Cum l-au omorât comuniștii pe IULIU MANIU, omul care a salvat Viena și a făcut Marea Unire: ”I-au scos puroiul, i-au curățat viermii. Se auzea zgomotul țestei sale ce lovea scările!!!”

 
+4 click pentru
galerie

Pe 5 februarie 1953, în Penitenciarul de la Sighet, locul în care comuniștii ucideau marii oameni ai istoriei noastre, se stingea Iuliu Maniu, creatorul statului național modern, fruntaș țărănist, erou în Viena pe care o ținuse departe de bolșevism. O făcea după o lungă și grea suferință. La 80 de ani, Maniu se ținea, încă, demn, deși e dificil de descris și astăzi în ce stare se afla: cu picioarele necrozate, cu infecții în tot corpul. A fost aruncat într-o groapă comună, astfel că nici până acum nu se știe unde îi este, cu adevărat, mormântul 

Prin iunie 1915, împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, e de părere că Franța nu poate fi învinsă în Primul Război Mondial decât dacă România întră în luptă de partea Puterilor Centrale. Trimite, degrabă, soli la Viena, pe deputatul catolic Mathias Ersberger, să vorbească, acolo, cu reprezentanții românilor ardeleni. Printre aceștia se află și IULIU MANIU, alături de alți fruntași, precum Vasile Goldiș ori Aurel C. Popovici. La 42 de ani, Maniu e ferm. Spune că se vor implica, dar vor vrea, la final, stat separat în cadrul monarhiei habsburgice, guvern ardelean român, propria armată, propria bancă națională. Cererile îi sunt, logic, refuzate, Maniu nu cedează niciun punct. Cu toții știm cum se termină prima mare conflagrație a omenirii.

După destrămarea frontului din Italia, în toamna lui 1918, Iuliu Maniu, ofițer de rezervă, luptător, vreme de trei ani, prin tranșeele din Rusia, ajunge la Viena, unde ocupă o bună parte a Ministerului de Război. Având alături o serie de soldați și ofițeri români, toți de calitate, fruntașul este invitat de numele grele din aristocrația vieneză la o discuție cu cărțile pe față. Acesta explică faptul că orașul traversează o perioadă critică, vizibilă, că el dispune de patru regimente de infanterie - de la Sibiu, Cluj, Oradea și Brașov -, că are pe mână, în subordine, cam 60.000 de suflete și că acestea formează, în acel moment, singura forță disciplinată. Peste tot ostașii bolșevizați, de toate națiile, jefuiau, distrugeau ori dădeau foc, așa că în urma lor era numai prăpăd. Austriecii nu doar că acceptă, mai mult, îl roagă pe IULIU MANIU să facă ordine. Ceea ce se și petrece în urma unei faimoase campanii de ”curățenie” de 55 de zile, rămasă în istorie. Este primul moment în care marele om transilvănean iese la rampă, întâiul dintr-un șir lung.

La 1 decembrie 1918 este unul dintre artizanii Marii Uniri, pe care o visa încă din copilărie. Devine Prim Ministru al României de mai multe ori, apoi președinte al istoricului Partid Național-Țărănesc. De fiecare dată, luptă cu toate puterile, contra tuturor dictaturilor, de orice fel: de la bolșevici la legionari, de la comuniști la carliști. Pe 23 august 1944 anunță că mai bine moare decât să predea țara pe mâna rușilor. Trimite telegrame englezilor, pe care-i întrebă, direct, dacă au de gând să predea România ciumei roșii. Se opune și instalării guvernului Petru Groza, face memorii după memorii, adresate puterilor occidentale. Apoi, la alegerile din 19 noiembrie 1946, obține, cu PNȚ, o victorie zdrobitoare, dar comuniștii falsifică tot. În urma înscenării de la Tămădău, din 14 iulie 1947, este arestat de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început în 29 octombrie 1947. Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, IULIU MANIU era condamnat la închisoare pe viață. Avea 74 de ani. A fost trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat, împreună cu Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Camil Demetrescu, Niculescu-Buzești, N. Carandino și alții din ”lotul Maniu”, la Sighet. În ultimele luni de viață, colegul său de celulă a fost N. Carandino, în ale cărui memorii se găsesc relatările privind ”testamentul politic” și ”testamentul religios” ale ”Domnului Președinte”, precum și detalii importante din viața, activitatea politică, gândirea morală, religioasă, politică a lui Maniu.

Scânteia anunța, pe prima pagină, sentințele

Cuvintele de bun-venit de la Sighet: ”Să băgăm bivolii în grajd”

La Sighet, unul dintre cele mai crunte locuri de exterminare din istoria noastră, locul în care au sfârșit mințile luminate ale acestui neam, începe un calvar greu de reprodus. Vasile Cioplan, directorul închisorii, un dement, îl ia în primire. Primele cuvinte, cele de bun-venit, sunt: ”Să băgăm bivolii la grajd”. După doi ani, este din ce în ce mai clar că Maniu, ajuns la aproape 80 de ani, nu mai poate rezista. Este dus, cu targa, la baie, iar cerberii fac tot posibilul ca să-l mai scape pe jos, din când în când...În iarna anului 1953, Maniu e singur în celula de 2/3 metri. E paralizat. De la bătăi, nu-și mai simte nicio parte a corpului, dar e lucid, pentru că ascultă, de câte ori poate, rugăciunile cardinalului Hossu. Un gardian cu ceva carte, dar și cu frică de Dumnezeu, îi facilitează lui Corneliu Coposu, alt mare fruntaș țărănist, o ultimă întâlnire: ”Eu voi sfârși aici. Această nenorocire va mai dura vreo 20 de ani, după care va trebui să reangajezi PNȚ-ul în lupta pentru democrație”.

Celula în care a murit Iuliu Maniu

Sfârșitul e aproape. Preotul bănățean Rață, este dus să conviețuiască în celulă cu Maniu, gardienii știind ce urmează. Descrierea făcută de acesta aproape că nu se poate citi. ”Marele om politic avea picioarele putrezite, în niște pantaloni ca de tablă. Am cerut o găleată cu apă caldă, l-am spălat pe bătrân, i-am tăiat cu o foarfecă primită de la un gardian milos armura de puroi, putreziciune și umezeală”. Apoi în curăță infecția, dar membrele îi erau deja necrozate. În țesuturile moarte are viermi. Pe 1 februarie, Maniu îi spune preotului Rață: ”Mergeți și vestiți cauza noastră!”

Certificatul de deces - Actul de moarte - al marelui om politic

Pe 5 februarie 1953, IULIU MANIU părăsește această lume. Corpul neînsuflețit este pus întrun sac, asemenea poveștilor lui Alexandre Dumas, în ”Contele de Monte Cristo”, unde cei decedați erau azvărliți în mare, din Castelul D'If...Toți cei care au supraviețuit regimului de exterminare de la Sighet și-au adus, apoi, aminte, că vestea morții ”Domnului Președinte” s-a răspândit, rapid, printr-un limbaj Morse bătut în pereții celulei. Conform acestora, ”se auzea zgomotul țestei sale ce lovea lespezile de piatră”...

E dus și aruncat fie într-o groapă comună, pe malul Tisei, fie în cimitirul din satul Giulești, nu departe de închisoare, dar nimeni nu poate confirma nimic. IULIU MANIU, salvatorul Vienei, unul dintre artizanii Marii Uniri, creator de stat românesc modern, fruntaș țărănist, prim ministru, luptător contra comunismului și al bolșevizării României, nu are, nici astăzi, mormânt.

Vasile Ciolpan, călăul, trimite o depeșă la București prin care vestește moartea unui mare martir. ”În celula nr...s-a stins lumina”.

Atât!

Surse: România Liberă, mariusghilezan.ro

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe