Crucea de Piatră, locul pierzaniei și al desfrâului în Bucureștiul de altădată. 20 de bordeluri „cu felinar”, 6.000 de prostituate și tarife pentru toți mușteriii

 
+11 click pentru
galerie

Povestea Crucii de Piatră, un cartier roșu al Bucureștilor de altădată, este una desprinsă din alte vremuri, cu amendamentul că multe dintre „fetițele dulci” de atunci erau fie crescute la pension și dedate ulterior desfrâului, fie simple „podărese”, Eve care stăteau pe podurile Capitalei să-şi agaţe clienţii. 

În vechiul Bucureşti, prostituţia nu era o activitate-tabu, ba chiar era încurajată din punct de vedere legislativ. Fiecare Evă care își vindea trupul avea tariful ei, în funcţie de categoria socială din care făceau parte. Astfel, Crucea de Piatră, așezat în buricul târgului, pe calea Dudeștilor, devine o destinație preferată pentru doritorii de plăceri interzise. 

O lume a plăcerilor interzise 

Deși ar putea părea un loc exclusivist, în care doar „mușteriii” avuți ar fi avut acces, realitatea era alta. Fiecare bărbat își putea alege o femeie de moravuri ușoare pe „potriva” lui.
 „Prostituatele de la Crucea de Piatră erau accesibile şi nu aveau tarife uriaşe, făceau un fel de prostituţie de cartier“, povestea istoricul Dan Falcan. Cum era organizat Moulin Rouge-ul balcanic?

Explicația o dă renumitul istoric Constantin Bălăceanu Stolnici. Cartierul era „populat” și constituit din căsuțe mici, înghesuite. La ceas de seară, în Bucureștiul interbelic, fiecare avea atârnat la poartă un felinar roșu

 Aveam un coleg de-al meu, Papahagi, care avea o locuință chiar la colțul străzii Crucea de Piatra și mă duceam la el și vedeam aspectul acestor case. Mici, cu mici curti, fără eleganță foarte mare sau în care intrau și ieșeau oameni. Nu era un spectacol interesant. Nu era un cartier de lux, era un cartier mai periferic”, este imaginea pe care o întregește și Constantin Bălăceanu Stolnici.

Un cartier frecventat de muncitori, studenți și hoți

Crucea de Piatră însemna 20 de case de toleranță „oficiale” și alte zeci în care prostituția se practica „pe ascuns”. Clienții cunoșteau însă oferta.  Era destinaţia preferată a muncitorilor, a studenţilor, a peştilor şi a cartoforilor.

 În acei ani, Bucureștiul număra puţin peste jumătate de milion de locuitori și aproximativ 6.000 de prostituate înregistrate oficial. Unele aveau mare trecere printre bărbații avizi de plăceri carnale, altele erua mai puțin întrebate și solicitate. Zece, ba chiar 20 de clienți le puteau trece zilnic prin așternuri. O cocotă putea câştiga şi 7.000 de lei pe lună, adică cât patru- cinci lefe de muncitori. 

Pe 20 august 1949, Crucea de Piatră și-a închis porțile, odată cu promulgarea Decretului 381 care interzicea prostituția. În timp, cartierul a devenit unul mai degrabă comercial.

Pe  20 septembrie, se împlinesc 557 de ani de la atestarea documentară a oraşului Bucureşti.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
10 ANI FĂRĂ MICHAEL JACKSON

vezi mai multe