„Nu aveam toaletă, primeam telefoane obscene, iar atmosfera era un calvar" - Așa era tratată JoAnn Morgan, singura femeie inginer din echipa Apollo 11

 
+6 click pentru
galerie

Acum 50 de ani, Apollo 11 ducea primii oameni pe Lună. Despre bărbații această poveste s-a tot vorbit și scris, dar cum a trăit momentul istoric singura femeie din echipa formată de NASA pentru a face posibil „marele salt pentru omenire”? Groaznic! JoAnn Morgan a trebuit să suporte umilințe cumplite, de la cele mai „luminate minți” ale vremii. Primea telefoane obscene în toiul nopții, era hărțuită și obligată să meargă în altă clădire, dacă avea nevoie la toaletă.

„Ne-am propus să ajungem pe Lună, nu pentru că este ușor, ci pentru că este greu!”, spunea J.F. Kennedy într-un discurs. Acesta pare să fi fost și motto-ul după care JoAnn Morgan și-a ghidat viața.

În camera de control din care a fost supravegheată întreaga misiune Apollo 11, un chip ieșea în evidență, din marea de cămăși albe. Tânără, frumoasă, cu ochii mari și sclipitori: JoAnn. Avea 28 de ani și era singura femeie din încăpere.

Nu i-a fost deloc ușor să ajungă acolo. Pentru ea, a trebuit obținută o aprobare specială „de sus”, doar pentru că... nu era bărbat!

„Șeful meu, director de sisteme de informații, m-a sunat și mi-a spus că sunt cel mai bun comunicator din departamentul nostru și că trebuie neapărat să fiu acolo, pe toată durata misiunii. Abia mai târziu am aflat că a fost nevoit să ceară o aprobare specială pentru mine”, a povestit femeia.

JoAnn Morgan a fost un model pentru generații întregi de tinere care visau să-și construiască o carieră la NASA. Dar drumul ei nu a fost deloc ușor.

Nu existau toalete pentru femei

Fiind prima femeie inginer care a lucrat vreodată la NASA, JoAnn povestește că s-a trezit aruncată într-o lume a bărbaților. „Eram înconjurată numai de bărbați”. Piedicile au început să apară foarte repede.

„Majoritatea clădirilor în care lucram nu aveau toalete pentru femei. Trebuia să plec în expediție, până găseam una sau, în cazuri de urgență majoră, intram la toaleta bărbaților. Uneori, în timpul simulărilor, paznicul venea la mine și mă întreba dacă am nevoie de o pauză și se oferea să păzească ușa pentru mine. Era un om tare bun. Oricum, n-aveau de ales colegii mei. Când ai nevoie, ai nevoie!”, își amintește, zâmbind, JoAnn.

Primea telefoane obscene și era în permanență hărțuită

Era singura femeie, într-o mare de bărbați...avansurile și glumele cu tentă sexuală erau previzibile, mai ales la acea vreme. 

„Când am început să lucrez la misiunea Apollo 11, cel care superviza simulările a venit și mi-a dat, efectiv, o palmă peste fund, spunându-mi că femeile nu au ce căuta acolo. M-am speriat, am pus mâna pe telefon și mi-am sunat șeful. De acolo, a început șirul de intervenții. Câteva ore mai târziu, „tatăl” misiunii Apollo 11, șeful cel mare, a venit personal la biroul meu și mi-a spus că sunt binevenită în echipă și că nu trebuie să iau în seamă niciun comentariu răutăcios.”

Acea primire nu tocmai călduroasă a fost, din păcate, doar începutul. La scurt timp după ce s-a alăturat echipei, JoAnn a început să primească telefoane obscene de la colegi. 

„O dată, am trântit telefon cu atâta forță, încât un coleg care lucra în biroul de sub etajul meu a venit să vadă dacă sunt bine. Când m-a văzut, a crezut că primisem o veste proastă, că poate aflasem de vreun deces în familie. M-am uitat la el și i-am spus că pur și simplu fusesem sunată ca să mi se transmită obscenități.”

„Cu toate astea, nu mi-am permis niciodată să mă simt ca o victimă, ca un obiect. Era neînfricată, nu voiam să las pe nimeni să mă intimideze”, a povestit JoAnn.

Roy Tharpe era vecinul ei de birou, în perioada Apollo 11. „Nu aveai cum să-i pui bețe-n roate, că ar fi șters cu tine pe jos. Era extrem de bună la ceea ce făcea.”

N-a vrut niciodată se să joace cu păpuși. Prefera eprubetele

Născută în timpul războiului, JoAnn Morgan a fost un copil precoce. Când a fost încrisă la școală, s-a decis ca cea mică să sară peste clasa întâi. Într-un singur an, a reușit să citească toate cărțile din biblioteca școlii sale. „Jucăria” ei preferată a fost primită de la tatăl ei, un set de chimie.

„Am distrus veranda casei și am făcut o gaură în aleea din spatele casei. Tata nu s-a supărat deloc. M-a întrebat doar cum am reușit să fac atâtea pagube.”

La doar 17 ani, JoAnn a fost selectată să lucreze ca stagiar la Agenția Armate Americane de Arme și Muniții. „Am avut un noroc incredibil că pe anunțul era trecut „elev” și nu „băiat”. Altfel, nu aș fi îndrăznit să mă înscriu.”

Mică, dar hotărâtă!

După ce a ajuns să lucreze la NASA, a trebuit să dovedească celor din jurul ei, în mod constant, că merită să fie acolo. Colegul ei, Roy Tharpe își amintește de lupta pe care JoAnn o ducea zilnic cu bărbații care nu și-o doreau acolo.

„Erau animozități puternice, dar JoAnn era tare și foarte sigură pe ea. Era mai mult decât evident că știa cum trebuie să să poarte.”

După Apollo 11, cariera ei a explodat. Din 1958 până în 2003, a continuat să spargă barierele impuse de societate, devenind prima femeie senior executive de la Centrul Spațial Kennedy.

„Când te uitai la JoAnn, la felul în care rezolva sarcinile de serviciu, aplana conflicte, „fenta” regulile...era ca și cum priveai o operă de artă”, a adăugat Roy Tharpe.

Suzy Cunningham, fosta ucenică a lui JoAnn Morgan își amintește ce onoare a simțit în toți anii în care a avut-o ca mentor pe singura femeie inginer care a lucrat la misiunea Apollo 11.

„Era eroul meu. A fost un model, o inspirație pentru toate femeile care lucrează acum la NASA. Ea a fost cea care a făcut loc femeilor în această instituție. Ea a fost cea care ne-a făcut să credem că putem ajunge aici.”

Astăzi, la cei 78 de ani ai săi, JoAnn Morgan se bucură de viața de pensionar, împărțindu-și timpul între plajele însorite din Florida și peisajele montane superbe din Montana. Sună frumos, nu-i așa? Doar că nu acesta a fost, inițial, planul ei de pensionare.

JoAnn visa să își trăiască ultimii ani din viață pe Marte: „Mă gândeam că poate vor crea un program pentru bătrâni. Dacă s-ar fi pus în aplicare acum 15 ani, m-aș fi înscris cu siguranță ca voluntar.”

În nopțile senine, prima femeie inginer de la NASA privește către Lună și zâmbește, gândindu-se la câte a reușit să facă în această viață: „Am ajutat 12 oameni să pășească pe Lună și îmi place la nebunie să mă laud cu asta!”

Surse: NASA.gov, CNN.com, CBS News



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI