Cum l-am omorât pe Avram Iancu. L-am aruncat, nebun, din spital, l-am lăsat să moară de frig

 
+5 click pentru
galerie

La un an de la Revoluția de la 1848, Avram Iancu, eroul național al românilor din Transilvania, e arestat de austrieci. I se declanșează o boală psihică. Este uitat de toți, nu are unde să doarmă, nu mănâncă zile întregi. La nici 25 de ani ajunge prin spitale, cântând la fluierul de cireș, unicul său prieten, și spunând: ”Eu nu mai sunt Iancu, sunt umbra lui. Iancu e mort!” Decedează la 48, după ce este dat afară din locul în care era ”cazat” din milă! 

Pe linie directă, Avram Iancu se înrudea cu marele Horea. Fratele bunicului său fusese cel care condusese Răscoala de la 1784! Se trăgea dintr-o familie de moți înstăriți când a venit pe lume, la Vidra de Sus, în 1824. Gimnaziul l-a terminat la Zlatna, apoi a mers la Liceul Piarist din Cluj. Revoluția de la 1848 îl găsește la Târgu Mureș, la Tabla Regească, un fel de Curte de Apel a Transilvaniei, unde e avocat. Se știe, deja, cu mulți tineri români care-i vor deveni camarazi în Războiul Național din Transilvania: Nicolae Solomon, Petru Dobra, Vasile Fodor ori Ilie Măcelariu.

        Avram Iancu, avocat la Tabla Regească (Curtea de Apel) Murăș-Oșorhei (Târgu-Mureș) - portret de epocă

La 26 martie 1848, deși are numai 24 de ani, Avram Iancu organizează, în casa sa din Târgu Mureș, o întrunire a tinerilor români. Se decide ca în Duminica Tomii să se meargă la Blaj, pentru o Mare Adunare Națională, cu scopul ”de a se face pașii necesari în cauza națională”. Aceasta are loc pe 3/15 mai 1848. Imediat după Paști, autoritățile ungare din Transilvania declară starea de asediu și încep să ridice spânzurători prin sate, pentru a-i intimida pe români. Iancu își mobilizează moții sub lozinca ”Voi sunteți poporul!”. Începe să le vorbească oamenilor prin sate depre unitatea națională, despre românism, despre situația din Transilvania. Pe 4 iunie, baronul Perenyi trimite un raport privind situația din Munții Apuseni, așa că două zile mai târziu, guvernul de la Peste ordonă luarea de măsuri severe împotriva lui Avram Iancu. După ce află de masacrul de la Mihalț, în care 12 țărani români sunt uciși de grănicerii secui și de gărzile naționale maghiare din Aiud, Iancu decide să adunea moții, pentru a se putea apărea la nevoie. Fondează, la 19 octombrie 1848, faimoasa Legiune ”Auraria Gemina”. Cere înarmarea oamenilor și primele tabere de instrucție apar imediat. Anunță că are 4.000 de moți cu care va lupta de partea austriecilor. Armata ”uită”, însă, să-l ajute, astfel că în martie 1849, Avram Iancu este complet înconjurat de maghiari. Urmează trei bătălii la Abrud. Scrie celebra scrisoare în care cere ”Libertate, egalitate, frățietate, Fraților maghiari!” Finalmente, în august 1849, după un război de gherilă de mai bine de un an, ostilitățile încetează. Ungurii nu pot uita ”aportul” lui Avram Iancu, Casa de Habsburg ”uită” că a fost ajutată. Este momentul în care pentru tânărul avocat de 25 de ani încep problemele, cele care nu se vor sfârși până la finalul vieții!

În ultimii ani de viață, cu sănătatea șubrezită

Pe 15 decembrie 1849, la târgul de la Hălmagiu, Avram Iancu este arestuit de către soldații austrieci, așa, de ”control”, pentru sperietură. Românii sunt în număr mare acolo, reacționeză, este eliberat la presiunea lor. Din păcate, suferă prima cădere psihică. Va continua să lucreze, va merge la Sibiu, la Viena, dar starea sa de sănătate se va înrăutăți. A doua cădere apare în vara lui 1852. Împăratul Franz Joseph I al Austriei vrea să-l vadă. Iancu pregătește întâmpinarea sa la Vidra de Sus, dar...nu se mai prezintă! „Împăratul a făcut pe voia muntenilor, a venit la ei cu toată comisia sa strălucită, însă cel care nu se prezentă la împăratul, din toţi bărbaţii români de renume, este unicul Avram Iancu. Faime diverse, unele mai fabuloase decât altele, se lăţiră despre acea absenţă misterioasă a lui Iancu. (...) Cu toate acestea, adevărata cauză imediată pentru care Avram Iancu nu a voit să se prezinte la împăratu în iulie 1852 este şi rămâne una secretă, pe care dânsul a dus-o cu sine în mormânt, dacă nu cumva nu a încredinţat-o vreodată la vreunul dintre intimii săi”, relata Gheorghe Bariţiu, prietenul său. A treia problemă apare pe final de 1852. Iancu este arestat și închis în faimoasa temniță de la Alba Iulia, unde este maltratat de către un șas pe nume Hohn. Cedează definitiv. Este eliberat de către Ilie Măcelariu din Sibiu, dar starea sa psihică este deplorabilă. E trimis la băi cu abur, plânge, prinde a cânta la fluierul său de cireș numai cântece de jale. ”E distrus sufletește și înfrânt sufletește. Începe să ceara vinars, ca și cum ar încerca să-și amorțească durerile”, scria Barițiu. 

Horea și Cloșca, eroii neamului: trădați de români, vânduți de popi, judecați de Brukenthal, uciși de țigani, ”sărbătoriți” la armeni, de către unguri

Publicistul l-a întâlnit ultima dată pe Avram Iancu în 1865, la Abrud. A încercat, fără succes, să îl ajute. „Atunci iarăşi mi-au zis oamenii noştri că se încerc doar amu îl voi îndupleca să se lase de băut şi să se reapuce de avocatură. L-am luat frumuşel numai de la diploma sa de avocat, i-am accentuat nenumăratele calamităţi ale poporului şi necesitatea de a i se da ajutor pe la tribunale şi la autorităţile politice. Până la un loc Iancu îmi vorbea, cum se zice, în toată firea, dintr-o dată însă ficsându-se îmi zise: <<Hm, ce, doar nu ai vrea și dumneatasă mă aresteze nemții austriaci>>. Această apostrofare a lui Iancu mă dezarmă, cauzându-mi o întristare profundă. Aşadar, atentatul de la Hălmagiu, arestarea şi maltratarea din 1852, lăsaseră în sufletul lui Iancu impresiuni atât de dureroase, încât ele se prefăcură în idee fixă, care îl urmăriră ca un spirit necurat în toată viaţa lui”, nota Gheorghe Bariţiu, în Transilvania (15 noiembrie 1872). În 1867, când Transilvania e cedată Ungariei, ”Crăișorul Munților” pricepe că totul este pierdut!

Ultima imagine cu el în viață, în 1872, înainte de a se stinge. „Peri în 1872 în tinda casei unui sărac din Baia de Criş, a unui covrigar. De aici îl aduseră, ca pe atâţia alţii din Baia de Criş, care n-au o biserică şi un cimitir acolo, la Ţebea. El zace în locul unde ostreţe negre înconjură o cruce verde purtând inscripţia scurtă: Avram Iancu, advocat, prefect Legiunii gemene române 1848-9, + 1872. Cununile ce i s-au adus, uneori cu zgomot, totdeauna cu o mărginită pietate, au fost adăpostite de confiscări, batjocoriri şi sfâşieri. Mormântul în care se odihneşte învingătorul învins şi nebunul care nu mai avuse de ce să rămâie cuminte e acesta, sărac şi umil cum e soarta poporului care-l păstrează ca urnă a sfintelor moaşte. Şi lângă dânsul vechiul stejar cu trunchiul mândru mai răsfiră crengile puternice, ce cad pe rând şi se înnoiesc într-una, vuind în vântul serilor cântece de taină, între crucea mortului din groapă şi crucea suferinţei învietoare de pe lăcaşul românesc al credinţei”, scria Nicolae Iorga, în volumul ”Neamul Românesc şi Ţara Ungurească” (1906)

A fost părăsit de toată lumea, dat afară din spitalul din Baia de Criș

În ultimii ani de viață, de și nu a împlinit nici măcar 50, Iancu e părăsit de toată lumea. Rătăcește prin satele muntenilor din Apuseni, pe unde primește de poamnă. Doarme pe unde apucă, uneori și prin păduri. Ajunge la spitalul din Baia de Criș. Ungurul de aici, administratorul, îl știe, așa că-l primește gratis. Are o tuse chinuitoare și sângerează. După ce se pune, cât de cât, pe picioare, e dat afară! Se culcă, noaptea, pe prispa unui brutar, Ioan Stupină, zis ”Lieber”, meșter în covrigi. Seara-i răcoare, e toamnă-n munți. E aflat mort, înghețat, pe 10 septembrie 1872. Asupra eroului național al românilor din Transilvania sunt găsite o năframă zdrențuită, fluierul de cireș de care nu se despărțea niciodată și o jalbă către împăraatul austriac Franz Joseph I, unsă de grasime și mototolită, pe care nu o mai trimisese niciodată. Cauza decesului: o nouă hemoragie. Preotul din Vidra, Vasile Gomboșiu, notează că numele celui decedat este ”Avram Iancu, Eroul Românilor”, care a murit la 48 de ani, fiind ”june”. Omul fusese împărtășit, iar moartea, una ”firească”. (sic!)

Unica imagine de la funeraliile sale, la Țebea, în septembrie 1872. Au slujit 36 de preoți, în frunte cu protopopii Mihălțanu (ortodox) din Brad și Balint (unit), din Roșia Montană

Abia acum românii din Transilvania își dau seama ce Om au pierdut, dar este prea târziu. E îngropat cu funeralii naționale pe 13 septembrie 1872, în Panteonul Moților din Țebea, lângă ”Gorunul lui Horea”. Vin 36 de preoți și doi protopopi. Sunt 4.000 de persoane, dar unii vorbesc și de 10.000. Clopotele se trag, în munți, trei zile și trei nopți, Se cântă ”Marșul lui Iancu” și ”Deșteaptă-te, române!” Crucea de piatră e donată de preotul Ioan Tisu, iar pe ea a fost inscripționat, simplu: ”AVRAM IANCU, ADV(OCAT), PREF(ECTUL) LEG(IUNILOR) ROM(ÂNE) în anul 1849-9. +1872". Necrologul său e și mai simplu: ”Viața lui în totalitatea ei va rămâne o oglindă sinceră a vieții noastre naționale”. 


 



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI