Obiceiurile lui Winston Churchill în toiul celui de-Al Doilea Război Mondial, descoperite în scrisorile unei asistente! Cum își punea „bătrânul băiat” sănătatea în pericol

 
+3 click pentru
galerie

Scrisori inedite ale unei asistente care l-a îngrijit pe Winston Churchill în februarie 1943 dezvăluie obiceiurile pe care le avea prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. „Bătrânul băiat” abia dormea și refuza să renunțe la „trabucuri-mamut” în timp ce se lupta cu o pneumonie, în toiul celui de-Al Doilea Război Mondial. El obișnuia să facă ceva stânjenitor pentru asistentă în timpul băii lui.

În aceeași lună în care naziștii și-au recunoscut înfrângerea în război, în timp ce germanii s-au predate sovieticilor la Stalingrad, prim-ministrul britanic suferea de pneumonie.

Asistenta Doris Miles l-a îngrijit pe Churchill timp de trei săptămâni, în februarie 1943, când acesta se afla la reședința sa din 10 Downing Street, dar și la proprietatea lui din mediul rural, Chequers. Asistenta i-a scris în această perioadă soțului ei, Roger, un chirurg-locotenent în Marina Regală.

Doris, care a murit în 2016, la vârsta de 100 de ani, l-a descris pe Churchill drept „cea mai atentă persoană”, spunând despre el că a tratat-o mai degrabă drept „o prietenă dragă” decât ca „o asistentă”.

Umor sec și disciplină „feroce”

Scrisorile pe care Doris Miles l-e trimis soțului ei dezvăluie disciplina „feroce” pe care o avea Churchill în activitatea lui, umorul lui sec, precum și legendarul lui obicei de a consuma alcool.

Într-o scrisoare datată la 21 februarie, asistenta nu menționează numele lui Churchill, dar spune că pacientul ei este „exact așa cum se aștepta”.

Ea a descris „apetitul extraordinar” al lui Churchill pentru muncă, din cauza căruia el era treaz la primele ore ale dimineții, timp în care ar fi trebuit să se odihnească.

„Problema este că atunci când se simte puțin mai bine el are impresia că este vindecat și probabil va apărea dimineață plimbându-se pe coridor, înfășurat doar cu un prosop, pentru a face o baie”, a scris asistenta Doris Miles.

„Am avut o discuție lungă cu bătrânul băiat. El mi-a povestit obiceiurile lui zilnice. Știai că de obicei rămâne în pat până la 12, doarme de la 15 la 17, nu pleacă nicăieri înainte de 17 și nu merge niciodată la culcare înainte de ora 2.00? Ce om!”, a mai scris ea.   

Câteva zile mai târziu, Doris Miles a descris cum ea și colega ei asistentă, Dorothy Pugh, „râdeau copios” la biroul lui Churchill, care era acoperit cu diverse borcane din sticlă ce includeau mostre de urină din acea zi, precum și diagrame de temperatură.

„Dorothy și eu ocupăm complet biroul, iar în seara asta am râs copios la masa prim-ministrului. Poți să îți imaginezi toate aceste lucruri pe biroul lui Hitler?”, a scris ea.

Compasiune pentru oamenii implicați în eforturile de război

Într-o altă scrisoare, asistenta a scris despre compasiunea arătată de Churchill pentru bărbații și femeile care au fost implicați în eforturile de război. În fiecare dimineață, el cerea numărul victimelor comandamentului bombardier.

„Prim-ministrul este foarte atent. De fiecare dată, primul lucru pe care îl întreabă când vin la datorie seara este cum am dormit. Apoi, după ce îl pregătesc de culcare și îi urez noapte bună, îmi spune că speră să dorm și eu bine”, a scris asistenta.

„Chiar și când se simte extraordinar de rău, sună la comandamentul bombardier la primele ore ale zilei pentru a afla câte victim au fost înregistrate (nu câte bombe au fost aruncate) și câte avioane s-au întors în siguranță”, a mai arătat o scrisoare a asistentei.

„Trabucuri-mamut” și un obicei stânjenitor

Până pe 1 martie, Churchill se simțea mai bine și fuma trabucuri „enorme” – un semn sigur că starea lui de sănătate se îmbunătățea.

De asemenea, Doris Miles a dezvăluit că premierul britanic obișnuia să cânte în timpul băii – obicei pe care asistenta îl găsea „stânjenitor”.

„În timp ce el își revine, trabucurile lui devin mai mari. În seara aceasta, după cină, fuma un trabuc-mamut”, a mai scris ea, jurând că acest trabuc ar fi avut aproximativ 0,3 metri.  

Într-una din ultimele scrisori ale ei, Doris Miles a menționat că Churchill, care avea vârsta de 68 de ani, era conștient că îmbătrânește și că acest lucru îi va afecta activitatea, deși își păstra „un spirit herculian”.

„Tocmai ce l-am pregătit de culcare pe bătrânul băiat. Este un adevărat număr și implică să îl desbrac și să îi pun la îndemână supă rece, apă mineral, o tabletă cu somnifere, dar și să îl conving să facă acele exerciții de respirație pe care le-a evitat! Săracul. Spune franc că nu mai este bărbatul care a fost. Până la urmă, are vârsta de 68 de ani. Însă, va fi nevoie de mai mult decât atât pentru a-l doborî”, a mai scris asistenta.

O singură dată, însă, asistenta i-a recunoscut soțului ei într-o scrisoare că Churchill, deși are multe calități, îi poate da și mari bătăi de cap.

„Uneori îmi doresc să fi fost altcineva aici în locul meu – ceea ce e lașitate. M-am atașat teribil de el, în ciuda ieșirilor lui nervoase ocazionale și exigențelor lui. Este foarte amabil cu mine și îmi mulțumește frumos de fiecare dată când fac ceva pentru el”, a mai scris Doris Miles.

Când Doris și-a luat rămas bun de la Winston Churchill, pe 15 martie, el i-a oferit un portret semnat și o copie cu autograph a cărții lui, „My Early Life”. El a insistat ca asistenta să semneze cartea vizitatorilor domeniului Chequers, unde figurau nume ale unor personalități.

„Se purta extreme de natural și m-a tratat pe toată perioada mai mult drept un prieten apropiat decât ca o asistentă. Vorbea la telefon de față cu mine și avea documente strict secrete împrăștiate pe pat”, a mai dezvăluit asistenta într-o scrisoare către soțul ei.  

Motivul pentru care asistenta a păstrat scrisorile

Doris Miles și-a păstrat scrisorile într-un dulap din sufrageria locuinței ei din Chichester, West Sussex. Fiica ei, Jill Rose, le-a descoperit în anul 2001.

Captivată de conținutul acestor scrisori, Rose Miles le-a transcris și, cu permisiunea mamei ei, a publicat o carte despre corespondența părinților ei, din timpul războiului .

Jill Rose, acum în vârstă de 70 de ani, fost programator care acum locuiește în West Beach, Florida, a declarat: „Mama mea a păstrat aceste scrisori pentru toată viața ei. În parte, a făcut acest lucru datorită afecțiunii ei pentru Churchill, dar și pentru că tatăl meu a reușit să le păstreze în siguranță în timpul războiului, chiar și când nava pe care se afla a fost atacată”.

Ea a menționat că Doris Miles a fost de acord ca aceste scrisori să fie publicate drept o carte, dar numai după moartea ei.  

Cartea, intitulată „Nursing Churchill: Wartime Life from the Private Letters of Winston Churchill’s Nurse”, de Jill Rose, a fost publicată pe 15 iunie de editura Amberley din Regatul Unit.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe