Un divorţ şi o dragoste ca în filme. Stela Popescu şi Puiu Maximilian, o poveste de iubire cum alta nu-i. "Am ştiut că îl iubesc din prima clipă. Abia aştept să mă îmbrăţişeze pentru eternitate"

Stela Popescu a trăit o poveste de iubire ca în filme. Despre dragostea purtată lui Puiu Maximilian, dar şi despre momentele cheie ale vieţii, îndrăgita actriţă vorbea mereu cu lacrimi în ochi şi vocea tristă. După o dragoste la prima vedere, un divorţ scandalos şi o căsnicie de trei decenii, cei doi s-au reunit în Ceruri

Stela Popescu a trăit o poveste de iubire ca în filme. Despre dragostea purtată lui Puiu Maximilian, dar şi despre momentele cheie ale vieţii, îndrăgita actriţă vorbea mereu cu lacrimi în ochi şi vocea tristă. După o dragoste la prima vedere, un divorţ scandalos şi o căsnicie de trei decenii, cei doi s-au reunit în Ceruri

"Între noi a fost mai mult decât o căsătorie", povesteşte Stela Popescu. "Ştiu că se spune de suflete pereche , dar e adevărat. El nu se culca până nu veneam eu, indiferent la ce oră. Şi se trezea devreme. Lucra dimineaţa, la 6.30 îi duceam cafeaua şi nu mai intrăm acolo să-l întrerup".

Dar să întoarcem puţin timpul înapoi. În 1969, mai exact, momentul în care îl cunoaşte pe Puiu Maximilian şi susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul acestuia. Câteva luni mai târziu, anunţă divorţul de Dan Puican şi se căsătoreşte cu cel pe care îl iubeşte mai mult decât şi-ar fi închipuit vreodată.

Gestul disperat al lui Alexandru Arșinel la aflarea veștii că Stela Popescu a murit: „Nu ştiu ce se întâmplă. Vai de mine!”

"Pur şi simplu am fugit de acasă. Am fugit de la primul soţ "călare" pe un Renault 16. Aşa s-a întâmplat. Fostul soţ era un bărbat extraordinar, dar nu simţeam chimia pe care am avut-o cu Puişor. A fost mai bine aşa pentru că eu nu îmi doream copii. Întotdeauna mi-a fost frică de durere. Ca iubit era un bărbat pudic, delicat. Îmi spunea "te iubesc" din privire. Lucrurile astea îmi e greu să le spun…Îmi spunea: "Tu eşti norocul meu!”. Decât să moară, mai bine se încurca cu una de 20 de ani şi plecă în lume. Aş fi acceptat. Pentru el aş fi acceptat acest lucru".

“NU TOŢI OAMENII AU ŞANSA SĂ CUNOASCĂ DRAGOSTEA ABSOLUTĂ”.

După 30 de ani de iubire, Stela Popescu rămâne fără al ei “Puişor”. Se întâmpla în 1998, după o luptă grea cu o boală necruţătoare – cancerul.

Cu lacrimi în ochi, actriţa aminteşte cel mai greu moment - acela în care şi-a pierdut jumătatea. "Moartea unui bărbat în putere care înota 10 km pe zi, care scria zilnic, care avea talent e o tragedie. Durerea aia nu pleacă niciodată din tine. El mi-a lipsit din clipa în care a dispărut nu numai ca soţ, a dispărut ca scop, nu ştiu cum să spun, şi, din clipa în care a dispărut el, totul s-a schimbat."

“Şi acum când mă uit la poze cu mine şi cu Puiu, mă podidesc lacrimile, dar îmi şi dau seama cât de norocoasă am fost. Nu toţi au şansa să întâlnească dragostea absolută, mai presus de cuvinte, bariere şi interese. Mă tem că nu o să mai joc şi nu o să mai simt energia şi bucuria publicului, dar sincer abia aştept să mă îmbrăţişeze pentru eternitate. Îmi este greu fără el”.

După o viaţă de film şi o carieră impresionantă pe scena teatrului românesc, Stela Popescu a plecat în ceruri la 82 de ani…

Ultimele știri