Live acum
Prime Time 20:30X Factor

Mihaela, Miaunel, Pătrățel și alți vechi prieteni. Mai țineți minte „vedetele” de altădată? Pe care și de ce le-a interzis Partidul?

Desene animate în comunism, adică o oază de culoare într-un peisaj gri și sărăcăcios. Partidul le-a dat, partidul le-a rărit, partidul le-a interzis. Poate vi se pare greu de crezut, dar fiecare desen, fiecare personaj animat în parte a trecut printr-o „percheziție” – îl dăm sau nu-l dăm?

Mihaela și Azorel, desenați de Nell Cobar în 1970.

Wikipedia

De la „Gala desenului animat”, o bucurie de o oră, până la cele cinci minute difuzate la nimereală, așa, cât să se mai verifice o dată camera de filmat pentru cine știe ce buletin de știri, desenele animate din comunism au parcurs un drum sinuos, plin de hopuri, deși erau râvnite de toată familia, nu doar de cei mici. Bețe-n roate a pus și „Cabinetul 2”, cum altfel? Dar de început, au început binișor... Iată cum.

O idee franțuzească

Era 1973 și Tudor Vornicu, director de programe la televiziune, tocmai se întorsese din Franța. Viorica Bucur, cea care avea să modereze prima emisiune dedicată copiilor, lucra pe secția de filme alături de colegul ei, Radu Cimponeriu. Cei doi pregăteau rubrici de film pentru „Telecinemateca”, „Teleenciclopedia” și alte emisiuni de weekend. Vornicu, de-a dreptul surescitat după călătoria la Paris, le înaintează o idee...

Într-un interviu acordat Historia în 2011, regretata Viorica Bucur a reprodus exact spusele lui Vornicu: „Știți, am văzut la Paris o emisiune de animație foarte interesantă, Amicul public numărul 1 (joc de cuvinte după filmul Inamicul public numărul 1). Era o emisiune întreagă de o oră numai și numai cu animație, în weekend și cu mare succes la public. Dac-ați face și tu cu Radu o astfel de emisiune?”

Evident, România mai văzuse desene animate și înainte de 1973 – desenatorii de la Animafilm făceau pilule pentru pasionații genului, filme de artă mult premiate în afară, la Veneția, Viena sau Teheran, însă o emisiune dedicată copiilor lipsise cu desăvârșire de pe micul ecran.

Mihaela, Miaunel, Pătrățel și alți vechi prieteni. Mai țineți minte „vedetele” de altădată? Pe care și de ce le-a interzis Partidul?

Au testat terenul cu filme Disney

Viorica și Radu prind ideea și se apucă să scormonească în Arhiva Națională de Filme și prin arhivele televiziunii. Existau acolo niște filme Disney clasice – Mickey Mouse, Albă ca Zăpada, Cartea Junglei, 101 dalmațieni, dar și unele cu Tom și Jerry, Betty Boop sau Pantera Roz. Întregi și pe bucăți, primite sau „împrumutate”, toate fuseseră difuzate pentru o scurtă perioadă de timp, la finalul anilor '60, într-o Românie mai iertătoare cu imaginația capitalistă.

Odată cu scoaterea lor la lumină, a început și „Gala desenului animat”, la început sâmbătă seara, apoi duminică după-amiaza, la început de o oră, apoi din ce în ce mai scurtă, din cauza indicațiilor primite „de sus”. De dragul copiilor, ca să mai încapă un episod cât de mic, un gag animat măcar, Viorica Bucur a mărturisit că ajunsese să taie orice se putea – generice, cadre în care „nu se întâmpla nimic” etc.

Mihaela, Miaunel, Pătrățel și alți vechi prieteni. Mai țineți minte „vedetele” de altădată? Pe care și de ce le-a interzis Partidul?

Personajele românești contraatacă. Bravo, Pătrățel!

Partidul a simțit nevoia unui contrapunct, un desen românesc, comunist, fără violență și alte „luxuri” occidentale. Desenatorul Nell Cobar i-a născut pe Mihaela și Azorel, produși de Animafilm și difuzați fie cu 10 minute înainte de jurnalul de seară, fie în weekend, sub mai multe titrări – celebra „Desene”, un titlu care strângea în casă toți copiii din fața blocului.

După Mihaela și Azorel, au apărut Miaunel și Bălănel, un duo câine-pisică dintre cele mai originale. Miaunel și Bălănel erau un paradox pentru Partid: desenul era și nu era comunist. Era comunist fiindcă înfățișa o prietenie utopică dintre două „clase” de animale, nu era comunist pentru că ideea părea prea bizară, prea originală, prea dădea de gândit asupra diferențelor dintre oameni...

Prin desenatorul Florin Anghelescu, Animafest l-a creat și pe Pătrățel cel cu lipici la public, un băiat cu cozoroc roșu și o salopetă care-i stătea mereu să cadă. Că-l necăjea pata de cerneală sau motanul Pusy, aventuri „școlărești” se găseau. Ca să crească cum trebuie șoimii și pionierii patriei, Animafest a primit comandă să-i creeze pe Roboțel și Creionel, personaje care învățau telespectatorii regulile de circulație. Băiatul Ionuț și Buldogul Manole completau cercul personajelor care „vorbeau de la catedră”, cu ceva mai multă moderație, ce-i drept.

Mihaela, Miaunel, Pătrățel și alți vechi prieteni. Mai țineți minte „vedetele” de altădată? Pe care și de ce le-a interzis Partidul?

Se taie la... dublaj!

De subtitrare se ocupa Viorica Bucur, de dublaj Geta Chira. Cea din urmă își amintește că dubla toate vocile personajelor în direct, tehnologia nefiind atât de avansată ca acum. La Povestiri din pădurea verde, spre exemplu, avea de dublat toată pădurea, de la iepure la urs; nemaipunând la socoteala că trebuia să-și schimbe timbrul vocii secundă după secundă. Franceza și engleza le stăpânea bine, dar dacă limba originală era japoneză sau bulgară, se vedea nevoită să aproximeze după firul acțiunii, după cadre. Dacă personajele originale vorbeau „urât” (greu de spus ce însemna „urât” din gura lui Donald Duck!), sonorul se dădea încet-încet, iar dublajul inventa alternative care mai de care mai fără legătură cu imaginea. Ce ieșea, ieșea.

La subtitrare, la fel. Ceaușescu nu lăsa cu „Merry Christmas!”, de sărbătorile de iarnă totul se traducea cu „La mulți ani!”, ca într-un Revelion continuu, în timp ce pe „Santa Claus” nu-l scotea nimeni din Moș Gerilă. Scenariul în sine avea și el de suferit, spre ciuda oamenilor de film și televiziune, între care și doamna Floricel Nicolae, la acea vreme redactor. Femeia își amintește că a rescris tot textul de la Pădurea verde, în așa fel încât să fie nu un desen simpatic, ci „o lecție educativă pentru copiii de până-n 7-8 ani”.

Mai răruț, că-i mai drăguț. Olive prea semăna cu „tovarășa”!

La sortare, desenele picau în trei categorii. Prima categorie, interzise din fașă. Scooby Doo n-a rezistat două zile pe micul ecran, era cu fantome și fantomele nu rimau cu filozofia de partid, darămite Casper, care nici n-a apucat să vadă „lumina” benzii video.

Pe de altă parte, „ce se taie, nu se fluieră!”, spectatorii habar n-aveau de existența lor, poate doar copiii nomenclaturiștilor, despre care se zice că mai primeau și benzi video în circuit închis. Nedumeriri ori dezamăgiri iscau desenele animate din a doua categorie, cele difuzate cu tot felul de tăieturi și artificii, de nu se mai înțelegea nimic.

Eram pusă să copiez desene animate pentru copiii tovarăşilor. Şi le trăgeam pe VHS, ca să le vadă apoi acasă, pe video. Şi solicitările sunau cam aşa: „Pentru un copil care e micuţ, e cam sperios, deci să fie din-astea mai drăguţe, muzicale...”, sau „pentru un băieţel mai vioi, mai de acţiune, mai mult Tom şi Jerry...” – Viorica Bucur, Historia.

Tom și Jerry nu se băteau, iar dacă apăreau cruci sau măicuțe în vreun episod, mai degrabă scoteau personajul sau simbolul decât să nu difuzeze episodul, ceea ce făcea întregul desen neinteligibil. „O experiență”, ca s-o cităm pe aceeași Viorica Bucur, a fost Popeye Marinarul. Popeye era în regulă, mânca spanac, dar partenera Olive semăna crâncen cu Elena Ceaușescu! După un episod în care Olive juca rolul mașterei din Albă ca Zăpada, cu tot cu replica „Cine e cea mai frumoasă din țară?”, un telefon primit în redacție i-a „rugat” pe Bucur și colegii ei s-o scoată pe Olive din circuit.

O soartă asemănătoare au avut Doamna și vagabondul, asta pentru că deranja titlul, se putea interpreta ca o ironie disidentă la cuplul prezidențial, precum și 101 dalmațieni, care era burghez atât prin rasa patrupedelor, cât și prin antagonistul Cruella, crunt-pasionată de blănuri și modă.

Mihaela, Miaunel, Pătrățel și alți vechi prieteni. Mai țineți minte „vedetele” de altădată? Pe care și de ce le-a interzis Partidul?

Noapte bună, copii!

În sfârșit, ultima categorie o reprezintă acele desene de-ale prietenilor comuniști, difuzate de-atâtea ori că toată lumea le știa pe din afară: rusescul Nu pagadi și polonezul Lolek și Bolek. Evident, și aici a fost cu peripeții, când Lolek și Bolek au smuls penele cocoșului, hop!, un mic scandal, dar cine mai stă să le numere?

Întocmai ca animațiile internaționale făcute colaj în „Gala desenului animat”, rând pe rând, odată cu penele de curent, desenele românești din programul „1001 de seri” (să nu uităm, gazdă era Mihaela însăși) s-au retras într-un con de umbră. După 1989, când s-a făcut lumină, ia-le de unde nu-s...

Surse: Historia.ro, jurnalul.antena3.ro, capital.ro, Wikipedia, adevarul.ro, antena3.ro

Recomandari