Centenarul Marii Uniri. Marea Unire de la 1918 în pericol! Banatul sub ocupație sârbească. "Un conflict armat nu este exclus, și atunci, ori suntem învinși și pierdem tot Banatul, ori învingem și luăm pe lângă Torontal tot ținutul Timocului"

 
+11 click pentru
galerie

România a intrat în Primul Război Mondial cu un scop simplu și clar. Realizarea unității naționale. După lupte grele și pierderi uriașe în oameni și material, armata română s-a retras în Moldova, unde a făcut istorie în bătăliile de Mărăști, Mărășești și Oituz. După luni de amărăciune și multe clipe de deznădejde, după suferințele cumplite ale populației, soarele s-a ivit dintre nori pe ulițele românilor.

Mai întâi s-a unit Basarabia (27 martie/9 aprilie 1918). Apoi a venit rândul Bucovinei 15/28 noiembrie 1918. Ultima a fost Transilvania și celelalte teritorii administrate de Ungaria. (18 noiembrie/1 decembrie 1918). Aici, un capitol aparte l-a reprezentat Banatul, cea mai bogată, civilizată și râvnită provincie românească.

Terminați cu Centenarul! Ce Unire? Care sărbătoare? I-am omorât pe toți cei care au fost la Alba Iulia!

Centenarul Marii Uniri. Marea Unire de la 1918 în pericol! Pe 4/17 august 1916 România a semnat tratatul de alianță cu Antanta. Obținut după îndelungi negocieri de prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, tratatul avea prevederi speciale privind Banatul. “De la Algyo, linia va coborî talvegul Tisei până la confluența sa cu Dunărea și în urmă va urma talvegul Dunării pâna la granița actuală a României. România se îndatorează să nu ridice fortificații în fața Belgradului într-o zonă ce se va determina în urmă și să nu ție în această zonă decât forte necesare serviciului de poliție. Guvernul Regal Român se îndatorează a indemniza pe sârbii din regiunea Banatului, care părăsind proprietățile lor ar voi să emigreze, în tmp de doi ani de la încheierea păcii”, scria în tratat. Deci, ni se promitea Banatul întreg. De aici va porni întreaga dispută cu sârbii.

Centenarul Marii Uniri. Marea Unire de la 1918 în pericol! Prăbușirea Frontului din Balcani. Serbia este în avantaj

Anul 1918 a început prost pentru Antanta. Sfârșitul Primului Război Mondial părea departe. Puterile Centrale erau în ofensivă. Pe Frontul de Est Rusia bolșevizată a ieșit din război prin Pacea de Brest-Litovsk (3 martie 1918). România a rămas singură, într-o situație critică. După îndelungi discuții și primirea unui ultimatum statul român a acceptat să semneze cu Puterile Centrale umilitorul Tratat de la Buftea/București (7 mai 1918), deși se angajase față de Antanta să nu iasă din război.

Centenarul Marii Uniri. Cum s-a înfăptuit Marea Unire de la 1 decembrie 1918

În a doua parte a anului situația avea să se schimbe radical. Americanii au sosit în număr mare pe Frontul de Vest și Aliații au trecut la contraofensivă. Puterile Centrale erau epuizate, iar Antanta a decis să atace puternic în punctul cel mai slab al adversarului. Frontul din Balcani. Aici, o armată formată din trupe franceze, engleze, sârbe și grecești, comandată de generalul Franchet d’Esperey, a lansat o serie de acțiuni ofensive împotriva forțelor bulgare din fața lor. În câteva săptămâni bulgarii au cedat și au cerut arminstițiul, care a fost semnat la Salonic pe 29 septembrie 1918. Pe 26 octombrie a semnat armistițiul și Imperiul Otoman. Germania și Austro-Ungaria nu mai aveau aliați în Balcani.

Centenarul Marii Uniri. Marea Unire de la 1918 în pericol! Sârbii ocupă Banatul

În condițiile defecțiunii militare bulgare, s-a creat un gol, prin care trupe franco-sârbe au avansat rapid spre inima Imperiului Austro-Ungar. Au fost eliberate pe rând Albania, Muntenegru, Serbia, Bosnia și Herțegovina. La începul lunii noiembrie sârbii au ajuns la Belgrad, iar trupe franceze au atins Dunărea, prin Bulgaria, cu intenția de a ajunge la București. Forțele armate austro-ungare erau în derivă. Pe 3 noiembrie a fost semnat armistițiul pe Frontul Italian, iar pe 13 noiembrie 1918, la Belgrad, contele Karoly, în numele unui nou guvern maghiar, a semnat un alt armistițiu cu generalul Franchet d’Esperey.

Centenarul Marii Uniri. Unirea Bucovinei cu Regatul României, 28 noiembrie 1918

Profitând de prevederile care stipulau că linia de demarcație va fi pe râul Mureș și de faptul că armata română abia reintrată în luptă pe 10 noiembrie, după denunțarea Tratatului de la București, era departe zona respectivă,  armata sârbă a trecut rapid Dunărea și a ocupat militar întreg Banatul până pe 20 noiembrie 1918. Prin această acțiune de forță se încerca punerea Aliaților în fața faptului împlinit și obținerea unui avantaj în negocierile de la viitoarea Conferință de Pace.

Centenarul Marii Uniri. Marea Unire de la 1918 în pericol! Armata de ocupație îi oprește pe bănățeni să meargă la Alba Iulia

Pe 14 noiembrie 1918 forțele sârbe au ocupat Timișoara, capitala Banatului, iar administrația civilă, încă maghiară, s-a pus la dispoziția lor. Românii, deja organizați în Consilii și Gărzi Naționale, de la 31 octombrie, i-au intâmpinat cu simpatie pe noii veniți, sperând într-o colaborare normală. Dar situația s-a schimbat radical în câteva zile. Arătându-și adevăratele intenții, ocupantul a trecut la persecutarea românilor, fruntași naționali au fost arestați și deportați în Serbia, organizațiile românesti dizolvate. Bănățenii au fost obligați să îndure o situație mai grea ca în perioada austro-ungară, fiind nevoiți să-și aleagă delegații pentru Marea Adunare de la Alba Iulia într-o stare de clandestinitate.

Centenarul Marii Uniri. Iancu Flondor „cavaler al Unirii” Bucovinei cu Regatul României

Centenarul Marii Uniri. Marea Unire de la 1918 în pericol!  Pe toate căile armata sârbă a încercat să-i oprească pe bănățeni să contribuie la decizia de Unire cu România. Multe grupuri de delegați și de oameni dornici să fie prezenți la marele eveniment românesc au fost oprite pe drum, în gara de la Timișoara ori pe linia de demarcație. Un caz aparte a fost al episcopului de Caransebeș, Miron Cristea, viitor patriarh și prim-ministru al României. Acesta a fost oprit o zi și o noapte în gara Bouțari, între Banat și Transilvania. După multe parlamentări a fost lăsat să treacă și a ajuns la timp la Alba Iulia pentru a lua parte la Marea Adunare care proclama unirea Banatului întreg cu România. În ciuda opreliștilor bănățenii au avut 350 de delegați la Alba Iulia, unde, având în vedere situația lor specială, au cerut Unirea imediată și necondiționată cu Regatul Român.

Centenarul Marii Uniri. Marea Unire de la 1918 în pericol!  Persecuțiile continuă. Trupe franceze intră în Banat. Intervenția lui Berthelot

După 1 decembrie 1918, sârbii și-au intețit acțiunile îndreptate contra românilor, a căror opoziție devenea tot mai puternică. “Am ordonat ca orice agitație de acest fel (națională) să fie zădărnicită imediat, cu toate acestea, aproape zilnic au loc diferite incidente”, scria la începutul lunii decembrie generalul M. Rasici într-un raport adresat guvernului de la Belgrad. Mulți foști soldați români bănățeni din armata austro-ungară au fost arestați la întoarcerea acasă pentru că faceau agitație națională și trimiși sub pază la comandamentul militar din Belgrad. Orice manifestare de românism putea fi reprimată cu duritate. Așa s-a întamplat la Lugoj, unde, după o acțiune culturală a tineretului, tatăl tenorului de talie europeană Traian Grozăvescu, a fost arestat și închis în Serbia. Acolo a fost bătut cu bestialitate, astfel că la puțin timp după revenirea la Lugoj a murit. Militarii sârbi nu au persecutat pe români numai din punct de vedere național, ci au trecut și la jefuirea provinciei, de unde au trimis în țara lor depozite de alimente și muniții, inclusiv hangare ale aviației militare.

Centenarul Marii Uniri. Ilie Lazăr, maramureșeanul care a eliberat Cernăuțiul, capitala Bucovinei, de bandele ucrainene

Centenarul Marii Uniri. Marea Unire de la 1918 în pericol!  Pe fondul acestei situații tot mai tensionate și a protestelor hotărâte ale românilor, la începutul lunii decembrie, în Banat și-au făcut apariția și trupe franceze, care pentru început nu au intervenit deloc între români și ocupanții sârbi. Antanta a dorit însă să afle de la fața locului care este situația printr-un trimis special. Spre bucuria românilor acesta a fost generalul Henri Berthelot, un prieten al țării noastre, care a venit în provincie la sfârșitul lunii. În urma raportului întocmit și care a fost defavorabil vecinilor noștri, Franța i-a convins pe sârbi să evacueze partea de est a Banatului, comitatul Caraș-Severin, unde, la sfârșitul lunii ianuarie 1919, a fost trimisă o divizie franceză, care a fost intâmpinată cu entuziasm de români. Decizia era explicată chiar de premierul francez Georges Clemenceau într-o scrisoare către Berthelot: “Nu am ezitat, pentru a evita să sacrificăm drepturile etnografice ale românilor, să determinăm retragerea trupelor sârbești, care în decursul operațiunilor au ocupat Banatul, și să le inlocuim în partea centrală cu trupele generalului Henrys, cu aceeași rezervă a hotărârilor finale ale Conferinței (de pace)”. Mișcarea a venit la timp, forțele franceze fiind interpuse între cele sârbe și române, care se opriseră pe Carpați.

Convinși că vor pierde, sârbii jefuiesc sistematic Banatul

Însă trupele sârbe au rămas în vestul și centrul Banatului, inclusiv în Timișoara, unde și-au continuat politica dură împotriva românilor. După ce o delegație a Conferinței de Pace a vizitat provincia pentru a se informa asupra situației, pe 20 februarie 1919 Serbia și-a impus și administrația civilă în Banat, încercând să forțeze mâna Antantei. Reprezentații săi în comitatele Timiș și Torontal au fost numiți direct de guvernul de la Belgrad. Pe 28 februarie 1919 situația strategică a sârbilor în Banat a devenit nefavorabilă din punct de vedere militar, după ce Consiliul Militar Aliat a permis armatei române să avanseze în Crișana pe o linie de demarcație cu Ungaria situată la 5 km est de orașele Arad, Oradea și Satu Mare. Poziția lor a devenit și mai dificilă în momentul în care armata română a invins armata maghiară care la comanda lui Bela Kun nu recunoscuse noua linie de demarcație. La 1 mai 1919 românii se aflau pe Tisa.

100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial - marele tribut de sânge al Unirii

În noua situație, armata franceză a început să se retragă din Banat, trupele române au intrat pe 18 mai în Arad, iar pe 23 mai 1919 un detașament de jandarmi români a sosit la Lugoj. Până la sfârșitul lunii administrația civilă românească a fost instaurată în comitatul Caraș-Severin. În partea ocupată administrația sârbă, civilă și militară, a devenit tot mai dură pe măsură ce evoluau lucrările Conferinței de Pace de la Paris, Serbia fiind convinsă că va pierde Timișoara și centrul Banatului. În consecință, s-a trecut la confiscarea diferitelor bunuri materiale din oraș și zona adiacentă. Depozitele bancilor și instalațiile poștei centrale din Timișoara au fost transportate în Serbia, iar bunurile de la Curtea de Apel, Judecătorie și Tribunalului inventariate. Au încercat chiar să demonteze fabricile “Kandia” și “Turul”, dar s-au lovit de opoziția muncitorilor. Au început să fie percepute impozite de la populație, cei care refuzau fiind maltratați. Presiuni s-au făcut și prin Biserică și invațământ. Preoții erau obligați să pomnească la slujbă pe regele Serbiei, iar în școli au fost impuse un număr mare de ore în limba sârbă și de istorie a Serbiei. Dar nu avea să mai dureze mult.

Final fericit. Armata română intră în Timișoara

La 19 iulie 1919 a sosit la Timișoara o comisie cu caracter tehnic trimisă de Consiliul Suprem al Antantei, care avea sarcina de a stabili o nouă linie de demarcație între România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (din 1929 Iugoslavia). Dupăa șase zile comisia a stabilit o linie provizorie, dincolo de care armata sârbă de ocupație trebuia să se retragă în intervalul 28 iulie – 3 august 1919, până la semnarea tratatului de pace. Între timp, trupele franceze au părăsit complet Banatul pâna la sfârșitul lunii iulie, iar armata română a început să avanseze în Banat. Pe 22 iulie divizia a 2-a infanterie a intrat în Caraș-Severin fiind intâmpinată cu un entuziasm de nedescris. Parte a acestui entuziasm a fost și scriitorul Camil Petrescu: “Douăzeci și doi iulie. De-a lungul șoselelor, bocancii soldatului român ridică nori de pulbere liberă din pământul robit al Banatului. În sunetele muzicilor, în uralele mulțimii, sub ploaia de flori, ei intră astăzi în ținuturile visurilor lor și ale noastre”.

100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Consecințele acestui eveniment

Pe 27 iulie 1919, ultimele trupe de ocupație sârbe au părăsit definitiv Timișoara. În ziua următoare a fost instaurată administrația românească în comitatul Timiș și în partea de Torontal care revenea României. La scurt timp s-a instaurat și administrația militară. Pentru a pregăti evenimentul în oraș au sosit pe 2 august 400 de jandarmi de la Arad și 500 de jandarmi de la Lugoj. A doua zi dimineață, 3 august 1919, unități ale armatei române, comandate de colonelul Virgil Economu, au intrat în Timișoara, fiind intâmpinate de o mulțime de locuitori de toate naționalitățile. După trecerea pe sub un arc de triumf, soldații au ajuns în Piața Unirii, unde s-a desfășurat solemnitatea oficială de primire. Pentru a sărbători evenimentul a sosit în capitala Banatului inclusiv Ion I.C.Brătianu, prim-ministru al României, care a primit asigurări că toate naționalitățile vor fi loiale statului român. Ocupația sârbească se terminase și România nu avea să mai cedeze vreodată această parte de teritoriu.

Conferința de Pace de la Paris și împărțirea Banatului

Plecând de la ideea că provincia Banat constituie un întreg, premierul Ion I.C. Brătianu a plecat la Conferința de Pace de la Paris să apere tratatul de alianță din 1916. “Să știți că voi lupta pentru aplicarea integrală a tratatului. Sunt aproape sigur că Aliații nu-mi vor da tot Banatul. Dar puțin îmi pasă, nu mă duc acolo pentru succese vremelnice, vreau, oricare ar fi hotărârile de azi, să mențin pentru viitor neștirbită, măcar pe cale solemnă de protestare, integralitatea drepturilor noastre etnice”, îi spunea Brătianu lui I.G. Duca, înainte de plecare.

Omul care a făcut Unirea. Comuniștii i-au luat tot, l-au ucis la Jilava. L-au înmormântat lângă un gard

Și sârbii au cerut inițial tot Banatul, apoi s-au oprit la o linie de frontieră care le oferea circa 65% din provincie cu Timișoara, plus un cap de pod peste Mureș, care cuprindea și Aradul. După îndelungi tratative între Aliați și propuneri ale experților, la 21 iulie 1919 s-a comunicat linia de demarcație, care în linii mari corespunde actualei frontiere. În 1924 s-au mai făcut câteva rectificări printr-o convenție bilaterală. Brătianu a părăsit Conferința de Pace în semn de protest. Alt guvern român avea să semneze pacea.

Relațiile româno-sârbe ajung într-un punct critic. Declarațiile războinice ale lui Ion Antonescu

În epocă, tensiunea dintre România și Serbia a ajuns la cote alarmante. Antanta se temea de un posibil conflict armat între prieteni și aliați din cauza Banatului. Francezii au păstrat trupe în provincie până târziu. Sârbii se temeau că armata română ar putea încerca să obțină tot Banatul pe calea armelor, mai ales după victoriile de răsunet contra Ungariei și ocuparea Budapestei și se pregăteau în consecință. Chiar printre români existau voci care nu excludeau războiul. “În ziua în care Torontalul va fi în mod arbitrar rupt din trupul Banatului, noi nu vom mai putea întinde niciodată o mână prietenească acelora pe care i-am ajutat în momentele lor grele. Un viitor conflict armat, provocat de această chestiune, nu este exclus, și atunci, ori suntem învinși și pierdem tot Banatul, ori învingem și luăm pe lângă Torontal tot ținutul Timocului, unde sunt în mare număr români”, scria în prima parte a anului 1919 locotenent-colonelul Ion Antonescu, șef al Biroului Operații din Marele Cartier General, o funcție foarte importantă, viitor mareșal și Conducător al Statului Român în Al Doilea Război Mondial. Mințile raționale erau însă majoritare și nu s-a ajuns la conflict, dar 100.000 de români au rămas dincolo de graniță de dragul interesului strategico-militar al Serbiei de apărare a Belgradului.  

 

Bibliografie:

Radu Păiușan – Mișcarea Națională din Banat și Marea Unire, Editura de Vest, Timișoara, 1993

Romulus Seișanu – Principiul naționalităților, Editura Albatros, București, 1996

Ion Antonescu – Românii. Originea, trecutul, sacrificiile și drepturile lor, Editura Clio, 1990

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE