Povestea unui băiat care s-a născut în avion, în 1990! Ce s-a întâmplat cu Erkan, băiețelul care a venit pe lume la peste 10 000 de metri altitudine

 
+3 click pentru
galerie

De obicei, bebelușii sunt aduși pe lume în spitale ce sunt dotate cu echipamente de ultimă generație, sub îndrumarea unor specialiști gata să intervină în cazul în care apar complicații. De asemenea, și mama și bebelușul beneficiază de atenția sporită a echipei medicale, care este pregătită pentru întâmpinarea micuțului. 

Uneori, însă, lucrurile nu merg așa cum au fost plănuite, iar oamenii sunt nevoiți să se adapteze condițiilor. Astfel, unele femei ajung să nască în mașini, în drum spre spital, în magazine ori restaurante sau... în alte locuri ciudate. 

Spre exemplu, o femeie a născut în timp ce era suită într-un copac în Mozambic, deoarece întreaga zonă fusese inundată, iar ea se urcase pe ramuri ca să scape de înec. Când a fost salvată de un elicpter, cordonul ombilical era încă atașat de copil. Însă ce faci atunci când intri în travaliu în timp ce ești în avion? 

Ei bine, o femeie a experimentat asta. Deși nu îți este permis să călătorești cu avionul, dacă sarcina este avansată, adică după 37 de săptămâni ori 32, dacă aștepți gemeni, o tânără a ajuns să nască în avion. Și nu ieri sau azi, ci în urmă cu 28 de ani în urmă. 

Cel mai cunoscut caz este al Fatmei Geldi, care a devenit mamă în timpul unui zbor între Turcia și Germania, când a născut un băiețel perfect sănătos

Pe 9 septembrie 1990, Fatma se îndrepta spre soțul ei, care lucra în Germania, pentru a-l vizita. În timp ce era în avion, însă, i s-a rupt apa. Încercând să rămână calmă, ea a chemat un însoțitor de bord, care a întrebat, în avion, dacă există un doctor. 

În ciuda faptului că femeia s-a temut că va naște fără ajutor profesional, Fatma a avut noroc...parțial. La bordul avionului se afla un medic ginecolog, dar care abia își terminase studiile și avea experiență puțină. Chiar și așa, însă, el era singurul specialist de la bordul aeronavei, motiv pentru care Fatma a apelat la ajutorul lui. 

Astfel, în avion a fost făcut un spațiu unde femeia urma să dea naștere. Când micuțul a fost adus pe lume, medicul începător a reușit să aducă un zâmbet pe buzele tuturor, mai ales că bebelușul era perfect sănătos. 

De asemenea, Fatma a decis ca băiețelul să poarte numele Erkan, în onoarea pilotului Erkan Süzer, care și-a păstrat calmul și a adus avionul în singuranță pe pista din Frankfurt, unde mama și copilul au fost preluați de un echipaj medical. 

Povestea lui Erkan, însă, nu se sfârșește aici. După ce a terminat liceul în Germania, băiatul s-a întors în Turcia, unde locuiesc părinții săi. A studiat Engleza la Universitatea  Bakılesir și a aplicat pentru un job ca însoțitor de bord la Tukish Airlines. 

”Când m-au întrebat de ce îmi doresc să fiu însoțitor de bord, în timpul interviului, le-am spus că am fost născut în avion.”, a povestit Erkan pentru Daily Sabah, în 2015. El a primit jobul și de curând a început să lucreze. Totuși, tânărul care are acum 28 de ani, nu vrea să se oprească aici, întrucât cel mai mare vis al lui este să devină pilot

Nu este, însă, singurul copil născut în timpul unui zbor operat de Turkish Airlines. Alți copii au venit pe lume în 2000, în 2003, iar cel mai recent, în 2017.  Erakan a mărturisit, însă, că n-a luat parte la nicio naștere în timpul zborului, însă dacă ar avea ocazia, cu siguranță ar fi pregătit ca să acorde ajutorul necesar. 
 

Sursa: The Vintage News, Daily Mail 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe