Live acumTe cunosc de undeva!
Prime Time 20:00Film: Eroi de sacrificiu

2.000.000 de morți. Soția ”trădătorului” de la Stalingrad era româncă! Hitler a persecutat-o. Nu și-a mai văzut soțul!

Friedrich Wilhelm Ernst Paulus a fost generalul - ”uns” feldmareșal în ultimele zile ale luptelor - care a condus trupele germane și române în marea Bătălie de la Stalingrad, unde au pierit 2.000.000 de oameni. A fost căsătorit cu Elena Rosetti, o doamnă de viță nobilă, care va refuza să-l trădeze. Va fi trimisă în lagăr și va muri înainte de a-și mai vedea, vreodată, soțul

Una dintre cele mai crunte bătălii din istoria umanității, cea de la Stalingrad. Germanii au pierdut, aici, între 300 și 400.000 de oameni

Elena - Constance Rosetti - Solescu se născuse pe finalul lui decembrie 1889, anul morții lui Mihai Eminescu. Alintată ”Coco”, făcea parte dintr-o familie cunoscută în Moldova încă de la 1650, când înaintașii ei sosiseră pe aceste meleaguri de la Constantinopole. Era stră-nepoată de mătușă al altei doamnei Elena Rosetti - Solescu (Elena Cuza), venită pe lume în 1825, ca fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi, viitoarea soție a lui Alexandru Ioan Cuza, cu care se va căsători la 30 aprilie 1844.

Friedrich Wilhelm Ernst Paulus venise pe lume pe 23 septembrie 1890, în Germania de azi. După terminarea liceului, în 1909, a făcut cerere de înrolare în marina imperială, dar a fost respins, deoarece nu aparținea nobilimii. A început cursurile Facultății de Drept din Marburg, însă s-a oprit, alăturându-se armatei. A fost detașat, cu gradul de sublocotenent, la Regimentul 3 Infanterie, care făcea parte din Divizia 28, cu garnizoana în orașul Rastatt. În același loc se aflau cantonați și frații Efrem și Constantin Rosetti - Solescu, cadeți. Aceștia aveau să-i facă, ulterior, cunoștință cu a lor soră, Elena - Constance.

Cei doi își vor da binețe întâia oară într-o vacanță petrecută în Munții Pădurea Neagră, din Bavaria. În acel moment, tatăl Elenei, Constantin Rosetti, era consul în Dukat, iar fiii acestuia aveau o scrisoare de recomandare , la intrarea în școala militară prusacă, chiar de la Regina Elisabeta a României, fostă principesă de Wied. Idila închegată între Elena - Constance și Friedrich se termină prin căsătoria celebrată pe 4 iulie 1912. Paulus devine, astfel, nobil, îndeplinindu-și un ”obiectiv” ce-l frustrase până în acel moment. ”Frumusețea și grația tinerei soții erau dublate de un caracter și o voință tenace, exact ceea ce îi lipsea viitorului general. În schimb, tânărul soț, reprezentant al conservatorismului prusac, se purta întotdeauna elegant, cu alese maniere, prietenii complimentându-l cu atributele de lordul cel mai nobil sau domnul fin și suplu”, notează Viorel Frâncu în lucrarea ”Consemnări publicistice”.

Ajutat și de sângele albastru al soției, Paulus (pe care, unii istorici îl amintesc drept ”von Paulus”, conform scrierilor englezești) își începe ascensiunea militară. Ajunge în România, aliat al Germaniei în acel moment. Începe să cunoască relativ bine limba noastră, așa că Hitler îl trimite pe lângă Mareșalui Ion Antonescu, ca mesager ori ca negociator. ”Coco” îi reproșează, mereu, după începera celui de-al Doilea Război Mondial că invadarea Poloniei reprezintă un act imoral, dar Paulus îi răspunde că este vorba doar despre o chestiune politică și că el, soldat fiind, trebuie să se spupună ordinelor.

23 august 1944. ”Casa Nouă”, locul unde s-a decis soarta României. Antonescu: ”Să vă ia dracu de nenorociti!”

În septembrie 1940, Paulus este avansat la gradul de general locotenent și este implicat de către Adolf Hitler în planul de invadare al Uniunii Sovietice, cunoscut drept ”Operațiunea Barbarossa”. La 22 iunie 1941, acesta este declanșat. Paulus are 51 de ani. La 1 ianuarie este, din nou, avansat: devine general al trupelor de panzere și comandant al Armatei a VI-a, cea care primește misiunea de cucerire a orașului Stalingrad. Armatele a 3-a și a 4-a române sunt și ele prezente. Din 23 august 1942 până pe 2 februarie 1943, preț de cinci luni, o săptămână și trei zile, are loc una dintre cele mai mari bătălii din istoria omenirii, cu 2.000.000 de victime.

Bunicul tău poate fi aici! Eroii de la Stalingrad! ”Nemții nu aveau nicio carie, românii erau cu dinții stricați. Așa îi identificăm”. Din 110.000 de ostași mai avem de reînhumat 109.089!​

Paulus începe să-și dea seama că trupele sale nu vor rezista, deși, la început, nici nu se punea problema victoriei. Rușii declanșează, pe 19 noiembrie 1942, ”Operațiunea Uranus”, iar Armata a VI-a germană, dar și trupele române sunt încercuite și decimate. Într-o scrisoare trimisă fiului său, Ernst - Alexander, generalul descrie situația dramatică în care se află: ”Toți am fost de acord cu spargerea încercuirii și cu retragerea. Și generalii din statul meu major au fost de acord cu asta”.

Primul feldmareșal care s-a predat!

Pe 13 ianuarie 1943, cu unul dintre ultimele avioane germane ce a putut decola din zonă, Paulus îi trimite soției sale jurnalul de război, verigheta și inelul-sigiliu. ”Dragă Coca (n.r. - așa i se adresa), vei primi această epistolă, dacă soarta mea este pecetluită sau dacă ea va rămâne indecisă pentru multă vreme. Ca militar, mă situez pe o poziție în care execut ordine. Nu știu care va fi soarta mea. Trebuie să îmi accept soarta așa cu mi-o dă Dumnezeu”. Hitler ”miroase” ceva. La 30 ianuarie 1943 trimite un mesaj de încurajare, ce conține sintagmele ”Dragul meu general-colonel”, ”niciun sacrificiu nu va fi zadarnic”, ”istoria lumii”, ”al dumneavoastră, Adolf Hitler”. Mai mult, pentru a fi sigur de loialitatea lui Paulus îl ”unge”, pe 31 ianuarie, feldmareșal, în ideea că niciun ofițer care a deținut această funcție nu s-a predat vreodată și nici nu s-a sinucis!

Dar Paulus se predă, cu tot cu ceea ce a mai rămas din armata germană, 90.000 de oameni. Dintre aceștia, doar 5.000 aveau să supraviețuiască lagărelor sovietice. Conform datelor, la Stalingrad și-au pierdut viața sau au fost dați dispăruți între 109.000 și 158.000 de ostași români. Hitler se aprinde. Îl face ”trădător”. ”Ce mă doare cel mai mult este totuși faptul că l-am avansat la gradul de feldmareșal. Am vrut să-i dau această satisfacție finală...Un asemenea om murdărește în ultimul moment eroismul atâtor mulți alții. El ar fi putut să se elibereze de toată amărăciunea și să treacă în eternitate și nemurire națională, dar a preferat să se ducă la Moscova”. La început, reticent, Paulus va accepta, totuși, colaborarea cu sovieticii, mai ales după atentatul eșuat asupra Fuhrer-ului, din 20 iulie 1944, și uciderea lui von Stauffenberg. Se alătură, ulterior, Comitetului Național Germania Liberă, organizație fondată la Moscova, de un grup din care făcea parte și viitorul președinte al RDG, Wilhelm Pieck, cu scopul de a-i determina pe militarii germani să întoarcă armele împotriva lui Hitler.

Dictatorul german dă ordin ca Gestapo-ul să se ocupe de familia ”trădătorului”. Elena - Constance Rosetti - Solescu este vizitată de către trupele speciale și ”sfătuită” să renunțe la numele ”Paulus”. Nici nu vrea să audă! Este arestată pe loc, dimpreună cu a sa fiică, Olga, și fiul, Ernst - Alexander, și trimiși într-o închisoare din Munții Alpi. De aici, în lagărul de concentrare de la Dachau (locul în care, din martie 1933 până în aprilie 1945 aveau să-și piardă viața peste 51.000 de oameni). În lagăr, starea ei de sănătate se înrăutățește și, deși este eliberată, suferă până la finalul vieții. Trece la cele sfinte pe 1 septembrie 1949 (ce ironie, nu-i așa, cu fix 10 ani în urmă Germania hitleristă invada Polonia, declanșând cel de-al Doilea Război Mondial), în sărăcie, într-o mizerie cruntă, în Baden - Baden. Avea 60 de ani și nu acceptase, niciodată, să divorțeze de Paulus, cu care fusese căsătorită mai bine de trei decenii și jumătate. Ernst Alexander supraviețuia urgiei dar deceda, de cancer, la 19 iunie 1970, lângă Dusseldorf. Fiica, Olga, se căsătorea cu von Kutzenbach și murea în 2003, tot în Baden - Baden.

Casa din Dresda, unde Paulus și-a petrecut ultimii ani din viață

Fridrich Wilhelm Ernst Paulus era pus, oficial sub acuzare, pentru crime de război, pe 9 mai 1950. Un tribunal militar îl condamna, pe 6 octombrie 1953, la 25 de ani de închisoare. Cu toate acestea, era eliberat imediat, mutându-se în Republica Democrată Germană, la Dresda, unde se stabilea pe 26 octombrie 1953. Din 1955, starea sa de sănătate se înrăutățea, fiind diagnosticat cu atrofie musculară spinală și cu scleroză laterală amiotrofică. Se stingea pe 1 februarie 1957. Era înmormântat cu onoruri militare în cimitirul ”Tolkewits” din Dresda...

Sursa: ”Consemnări publicistice”, Viorel Frâncu