Ce-au căutat 3.000 de negri și de indieni în lagărele din România? Mâncau ridichi cu sare și mămăligă, dar iarna i-a ucis!

 
+4 click pentru
galerie

În martie 1917, autoritățile germane care ocupaseră inclusiv Bucureștiul, aduc în România 3.000 de prizonieri de culoare în cele patru lagăre existente atunci. Este vorba despre negri și indieni transferați pentru muncile agricole: tăiau la vie, prășeau porumbul. Primeau, ca hrană, mămăligă, verdețuri, orez, ridichi ori untură, fiind îngrijiți de către Crucea Roșie. Mulți dintre ei nu supraviețuiau condițiilor

După doi ani de neutralitate, România intră în luptele din Primul Război Mondial pe 14/27 august 1916, de partea Antantei. Din cauza pregătirii slabe a armatei noastre, lipsită și de tehnică militară, germanii cuceresc provincia istorică Țara Românească și intră în București, pe 6 decembrie 1916. Peste numai trei luni, în martie 1917, aveau să ajungă la noi - deși pare greu de crezut - un număr de 3.000 de prizonieri de război, mare parte dintre ei indieni ori negri. Erau repartizați în patru lagăre de muncă, fiind folosiți la treburile câmpului.

Povestea a fost descoperită de către Vitalie Buzu, profesor de istorie la Slobozia, un dascăl care a cercetat vreme de 10 ani documente de arhivă, reușind să pună cap la cap detalii impersionante.

Conform datelor oficiale, în timpul Primului Război Mondial au luptat, ca parte a Imperiului Britanic, 1.500.000 de indieni. 34.000 dintre ei aveau să piară

Pe Frontul de Vest,  anglo-francezii suferă pierderi mari între 1914, anul începerii primei mari conflagrații mondiale, și 1916. Acest lucru determină mobilizarea de mari resurse umane din colonii. Astfel apar unitățile militare cu băștinași africani, dar și din India, implicate în marile bătălii date pe ”Bătrânul Continent”. Nu mai trebuie să spunem că multe dintre ele sunt nimicite, supraviețuitorii ajungând să predea armele. Germanii ridică lagăre pentru prizonierii de culoare la Wunsdorf și la Zossen. Dar numărul lor este din ce în ce mai mare. Nemții fac sfat de taină, cu Turcia și cu Austria. Prima țară se află la o distanță prea mare, a doua e prea mică. Așa că se decide trimiterea unui număr mare de prizonieri în...România.

Chiar dacă imaginile de acum 100 de ani nu sunt atât de clare, Leo Frobenius ne-a lăsat, prin fotografiile sale, detalii despre muncile prizonierilor de culoare de la Slobozia, din 1917

Lagărele de muncă sunt în număr de patru: la Slobozia și la Morile-Mărculești, la Turnu Măgurele și pe domeniul Coroanei de la Mănăstirea, astăzi pe teritoriul județului Călărași. 3.000 de negri și indieni ajung la noi. Primii sunt parte a ”Franței” din Africa, ceilalți provin din India, oficial Colonie a Imperiului Britanic. Sunt ”cazați” în niște clădiri cu un etaj, fiind ”triați”: la Slobozia ajung algerienii și central-africanii, la Morile-Mărculești (un cătun dispărut azi), 460 de supuși britanici. Alexandru Marghiloman, prim-ministrul României de atunci, nota: ”În Ialomița s-au adus, pentru lucru câmpului, prizonieri francezi de culoare, chiar și anamiți (n.r. - Annamul a fost un protectorat francez, în regiunea centrală a Vietnamului de azi). Sunt așa de slabi, din lipsă de hrană, încât munca lor e inexistentă”.

Treptat, lucrurile se reglementează. I.C.Filitti, prefectul județului Ialomița, confirma în al său jurnal, că prizonierii primeau, pentru lucrul ușor, 400 de grame de pâine, 100 de carne, 250 de mămăligă, 125 de verdețuri, 75 de orez, 300 de ridichi, 25 de sare, 12 grame de cafea și 30 de untură, suplimentate în cazul lucrului greu. Deși sunt decimați de boli - răceală, dizenterie, malarie - prizonierii muncesc la tăiatul viei ori la prășitul porumbului, fiind plătiți cu 10 bani pe oră. Unii încep să-și construiască, primitv, colibe din nuiele și din lut.

Indienii au vrut să lupte în marea Bătălie de la Mărășești!!!

În vara lui 1917, în România sosește Leo Frobenius, apărător al prizonierilor de război din Germania, antropolog vestit. Este cel ce avea să pozeze, aproape zilnic, activitatea celor 3.000 de oameni de aici, de la el rămânând detalii impresionante. Cum ar fi acela că auzind de bătălia de la Mărășești, câțiva indieni au întrebat pe unde vine asta, pentru că ar vrea și ei să participe!!! Când sosește iarna, prizonierii încep să cadă pe capete, răpuși de pneumonie. Printre cei din lagăr se află și un prinț algerian, Gherainia Mohamed, medic la el în țară. Născut pe 5 iulie 1891, obținuse, înainte de război, o bursă de studii la Paris. Datorită educației sale este numit doctor peste cei din colonie. ”Era preocupat de soarta celor bolnavi”, avea să scrie marele general Ion Dragalina. Ucis, în octombrie 1918, în timp ce încerca să fugă din lagăr...

Toamna lui 1918 readuce frica printre prizonieri. Urma, din nou, o iarnă grea. ”Boala se cuibărea printre ei”, scrie moșierul Dumitru Seceleanu. Locotenentul R. Hollmann, comandantul lagărului de la Morile-Mărculești, dă ordin ca toate cadavrele să fie incinerate.

214 algerieni și 130 de indieni sunt înregistrați, oficial, ca decedați. Dar sunt mult mai mulți, pentru că nu s-a ținut o evidență strictă. Ajung să se odihnească în cimitirul eroilor din Slobozia, alături de români, de turci, de francezi ori germani. Prizonierii încep să fie transferați în primăvara lui 1919. Astăzi, pe amplasamentul fostului lagăr de la Slobozia este amenajată o unitate militară. La Mărculești, colonia a fost transformată într-un CAP, pe vremea comuniștilor, apoi a dispărut...

Sursa: Vitalie Buzu, ”Slobozia, pământul eroilor de pretutindeni”

Credit foto: Institutul ”Frobenius”



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI