Live acumAcces Direct
Prime Time 20:00Observator Sport

Azi, de Ziua Mondială a Scriitorilor, 100 cele mai importante scrieri ale secolului XX

Azi, 3 martie, e Ziua Mondială a Scriitorilor. De mână ne țin 100 cele mai valoroase scrieri ale secolului trecut. C-un scurt „de ce” din partea noastră și, uneori, c-un rând din operă.

Că preferă penița sau tastatura, nu contează, azi e ziua lor. Ziua Mondială a Scriitorilor.

Medium

Azi, 3 martie, e Ziua Mondială a Scriitorilor. De mână ne țin 100 cele mai valoroase scrieri ale secolului trecut. C-un scurt „de ce” din partea noastră și, uneori, c-un rând din operă.

Într-o ordine aleatorie, lista reunește scrieri din trei clasamente celebre: american (Modern Library, 1998), francez (Le Monde, 1999) și internațional (întreprins în 2002 de 100 de scriitori din 54 de țări). Să le-auzim.

1. Străinul, Albert Camus. Pentru că „orice om care nu plânge la înmormântarea mamei sale riscă să fie condamnat la moarte”, spune Camus.

2. În căutarea timpului pierdut, Marcel Proust. Pentru madlena proustiană, fluviul de personaje (peste 2000) și obsesia memoriei.

3. Procesul, Kafka. Neputință, corupție și justiție. Fiindcă se încheie cu (acum) normativa comparație „ca un câine”.

4. Așteptându-l pe Godot, Samuel Beckett. Fiindcă nimeni n-a aflat cine-i Godot. „Toți ne naștem nebuni. Iar câte unii rămânem.”

5. Lolita, Vladimir Nabokov. Pentru că a fost carte interzisă, roman tabu, carte clasică și capodoperă. Pentru Lo-li-ta.

6. 1984, George Orwell. Pentru că Orwell „le-a prezis” pe toate, pentru că-i politică în cel mai malign sens posibil.

7. Ulise, James Joyce. Stâlpul modernismului. Joyce a adus muzicalitate prozei. Pentru fluxul conștiinței și ceea ce azi numim „condiția artistului”.

8. Un veac de singurătate, Gabriel García Márquez. Culoarea trecerii timpului în America latină. Și cea mai frumoasă alegorie a vieții pe pământ.

9. Muntele vrăjit, Thomas Mann. „Ce este timpul? O taină reală și atotputernică.” Multe simboluri. Despre iubire ca formă de cunoaștere.

10. De veghe în lanul de secară, J.D. Salinger. Cartea de căpătâi a adolescenților, parabolă a Americii postbelice.

11. Omul fără însușiri, Robert Musil. Pentru că Musil anunță nașterea omului nou, decăderea valorilor clasice, fascinația răului, mediocritatea. Ritm alert.

12. Bătrânul și marea, Ernest Hemingway. Premiul Pulitzer în '53. „Era prea frumos ca să dăinuie”, sfârșește bătrânul. Înfrângere și bucuria de o lua de la capăt.

13. Numele trandafirului, Umberto Eco. Text deschis. Semiotică. Orice poate însemna orice. Povestea de fond? O crimă la mânăstire.

14. Marele Gatsby, F. Scott. Fitzgerald. Suprema definiție a „visului american” – ambiții și deziluzii. Imagini memorabile („luminița verde”).

15. Zgomotul și furia, William Faulkner. Viitură perfectă de voci și tehnici narative. Cartea care sfărâmă toate convențiile literare.

17. Mai este oare acesta un om?, Primo Levi. „Omul” sau ceea ce îi rămâne unei ființe după lagăr.

18. Ficțiuni, Jorge Luis Borges. Proza ca poezie pură.

19. Maestrul și Margareta, Mihail Bulgakov. Scriitură rusească, idee de geniu: Diavolul poate fi om. Diavolul lui Bulgakov vizitează Moscova.

20. Zorba Grecul, Nikos Kazantzakis. Pentru că Zorba e cel mai bogat simbol al spiritului grecesc.

21. O lume se destramă, Chinua Achebe. Traiul în colonia nigeriană. Omul alb și omul negru.

22. Poemele lui Paul Celan:

„Timpul,

cum să nu, are

şi pentru noi o oră, aici,

în oraşul de nisip.”

23. Călătorie la capătul nopții, Louis-Ferdinand Céline. Tulburătoare „pastilă” de existență tragică – violență, furie în fața prostiei, ratare.

24. Nostromo, Joseph Conrad. Despre Nostromo a vorbit prietenul de la numărul 14: „Aș fi preferat să scriu Nostromo decât orice alt roman.”

25. Berlin Alexanderplatz, Alfred Döblin. Atunci când fresca orașului Berlin se confundă cu fresca unui secol tulburător.

26. Balade țigănești, Federico García Lorca. Poetul celor mai amestecate senzații.

27. Toba de tinichea, Günter Grass. Un personaj închis într-un azil de nebuni își scrie memoriile. Realism magic.

28. Pact cu Diavolul, João Guimarães Rosa. Pentru că-i un caustic monolog nesfârșit. Cartea se termină cu simbolul infinitului.

29. Sunetul muntelui, Yasunari Kawabata. Cea mai sensibilă expunere a crizei senectuții.

30. Spre far, Virginia Woolf. Pentru felul inegalabil în care Woolf își explorează personajele.

31. Memoriile lui Hadrian, Marguerite Yourcenar. Jurnalul fictiv al împăratului roman Hadrian. Pentru că ficțiunea poate reconstrui istoria.

32. Eseu despre orbire, José Saramago. Pentru că am orbit. Pentru că Saramago ne pune oglinda-n față.

33. Sezonul migrației spre nord, Tayeb Salih. Pilonul literaturii din Sudan. Est versus vest. Călătorie interioară, nu exterioară.

34. Copiii din miez de noapte, Salman Rushdie. India copiilor săraci, India periferiilor și ploilor. Rushdie e candid și frust deopotrivă.

35. Conştiinţa lui Zeno, Italo Svevo. Fiindcă-i un roman terapeutic.

36. Pedro Páramo, Juan Rulfo. Ca o epopee sumbră. Fiul în căutarea tatălui pierdut.

37. Cartea neliniștirii, Fernando Pessoa. Pentru că portughezul Pessoa reușește o carte mitică și un sentiment inclasabil.

38. Preaiubita, Toni Morrison. Vom scăpa vreodată de sclavie? De ranguri, de putere?

„– Tu ești?

– Ce a mai rămas din mine.”

39. Paradisul copiilor, Naghib Mahfouz. O fascinantă literaturizare a textelor sfinte.

40. Jurnalul unui nebun, Lu Xun. Pentru că-i sursa intelectuală a Revoluției chineze.

41. Pippi Șosețica, Astrid Lindgren. Pentru că Pippi e primul personaj pentru copii care nu moralizează pe nimeni. Veselia n-are reguli.

42. Carnetul auriu, Doris Lessing. Pentru gustul eșecului – „din perspectivă feminină, nu feministă”, precizează autoarea.

43. Istoria, Elsa Morante. Impecabilă cronică jurnalistică a Holocaustului.

44. Oameni independenți, Halldór Laxness. Pentru că literatura nu aparține doar „eroilor perfecți”. Laxness se aventurează: eroul lui e imperfect, ridicol.

45. Amantul doamnei Chatterley, D.H. Lawrence. Cândva interzisă. Iubirea gol-goluță (propriu și figurat).

46. Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupéry. „Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi.”

47. Fructele mâniei, John Steinbeck. Nobel în '62. Europenii au visul american, dar care e visul american al americanilor?

48. Spuma zilelor, Boris Vian. Desăvârșirea suprarealismului în proză. Un roman de dragoste ca o inimă ținută-n palmă.

49. Arhipeleagul Gulag, Aleksandr Soljenițîn. Ororile lagărului sovietic. „Niciun om civilizat nu își poate permite să nu citească această carte”, susținea cuviosul Serafim Rose înainte să moară și să fie declarat sfânt.

50. Jurnalul Annei Frank, Anne Frank. Pentru că nu-i literatură.

51. Cântăreața cheală, Eugen Ionesco. Pentru că Ionesco e veteranul teatrului absurd.

52. Falsificatorii de bani, André Gide. Magistrală „punere în abis”, adică Gide scrie în „Falsificatorii” despre cum vrea să scrie „Falsificatorii”.

53. Thérèse Desqueyroux, François Mauriac. Ca să-i cităm pe cei care i-au dat Nobelul lui Mauriac, „pentru profunda sa intuiție spirituală”, dar și fiindcă Thérèse e o femeie prototip a Franței interbelice.

54. Pe aripile vântului, Margaret Mitchell. Pentru Războiul Civil American, scriitură cinematică și replica de final: „E și mâine o zi.”

55. Bonjour tristețe, Françoise Sagan. Talazuri și petreceri, soare de amiază. Scriitură curgătoare, parcă vorbită. Balada boemiei.

56. Câinele din Baskerville, Arthur Conan Doyle. Pentru Sherlock Holmes.

57. Gluma, Milan Kundera. „Stalinismul m-a învățat să râd”, glumește Kundera.

58. Disprețul, Alberto Moravia. „Cu cât ești mai fericit, cu atât dai mai puțină atenție fericirii.”

59. Zece negri mititei, Agatha Christie. Doamna romanului polițist și capodopera ei. Cartea pe care Christie a scris-o cel mai greu.

60. Șase personaje în căutarea unui autor, Luigi Pirandello. Prima piesă în care personajele ies din text. „Suntem pe o scenă, drăguța mea! Uite-aşa: e un loc unde lumea se joacă de-a spuselea că ce e-n joacă e adevărat.”

61. Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, Bertolt Brecht. Piesă-satiră la adresa ascensiunii lui Hitler.

62. Războiul lumilor, H.G. Wells. Cel mai bun roman SF.

63. Alegerea Sofiei, William Styron. Pentru că a nu alege poate fi o alegere.

64. Stăpânul inelelor, J.R.R. Tolkien. Cel mai influent roman de fantezie, romanul-părinte al tuturor următoarelor.

65. Onoarea pierdută a Katerinei Blum, Heinrich Böll. Pentru că, fără machiaj, societatea e urâtă și ipocrită. Katerina învață asta pe pielea ei.

66. Pe drum, Jack Kerouac. Călătorie inițiatică în America anilor '50, vârful de lance al sentimentului de preaplin în fața vieții.

67. Minunata călătorie a lui Nils Holgersson, Selma Lagerlöf. Cartea pentru copii a primei femei care a luat Nobelul pentru literatură.

68. Repere pe mare, Saint-John Perse. Nobel. Pentru versuri – „și toată suferință întoarsă oamenilor de memorie, fu o răcoare de rufe la tâmplele noastre.”

69. Minunata lume nouă, Aldous Huxley. Cum va arăta lumea în 2540? Poate cea mai curajoasă distopie literară.

70. Să ucizi o pasăre cântătoare, Harper Lee. Nedreptatea scrisă cu umor și glas fierbinte.

71. Lupul de stepă, Herman Hesse. Fiindcă există și vina de a lua viața prea în serios.

72. Clenciul 22, Joseph Heller. Pentru stilul non-cronologic. Parcă se scrie pe măsură ce o citim.

73. Însemnările lui Malte Laurids Brigge, Rainer Maria Rilke. Nobel. Supranumită „fotografia crizei existențiale”.

74. Portocala mecanică, Anthony Burgess. Dialogul surd și zgomotos între bine, rău și griurile dintre, scris cu o fermitate de neînvins.

75. Cu sânge rece, Truman Capote. Fiindcă-i primul mare roman de nonficțiune al literaturii de peste Ocean.

76. Împăratul muștelor, William Golding. Pentru că poate fi joc, realitate sau niciuna, și asta-i frumusețea ei.

77. Greața, Jean-Paul Sartre. Pentru forța ideilor. „Dacă exist, exist pentru că mi-e groază de a exista.”

78. O cameră cu vedere, E.M. Forster. Despre grația de a evada dintr-o Britanie victoriană într-o cameră cu vedere la Florența.

79. Culoarea purpurie, Alice Walker. Scrisori neexpediate. Destinatar: Dumnezeu.

80. Povestea Cameristei, Margaret Atwood. Pentru că lasă impresia unui SF contemporan, ceea ce, în teorie, e imposibil.

81. Vârsta inocenței, Edith Wharton. Fiindcă-i romanul iubirii ca joc de culise.

82. Un soldat de nădejde, Ford Madox Ford. De dragoste și disperare. Câte măști există în spatele măștii?

83. Sub vulcan, Malcolm Lowry. Un colț din Mexicul mizer. Pe același raft cu numărul 66, doar că, aici, preaplinul dă pe-afară.

84. Tropicul Cancerului, Henry Miller. Interzisă ani în șir pentru obscenitate. Cea mai onestă mărturie a erotismului.

85. Țara pierdută, T.S. Eliot. Nobel.

„În munţi, acolo sus, te simţi în libertate.

Eu citesc mult noaptea, şi iarna plec spre sud.”

86. Abatorul cinci, Kurt Vonnegut. Basmul psihedelic și trist la care se poate râde în hohote.

87. Fiul natural, Richard Wright. Cel mai zguduitor portret al tânărului de culoare.

88. Al doilea sex, Simone de Beauvoir. Femei și bărbați. Una din cele 10 cărți care au schimbat lumea.

89. Grădinarul, Rabindranath Tagore. La vama dintre Filosofie și Poezie.

„– Iubita mea, sufletul nu este făcut decât să trăiască între lacrimă şi cântec.

– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric şi nu le pot pricepe.”

90. Poemele lui Pablo Neruda. Nobel.

„Dacă vei tăia o lămâie cu un cuţit

Vei lăsa în urmă o catedrală mică”

91. 17, Kenzaburō Ōe. Nobel. Mai dureroasă decât maturizarea e o aproape maturizare.

92. Rămășițele zilei, Kazuo Ishiguro. Definiția nostalgiei.

93. Dezonoare, J.M. Coetzee. Nobel. Dacă onoarea ar avea un sunet, acela ar fi al filelor din „Dezonoare”.

94. Poemele Gabrielei Mistral. Nobel. „Dacă te-aș urî, ura mea ți-ar da cuvintele, răsunătoare și sigură.”

95. Chemarea străbunilor, Jack London. Pentru că a izbuit un personaj de neuitat. Dintr-un câine.

96. Povestașul, Mario Vargas Llosa. Pentru că te încredințează că cineva, undeva, ne filmează și ne povestește.

97. Omul invizibil, Ralph Ellison. În New York-ul anilor '30, un tânăr se luptă să conteze.

98. Trei eseuri privind teoria sexualității, Sigmund Freud. Mai puțin decât literatură, mai mult decât psihanaliză.

99. Mă numesc Roșu, Orhan Pamuk. Istanbulul anului 1591. Carte-bazar în miniatură. Cu „cea mai optimistă peniță”, declară autorul.

100. Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi, Herta Müller. Nobel. În oceanul comunismului din România, un mesaj în sticlă...

Cele mai noi stiri
Lajumate.ro