a răspuns generalul Vasiliu. - Să vină la mine. L-am găsit singur, stând la o masă. După un salut milităresc, Ion Antonescu m-a întrebat: - Cum merge frontul de Vest? S-au putut lichida rezistențele germane de pe teritoriul nostru, doar am lăsat 21 de divizii complet echipate, în rezerva strategică (majoritatea diviziilor erau de recruți - n.n.)

Din întâmplare, aveam la mine buletinele informative și contrainformative ale S.S.I. și două ziare din aceeași zi, așa că i-am putut prezenta, într-o oarecare măsură situația și de pe front”, a mai consemnat colonelul.

Traian Borcescu l-a întrebat pe Ion Antonescu dacă are vreo dorință, iar mareșalul i-a spus că oamenii lui vor mâncare mai bună, iar el, două lucruri. De fapt, patru.

„- Sunt mulțumit de mâncare. D-ta știi că mă mulțumesc cu puțin, fiind la regim medical. Ceilalți colaboratori ai mei doresc o mâncare mai bună. Sănătatea mea este bună. Ne lipsește un aparat de radio. Și ziare. Mareșalul s-a arătat mulțumit de mersul operațiilor militare. Fără a cere relații despre familia sa, mi-a spus:

- D-ta ești cunoscut în toată armata. Te rog să comunici generalilor, ofițerilor și trupei să fie toți strâns uniți în jurul regelui și guvernului său. Să lupte pentru reîntregirea Transilvaniei și a țării noastre. Să nu se producă nicio defecțiune și, așa cum a mers în Est, să meargă și în Vest. Numai uniți veți învinge și veți fi respectați”, a mai consemnat colonelul.

„«Ceea ce mă interesează este să știu cum merge frontul, dacă este liniște în țară. Ți-am spus ce-mi trebuie: un aparat de radio și ziare». Da. Mai doresc ceva: succes armatei și patriei noastre». Între timp ceilalți ni se alăturaseră și ascultau tăcuți cuvintele rostite de mareșal. Reîntors la mașină, i-am comunicat lui Emil Bodnăraș dorințele celor arestați. El m-a invitat să-i vizitez a doua zi, ca să constat că le-au fost îndeplinite dorințele. Generalul Sănătescu și Niculescu-Buzești au ascultat raportul meu despre vizita făcută celor arestați și mi-au spus că vor raporta M.S. Regelui, dar nu pot publica nimic fiindcă s-ar crea dificultăți cu comuniștii”, a mai consemnat colonelul.

Pe 31 august, când armata sovietică a intrat în București, Ion Antonescu a fost predat generalului rus Burenin. Mareșalul a fost ținut prizonier în URSS pentru aproximativ un an și jumătate, nefiind judecat în procesele de la Nürnberg.

Ulterior, Antonescu a fost adus în România și judecat de Tribunalul Poporului din București. Deși ar fi putut să ceară clemența regală, mareșalul a refuzat să semneze cererea de grațiere întocmită de avocatul său, cu scopul de a nu-l pune pe Suveran într-o situație politică fără ieșire. Regele ar fi fost acuzat de simpatii naziste dacă ar fi acordat grațierea sau de lipsă de patriotism dacă n-ar fi făcut-o.

Ion Antonescu a fost condamnat la moarte și executat la 1 iunie 1946, lângă închisoarea Jilava. Regele Mihai I avea să declare că a făcut tot posibilul ca să îi salveze viața mareșalului, într-un interviu pentru TVR, precizând că a fost „scârbit” de felul în care a fost executat Antonescu, rănit de câteva focuri de armă înainte de a fi ucis.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI