Cum l-am omorât pe Constantin Levaditi, românul nominalizat de 42 de ori la Nobel! ”Pleacă din țara asta!”

 
+3 click pentru
galerie

Constantin Levaditi este un anonim printre români. Orfan, luat sub aripă de marele Victor Babeș, devine unul dintre cei mai importanți medici din istoria noastră. Critică deschis clasa politică, administrația, sistemul sanitar. E gonit din țară. Se refugiază la Paris, devine decanul școlii franceze de bacteriologie. Este nomonalizat de 42 de ori la Premiul Nobel pentru Medicină

Tatăl era un emigrant grec. Trebăluia ca salahor, în port, la Galați, acolo unde cel mic, Constantin Levaditi, avea să se nască pe 19 iulie 1874. Mama se trăgea dintr-un sat moldav. Familie modestă. La opt ani își pierde părinții. Tuberculoză. Se bagă băiat de prăvălie, pentru a supraviețui. Un unchi îl ”angajează” la nouă ani: duce produsele acasă la mușterii, să nu le care ei. Ajunge la București, la o rudă ce lucra ca infirmieră. Acesta îl ”miroase”, îi simte potențialul intelectual, îl îndeamnă spre școală. După liceu, trece la Facultatea de Medicină. Tip cu lipici, intră sub aripa uriașului Victor Babeș. E trimis la Paris, la Institutul Pasteur, dar și la Laboratorul de Patologie Generală. Citește enorm despre tuberculoză (deloc întâmplător dacă ne gândim cum și-a pierdut ambii părinți). Ajunge la Frankfurt, la Institutul de Terapie Experimentală. În 1902 obține titlul de doctor în medicină în capitala Franței. Studiile sale despre poliomielită, herpes și encefalita letargică sunt considerate de un mare interes teoretic și practic. În 1913 reușește, în premieră mondială, să cultive virusul poliomielitic pe alte celule decât cele nervoase, contribuind, astfel, decisiv, la crearea vaccinului antipoliomielitic.

Dar îi este dor de țară, deși nu prea mai are pe nimeni pe aici. Revine în România în 1919, la 45 de ani. Vrea să predea la facultățile de medicină, să ajute cu ceea ce a acumulat, cu ceea ce știe. Merge prin spitale, începe să critice clasa politică, sistemul sanitar. Scrie despre grija inexistentă a statului față de starea socială a poporului. Iașul și Bucureștiul primesc, imediat, ordin să-l respingă. Merge la Cluj, acolo are prieteni, trebuie să-l accepte. E declarat ”indezirabil”. Într-o zi, găsește scris, cu un creion, pe o lucrare de-a sa, ”Pleacă din țara asta!” Vede cum unii colegi fac ”eforturi” să-l îndepărteze, după ce spune că ”nu este de acceptat ca românii fără stare materială să fie lăsați să moară pentru că nu au cu ce plăti doctorii și doctoriile”. Scârbit și mâhnit, pleacă din România. Se refugiază în Franța. În 1920, la câteva luni după ce facultățile mioritice îl refuzaseră, predă la ”Institutul Rockefeler” din NY. Devine decanul de necontestat al școlii franceze de bacterilogie. Publică opere despre penicilină, streptomicină, subtilin. Este considerat unul dintre fondatorii virusologiei, imunologiei și al inframicrobiologiei moderne.

O stradă în Galați, un cimitir, un combinat

Între 1922 și 1939 este nominalizat de 42 de ori la Premiul Nobel pentru Medicină. Marii savanți ai omenirii (Emile Roux, Carl Kling, Nicolae Minovici) îl propun pentru cel mai prestigios trofeu din domeniu. Devine profesor asociat la Madrid sau Barcelona. Predă, din nou, la New York, la Philadelphia. Face unul dintre primele filme științifice europene de propagandă împotriva pericolului venerian. Gonit pe vremea regalității, este șters din manuale odată cu venirea comuniștilor: este exclus din Academia Română!

Cu roșu, cimitirul. Cu galben, strada

Se stinge departe de casă, la Paris, pe 5 septembrie 1953. ”Am fost forțat să lucrez printre străini pentru că nu m-au vrut cârmuitorii românilor mei”, scria cu doi ani înainte de a pleca. Patria, ”recunoscătoare” ca de fiecare dată, i-a dat numele unei străzi în Galați. Cea care ocolește cimitirul ”Sfântul Lazăr” și se pierde, printre blocurile cenușii, înghițită de strada Combinatului...

Sursa: Biblioteca ”V.A.Urechia”



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
10 ANI FĂRĂ MICHAEL JACKSON

vezi mai multe