Cum a devenit SIMONA HALEP ”REGINA” de la Roland Garros! De la ”băiețelul” din poza cu Hagi la primul Grand Slam din carieră GALERIE FOTO

 
+25 click pentru
galerie

Simona Halep, locul 1 WTA, s-a încoronat azi, 9 iunie 2018, ”Regină” la Roland Garros! După două încercări nereușite, în 2014 și 2017, românca de 26 de ani a lovit din a treia încercare și a câștigat primul titlu de Grand Slam din carieră. Halep a învins-o la Paris pe americanca Sloane Stephens (10 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-1.

Simona Halep s-a impus în urma unui meci de-a dreptul fantastic. A revenit de la 3-6, 0-2 și a dovedit că e cea mai bună jucătoare din lume în acest moment. Duelul cu Stephens a durat 2 ore și 4 minute!

SIMONA HALEP - ”REGINĂ” la Roland Garros 2018 reprezintă rodul unor ani de muncă și de sacrificii, în care au fost implicați, pe lângă Simona, și familia acesteia. Într-o țară în care statul ”stă” și se bucură gratuit la succesul sportivilor, familia Halep a reușit să dea sportului românesc o uriașă campioană.

De departe, Simona Halep este cea mai mare jucătoare din istoria tenisului feminin românesc și intră cu putere în galeria marilor nume pe care i-a dat sportul autohton de-a lungul timpului, alături Nadia Comăneci, Ilies Năstase, Ivan Patzaichin, Gabi Szabo sau Gică Hagi.

Apariția Simonei în lumea mare a tenisului s-a produs în 2013, la Roma, acolo unde exploda și învingea multe nume mari la acea vreme, precum Jankovic, Radwanska sau Kuznetsova. Numai Serena Williams, în semifinale, a putut s-o învingă atunci.

Până la evoluție din Cetatea Eternă, Simona Halep a parcurs mai multe etape care i-au consolidat o carieră de excepție. În cele ce urmează vă invităm să ”răsfoiți” cele mai importante momente din evoluția Simonei, de la episodul cu ”băiețelul” din poza cu Hagi la poziția de lideră în tenisul mondial!

Totul a început în jurul anului 1998, adică în urmă cu două decenii, atunci când Halep începea să ridice trofee deasupra capului la competițiile de copii.

Iată de unde a început totul....

Deși foarte tânără, sportiva are în spate ani mulți de antrenamente, concursuri, disciplină, autocontrol, eșecuri, victorii. A început să lupte pentru visul ei la numai patru anișori, când alți copii jucau „Șotron”, se dădeau în leagăn sau „disciplinau” sau „dezordonau” jucării.


1998: Simona, la unul dintre primele concursuri câștigate

La patru anișori, fetița din Constanța începea „joaca serioasă” cu mingea de tenis

De la acea vârstă, Simona a început să joace tenis, antrenată de fratele ei mai mare. Jean Piaget, „părintele” Psihologiei Copilului, spune că această perioadă e caracterizată de „gândirea magică”, în care un pui de om învaţă preponderent prin joc.


1999: Simona, din nou pe primul loc, după ce a participat la un concurs

Deja la șase ani, fetița cu părul scurt, pe care o puteai confunda cu ușurință la o primă vedere cu un băiețel avea antrenamente zilnice. Jocul de tenis devenise unul cât se poate de serios.


2002: Alături de tatăl ei, Stere Halep, după ce a câștigat Cupa Litoralului

Deși foarte tânără, sportiva are în spate ani mulți de antrenamente, concursuri, disciplină, autocontrol, eșecuri, victorii. A început să lupte pentru visul ei la numai patru anișori, când alți copii jucau „Șotron”, se dădeau în leagăn sau „disciplinau” jucării.

Nu începuse școala, dar avea antrenamente zilnice

De la acea vârstă, Simona a început să joace tenis, antrenată de fratele ei mai mare. Deja la șase ani, fetița cu părul scurt, pe care o puteai confunda cu ușurință la o primă vedere cu un băiețel avea antrenamente zilnice.


2002: La 11 ani, Simona se obișnuise deja să fie doar pe locul I

Pe atunci, nimeni nu  îşi imagina că ar putea ajunge numărul unu mondial şi că meciurile ei vor fi  urmărite nu de toată ţara, ci de o lume.  În schimb, tatăl ei, Stere Halep, a avut mereu încredere în fetița lui și a intuit de la bun început că Simona chiar merge pe drumul ei. Încă de pe atunci, micuța sportivă avea modele. Îi plăcea mult Andrei Pavel, tot constănțean de-al ei, și îl întâlnise la un meci pe însuși Regele Hagi, alături de care s-a fotografiat.

2003: La 12 ani, Simona avea deja o colecție întreagă de trofee

”Tatăl meu a venit întotdeauna cu mine la fiecare turneu. Și mama atunci când putea, dar mai aveam un frate acasă pe care trebuia să-l aibă în grijă. Tata întotdeauna mă certa când aveam emoţii, pentru că trebuia să mă bucur de joc, să joc doar de plăcere. Ceea ce eu înţelegeam, dar nu puteam să fac acest lucru. Eram un copil şi nu înţelegeam ce înseamnă emoţiile. Aveam în stomac nişte fluturaşi pe care nu puteam să-i controlez”, povestea Halep.


2008: O junioară pusă pe fapte mari și un ”un istoric”

De atunci, Simona a transformat tenisul într-un adevărat mod de viață, iar fetița din Constanța, pasionată de tenis a început să fie antrenată de un profesionist, Firicel Tomai, antrenorul cu care Simona Halep a pătruns în top 50 WTA. „Apogeul” în cariera junioarei avea să fie anul 2008, atunci Simona Halep a reuşit să devină numărul 1 în clasamentul ITF (juniori), pe 9 iunie, şi să se claseze în top 350 la senioare (WTA).


2008: la turneul junioarelor de la Roland Garros, Halep a fost desemnată cap de serie numărul nouă

La juniori, Simona a câştigat două competiţii, iar la cea de a treia s-a calificat în semifinală. În total, din cele 17 meciuri jucate, a pierdut doar unul.


2010: Simona Halep se califică în prima finală WTA din carieră. Din postura de loc 65 WTA, românca a fost întrecută, cu scorul de 6-4, 6-3  de Alberta Brianti (Italia), poziţia 94 în ierarhia mondială.


2013: Pe 15 iunie, Halep (58 WTA) câștigă, pe zgura de la Nurnberg (Germania), primul titlu WTA din carieră. Inițial mai pierduse o finală la Fes (2011) și una la Brussels (2012)

2013: Românca Simona Halep a câștigat finala turneului de la Moscova

”Vreau să mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să obţin această victorie. Sunt foarte fericită şi sper să revin la anul cu o nouă victorie”, a declarat Simona Halep la finalul meciului.


2013: Finalul lui 2013 i-a adus Simonei trofeul la Turneul Campioanelor de la Sofia, sora mai mică a Turneului primelor 8 jucătoare WTA.


2014: Simona Halep a fost învinsă de rusoaica Maria Sharapova, în finala turneului WTA de la Madrid


2014: Simona Halep, alături de idolul ei din copilărie, Gheorghe Hagi


2014: Prima încercare, ratată, de a câștiga la Roland Garros: eșec dramatic cu Sharapova


2016: Simona Halep s-a antrenat cu Nadia Comăneci la Stejarii


2016: Halep (locul 5 WTA pe atunci) câştigă turneul de la Madrid după o finală cu slovaca Dominika Cibulkova


2017: Simona Halep își apără titlul de la Madrid după o victorie cu Kristina Mladenovici


2017: Urmează a doua încercare ratată la Paris. Simona pierdea șansa de a câștiga primul titlu de Grand Slam, la Roland Garros, dar și șansa de a deveni lider WTA. Halep era învinsă de Jelena Ostapenko (6-4, 4-6, 3-6)


2017: Halep schimbă continentul, dar nu și norocul. Simona pierde finala de la Cincinnati cu Muguruza și ratează șansa de a ajunge lider WTA.


2017: Pe 7 octombrie, după o vară a ratărilor consecutive la Paris, Londra și Cincinnati, Simona Halep ajunge pe mult râvnita poziție de lider WTA! În semifinalele de la Beijing, românca și-a luat revanșa în fața Jelenei Ostapenko și a scris o nouă pagină de istorie pentru tenisul românesc!

Grație succesului de la Beijing, Simona Halep devenea cel de-al 25-lea lider WTA din istorie. Simona ajungea și prima jucătoare din România lider WTA, în istoria de aproape 42 de ani a ierarhiei computerizate a profesionistelor, care a început în 1975.


2018: Halep începe în forță anul cu un titlu la Shenzhen, după o finală cu Siniakova


2018: Pentru Simona a urmat un nou episod dureros într-un Grand Slam, de această dată la Australian Open, unde a pierdut cu daneza Caroline Wozniacki

Iată toate cele 30 de finale jucate de Simona Halep în carieră (16 vs 14 raportul victorii/eșecuri):

2010, Fes (Maroc), eșec cu Iveta Benesova 4–6, 2–6

2011, Fes, (Maroc), eșec cu Alberta Brianti 4–6, 3–6

2012, Brussels Open, eșec cu Agnieszka Radwańska 5–7, 0–6

2013, Nurnberg Cup, victorie cu Andrea Petkovic 6–3, 6–3

2013, s-Hertogenbosch, victorie cu Kirsten Flipkens 6–4, 6–2

2013, Budapesta, victorie cu Yvonne Meusburger 6–3, 6–7(7–9), 6–1

2013, New Haven, victorie cu Petra Kvitova 6–2, 6–2

2013, Kremlin Cup, Moscova, victorie cu Samantha Stosur 7–6(7–1), 6–2

2013, Turneul Campioanelor, Sofia, victorie cu Samantha Stosur 2–6, 6–2, 6–2

2014, Qatar Open, Doha, victorie cu Angelique Kerber 6–2, 6–3

2014, Madrid Open, Madrid, eșec cu Maria Sharapova 6–1, 2–6, 3–6

2014, Roland Garros, eșec cu Maria Sharapova 4–6, 7–6(7–5), 4–6

2014, Bucharest Open, victorie cu Roberta Vinci 6–1, 6–3

2014, Turneul Campioanelor, Singapore, eșec cu Serena Williams 3–6, 0–6

2015, Shenzhen Open, victorie cu Timea Bacsinszky 6–2, 6–2

2015, Dubai Tennis Championships, victorie cu Karolína Pliskova 6–4, 7–6(7–4)

2015, Indian Wells Open, victorie cu Jelena Jankovic 2–6, 7–5, 6–4

2015, Rogers Cup, Toronto, eșec cu Belinda Bencic6-7, 7-6, 0-3 ret.

2015, Cincinnati Masters, eșec cu Serena Williams 3-6, 6-7(5-7)

2016, Madrid Open, victorie cu Dominika Cibulkova 6-2, 6-4

2016, Bucharest Open, victorie cu Anastasija Sevastova 6-0, 6-0

2016, Rogers Cup, Montreal, victorie cu Madison Keys 7-6, 6-3

2017, Madrid Open, victorie cu Kristina Mladenovic 7–5, 6–7(5–7), 6–2

2017, Roma, eșec cu Elina Svitolina 6–4, 5–7, 1–6

2017, Roland Garros, eșec cu Jelena Ostapenko 6–4, 4–6, 3–6

2017, Cincinnati Masters, eșec cu Garbine Muguruza 1-6, 0-6

2017, China Open, Beijing, eșec cu Caroline Garcia 4–6, 6–7(3–7)

2018, Shenzhen Open, victorie cu Katerina Siniakova 6–1, 2–6, 6–0

2018, Australian Open, eșec cu Caroline Wozniacki 6–7(2–7), 6–3, 4–6

2018, Roma, eșec cu Elina Svitolina 0–6, 4-6

Surse Foto: Hepta, Facebook Simona Halep, WTA.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe