De la felinare cu untură de pește și „casa cu apă” la orașul de astăzi! Cum arăta Bucureștiul, în urmă cu câteva sute de ani

 
+8 click pentru
galerie

Se împlinesc 560 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului. Concerte, spectacole, expoziții și tot felul de evenimente împânzesc orașul și mii de oameni iau la pas străzile și bulevardele, pentru a sărbători. Totuși, pe locul unde astăzi stă o capitală aglomerată, în care moernul se îmbină cu vechiul, în urmă cu 200 de ani, era mai degrabă o așezare de tip rural! Cum arăta Bucureștiul, în urmă cu două secole?

Mergem la librărie sau la bibliotecă, deschidem o carte și aflăm următoarele: „Bucureştiul s-a născut treptat, între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea, prin coagularea unor aşezări săteşti aflate în vecinătatea Curţii domneşti şi a târgului sezonier numit "Târgul Cucului" sau al "Moşilor". Mahalalele - mai întâi aşezări săteşti în jurul Târgului Bucureştilor şi mai apoi cartiere preurbane ale acestuia - au avut până la începutul secolului XX o înfăţişare rurală", scrie istoricul Adrian Majuru în lucrarea sa "Bucureşti. Povestea unei geografii umane” (Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2007)

Așadar, Bucureștiul complex și ticsit de azi a fost cândva doar o aglomerare de case. În timp, periferia s-a extins, orașul căpătând proporții tot mai mari.

PE LA 1600 ȘI CEVA...

Final de secol XVI. Bucureștii se întindeau de pe partea stângă a Dâmboviței și în centru era Curtea Domnească. Dincolo de Dâmboviţa, în partea dreaptă, erau mănăstirile de la Sf. Troiţă (viitoarea Radu Vodă), Sf. Ecaterina şi Mihai Vodă, iar în dreptul actualei Căi a Rahovei erau bordeiele "calicimii", sărăcimea oraşului. Tot în partea dreaptă se întindeau grădinile, livezile şi viile domneşti, mănăstireşti sau boiereşti. Din secolul al XVI-lea datează şi alte biserici şi mănăstiri situate în Bucureşti sau în preajma acestuia, precum Plumbuita sau mănăstirea Mărcuţa.

                          București sec XVII-XVIII (sursa: bercenidepoveste.ro)

Pe atunci, oamenii aveau „vistieria apelor” sau „casa de apă”, un fel de rezervor cu găuri prin care venea, pe olane, apa de izvor, de la Curtea Domnească.

În vremea lui Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti între 1632-1654, Bucureştii numărau 6.000 de case şi 40 de mănăstiri şi biserici, iar oraşul număra la mijlocul secolului al XVII-lea 20.000 de locuitori.

Apar noi biserici și noi denumiri de ulițe, precum „ulița turcilor”, „ulița domnească” sau „ulita de sus”, care se întindea între sfârşitul Căii Moşilor şi Halele Obor de azi ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu).

Prăvălii și case din scânduri, cu un singur nivel, acoperite cu trestie și șindrilă, cam așa arăta peisajul vremii. În afara caselor domneşti de la Mihai Vodă şi Radu Vodă, mai existau în Bucureşti casele domneşti de la Plumbuita, construite între 1646-1647.

CUM A APĂRUT CALEA VICTORIEI, DINTR-UN POD DE BÂRNE

În 1679 dă ordin Șerban Cantacuzino să se ridice mănăstirea Cotroceni. Apoi apare și ceea ce astăzi este Calea Victoriei! În timpul lui Constantin Brâncoveanu se dezvoltă un nou "pod" adică un drum podit cu bârne de stejar aşezate de-a curmezişul (Podul Mogoşoaiei), care va deveni artera principală a oraşului. După Războiul de Independenţă (1877-1878), numele acestei artere se va schimba în Calea Victoriei. 

                    București la începutul secolului al XVIII-lea (sursa: wikipedia)

Pe aici trăia boierimea vremii (Cantacuzineştii, Bălăcenii, Brezoienii, Filipeştii şi Creţuleştii), semn că încă din cele mai vechi timpuri Calea Victoriei (sau Podul Mogoșoaiei, pe atunci) a stat sub semnul luxului și al „high life-ului”.

COLȚEA, PRIMUL SPITAL DIN BUCUREȘTI, PRINTRE CASE DE LEMN

Final de secol XVII și începutul secolului al XVIII-lea. Mihail Cantacuzino ridică ansamblul mănăstiresc de la Colţea, cuprinzând biserica, un spital (cel dintâi din Bucureşti), apoi şi un turn înalt, celebrul Turn Colței, cu o istorie aparte pentru bucureșteni!

                            Turnul Colței din București (sursa: stelian-tanase.ro)

Dacă majoritatea locuitorilor oraşului aveau case de lemn şi bordeie, construcţiile din zid şi piatră încep acum să se înmulţească şi ele.

ȘI SE EXTINDE, ȘI SE EXTINDE...

O grijă deosebită începe să fie acordată Dâmboviţei, a cărei apă era folosită de orăşeni pentru băut şi treburile casnice, dar şi pentru stingerea incendiilor şi punerea în mişcare a morilor. Alexandru Ipsilanti (1774-1782, 1796-1797) a acordat o deosebită atenţie Bucureştilor şi a făcut o nouă delimitare sau hotărnicire a oraşului, a construit un apeduct de olane pentru alimentarea oraşului cu apă de izvor şi a înfiinţat în 1777 primele cişmele sau fântâni cu astfel de apă din oraş, s-a îngrijit de întreţinerea "podurilor", adică a pavajelor de lemn de pe arterele principale. În 1798 existau 93 de mahalale. ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu)

                                   București la 1789 (sursa: wikipedia)

 MARELE INCENDIU, CARE A SCHIMBAT TOTUL...

La începutul secolului al XIX-lea apar noi clădiri publice, precum spitalul Pantelimon, spitalul Visarion, spitalul Filantropia ş.a. Mai ales după incendiul din 1804 apar tot mai multe clădiri din cărămidă şi piatră. În ceea ce priveşte problema iluminatului, un pitac din 6 iulie 1814 stabilea iluminarea podului Mogoşoaiei prin aşezarea unor felinare din şapte în şapte case. (''Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)'', autor Dan Berindei)

După revoluţia de la 1821 şi restabilirea domniilor pământene, în 1824 încep primele lucrări de pavaje cu piatră.

        Strada Blănari în 1866, acuarelă de Dieudonné Lancelot (sursa: wikipedia)

 MOCIRLELE SUNT SECATE, APAR FELINARELE CU UNTURĂ DE PEȘTE...

La 5 martie 1830 ia fiinţă o comisie pentru "înfrumuseţarea oraşului", alcătuită din opt membri, dintre care doi doctori şi doi arhitecţi. A fost întocmit regulamentul special "de înfrumuseţarea oraşului", prin care a fost delimitat oraşul: perimetru de 9.800 de stânjeni, adică 19.227,6 metri.

 Apar zece bariere păzite de străji, se dau nume proprii uliţelor sau străzilor, se numerotează casele străzilor, se continuă pavarea uliţelor din centru cu piatră de râu, se trasează "aleea cea mare", între capul Podului Mogoşoaiei şi "dumbrava Bănesii" care va purta mai târziu numele de Şoseaua Kiseleff, începe secarea mocirlelor, se aşează felinare care luminau cu untdelemn sau untură de peşte, se îmbunătăţeşte serviciul pompierilor. ("Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu)

             Intrarea lui Carol I în București, 10 mai 1866 (sursa: wikipedia)

În perioada domniei lui Gheorghe Bibescu (1842-1848) continuă dezvoltarea oraşului. Acum se amenajează grădinile publice Kiseleff şi Cişmigiu şi încep lucrările pentru alimentarea cu apă din Dâmboviţa, prin conducte, iar în 1846 începe construirea Teatrului Naţional (terminat în 1852). În timpul lui Barbu Ştirbei (1849-1853, 1854-1856) se construiesc pieţele Sf. Gheorghe-Nou şi Sf. Anton, se introduce iluminarea în Cişmigiu.

În aprilie 1857 s-a introdus aici iluminatul public cu lămpi cu petrol lampant, Bucureştii fiind primul oraş din lume luminat astfel.

Și de acum înainte, Bucureștiul nu a mai fost o așezare de tip urban, ci un oraș cosmopolit, cu elemente preluate din viața urbană occidentală.

Sursa: Agerpres



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI