Live acumObservator 16
Prime Time 20:30Chefi la cutite

Drama URIAŞULUI BLÂND, cel mai înalt om care a trăit vreodată. La 5 ani purta haine de 17, la 9 îşi depăşea tatăl, la 22 avea deja 2,72 metri

La 5 ani purta haine care se potriveau băieţilor de 17 ani, la 9 îşi depăşea deja tatăl în înălţime, iar la 22 de ani, cu o lună înainte să moară, ajunsese la 2,72 metri, devenind OFICIAL cel mai înalt om din istorie. Povestea lui Robert Wadlow, însă, este una tristă…

La 5 ani purta haine care se potriveau băieţilor de 17 ani, la 9 îşi depăşea deja tatăl în înălţime, iar la 22 de ani, cu o lună înainte să moară, ajunsese la 2,72 metri, devenind OFICIAL cel mai înalt om din istorie. Povestea lui Robert Wadlow, însă, este una tristă…

Născut la 22 februarie 1918 cu o greutate puţin peste normal – 3,9 kilograme, copilul Robert Pershing Wadlow începe să crească într-un mod uluitor. La 6 luni, băieţelul ajunge la 13 kilograme, practice de DOUĂ ORI CÂT GREUTATEA obişnuită pentru această vârstă.

Devenit o vedetă în Illinois, SUA, la 5 ani, Robert poartă haine care se potrivesc unui adolescent de 17 ani, iar la 9 ajunge până la 1,87 şi cântăreşte 90 de kilograme. Cel mai mare dintre cei cinci fraţi ai săi, băiatul este singurul “special” din familie, iar medicii sunt şocaţi de acest caz incredibil. După nenumărate investigaţii, Wadlow afla că suferă de hiperactivitate a glandei pituitare.

CEI 2, 61 METRI ÎNĂLŢIME DE LA 19 ANI ÎL FAC CUNOSCUT ÎN ÎNTREAGA LUME!

La 19 ani îşi dă seama că poate câştiga bani frumoşi cu înfăţişarea lui, aşa că începe să călătorească în întreaga lume cu circul Circul Ringling Brothers şi este numit “URIAŞUL BLÂND”. Întrebat la un interviu la radio dacă îl deranjează atunci când oamenii se uită miraţi la el, acesta răspunde calm: "Nu, trec cu vederea."

Comparaţie între înălţimea şi greutatea lui Robert Pershing Wadlow, cu cele ale unui bărbat obişnuit, de la vârsta de 2 ani şi până la 20 de ani:

La 15 iulie 1940, Wadlow moare în somn, din cauza unei infecţii la un picior. Are doar 22 de ani, cântăreşte 222 de kilograme şi are o înălţime de 2 metri şi 72 de centimetri.

În memoria să, localnicii din Alton, orașul natal al ''Blândului gigant'', așa cum fusese poreclit, i-au ridicat, în 1986, o statuie în mărime naturală în apropierea Muzeului de istorie și artă. Alte câteva astfel de statui sunt expuse la muzee precum Guinness și Ripley's Believe It or Not.

În 1998, formația The Handsome Family i-a dedicat lui Robert Wadlow piesa ''The Giant of Illinois'', iar în 2005, Stufjan Stevens a înregistrat cântecul ''The Tallest Man, the Broadest Shoulders'', tot în memoria celui mai înalt om din lume.

Și România a dat lumii unul dintre cei mai înalți oameni din istorie. Îl chema Gogea Mitu și a practicat boxul într-un mod inedit: adversarii lui, pe post de cuie. El, pe post de ciocan! Metafora se păstrează, asta pentru că primul contact al său cu acest sport s-a petrecut exact după descrierea făcută.

SURSA: WIKIPEDIA.ORG, All That Is Interesting.com

Fanatik.ro

Bianca Adam, o vloggeriţă celebră din România, bătută pe stradă cu o bară de metal (Video)

Observator Antena 1

Accident violent în Bucureşti, provocat de o şoferiţă drogată: "În 3 minute plecăm" (Video)

Observator Antena 1

Bodo de la Proconsul a făcut infarct! În ce stare se află acum solistul

Spynews.ro

Ultimii condamnați la moarte din Europa și povestea lor halucinantă! Inculpații sunt frați...

Spynews.ro

Unul dintre cei mai mari criminali din istoria României a cerut să fie eliberat. Gest sfidător...

AntenaSport

Apel disperat pentru salvarea celor doi fraţi condamnaţi la moarte. Care sunt şansele să...

AntenaSport

Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea...

Antenastars.ro

Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am...

Antenastars.ro

ȘASE seriale super tari care revin cu sezoane noi luna aceasta

Zu TV

CINCI vedete care nu au cont pe rețelele sociale

Zu TV

5 zodii care redescoperă dragostea în 2018 – Cea mai iubită zodie este…

tvhappy.ro

Cine este și cum arată soția lui Mugur Isărescu. Ce pensie primește de la stat

Playtech.ro

Bomba zilei! Cât a ajuns să coste acum 1 Euro

Playtech.ro

U Craiova, despărţirea de ultimă oră. Un jucător cu nume a plecat din Bănie. Oltenii...

Telekomsport.ro

Surpriză TOTALĂ pentru cei cu centrale termice de apartament. Se întâmplă de la 1 iulie

Capital.ro

Războiul dintre Andreea Bălan și George Burcea se mută în instanță. Ce a cerut artista

Impact

Zodiile care își găsesc perechea până la finalul lui 2020

Antena3.ro

Guvernul a dat undă verde. Banii intră direct pe card! Cine sunt beneficiarii

Voxbiz.ro

Zece motive pentru care esti respins la ITP

Cars.ro

Iohannis repornește economia cu o parcare de 1 milion, la Cotroceni

Jurnalul
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro