Live acumAcces Direct
Prime Time 20:00Observator Sport

545 de ani de la moartea unui geniu. Fascinanta poveste a lui Michelangelo Buonarroti „Las sufletul meu Domnului, trupul pământului”

„Eu stau aici cu o mare nelinişte în suflet şi un corp extrem de obosit, nu am prieteni de niciun fel şi nici nu-mi doresc să am“, îi scrie artistul unuia dintre cei patru fraţi ai săi”

Michelangelo Buonarroti

Michelangelo Buonarotti, unul dintre cei mai importanți artiști renascentiști din Italia s-a născut la 6 martie 1475, într-o familie de bancheri, în orăşelul Caprese, din apropiere de Arezzo, în frumoasa Toscana, dar nu a fost crescut de părinții săi.

La 13 ani, tatăl său a înţeles că Michelangelo nu avea aptitudini pentru viaţa de familie, așa că a hotărât să îl ducă la un sculptor în piatră și la soția sa, deoarece mama sa era foarte bolnavă pentru a avea grijă de el.

A fost trimis să fie ucenic în studioul de lucru al renumitului Domenico Ghirlando. La acest sculptor, Michelangelo și-a dezvoltat aptitudini pe care le-a iubit tot restul vieții sale. Tatăl său a fost nemulțumit când a auzit că fiul său vrea să devină artist și cu greu s-a lăsat convins ca acesta să rămână în continuare ucenic al sculptorului. Când avea şase ani, mama sa a murit, iar el a continuat să locuiască alături de familia doicii în grija căreia fusese dat pentru a fi crescut.

500 de ani de la moartea sa. Tot ceea ce ne înconjoară e un Leonardo da Vinci! Tot!

După numai un an de zile, Lorenzo de Medici i-a cerut sculptorului să-i trimită pe doi dintre cei mai buni elevi ai săi. Michelangelo şi Francesco Granacci au fost aleşi să participe la academia umanistă a familiei de Medici. Era o perioadă înfloritoare în Florenţa Renaşterii, când artiştii erau încurajaţi să studieze ştiinţele umaniste, consolidându-şi perspectivele creatoare cu bagajul de cunoştinţe al artei şi filosofiei romane şi greceşti. Arta parcurgea drumul de la iconografia gotică şi munca evlavioasă către o celebrare a omului şi a importanţei sale în lume.

Michelangelo merge să studieze sculptura la vestitul atelier Gradinile Medici

În 1488 Michelangelo merge să studieze sculptura la vestitul atelier Gradinile Medici, unde, la fel ca Leonardo da Vinci, talentul său s-a dezvoltat cu ajutorul lui Lorenzo de Medici, patron al artelor și conducator de Florența, care l-a prezentat marilor gânditori ai Renașterii.

Michelangelo a studiat sub îndrumarea sculptorului Bertoldo di Giovanni, obţinând expunere la marile sculpturi clasice în palatul lui Lorenzo de Medici. În acest timp, Michelangelo a obţinut permisiunea să studieze într-un spital cadavre pentru a înţelege mai bine anatomia umană. Această muncă de documentare l-a ajutat să redea perspectiva musculară realistă a corpului uman, aspect evidenţiat în două sculpturi care au supravieţuit artistului: ''Madonna pe trepte'' (1941) şi ''Bătălia Centaurilor'' (1942).

După moartea lui Lorenzo de Medici, în 1492, Michelangelo a rămas în Florenţa fără cel mai important protector al său. În 1492, după aproape trei ani petrecuți la Gradinile Medici, Michelangelo a fost nevoit să se mute la Bologna, pe fondul tulburărilor politice care au cuprins Florenţa, primind misiunea de a definitiva Mormântul Sfântului Dominic.

De la Bologna a mers la Roma, unde a văzut impresionante statui de marmură, pe care le evoca mai târziu în lucrările sale. La întoarcere, el s-a hotărât să creeze prima sa sculptură, statuia Fecioarei Maria care ținea în brațe trupul neînsuflețit al lui Iisus, cunoascută sub numele de La Pieta. Prima sa sculptură la scară mare a fost statuia lui Bacchus.

S-a întors la Florenţa, în 1494, unde a lucrat la două statui - Sfântul Ioan Baptistul şi un cupidon, care a fost vândut cardinalului Riario de San Giorgio. Acesta din urmă a fost impresionat de sculptură şi l-a invitat la Roma pentru a-i încredinţa o nouă lucrare. Michelangelo a realizat statuia lui Bacchus, respinsă, însă, de cardinal care a considerat că este imprudent din punct de vedere politic să fie asociat cu un asemenea personaj.

A pictat în agonie și a fost umilit pe patul de moarte! Ștefan Luchian, un destin tragic! „I-am legat pensula de braț. Fața i s-a crispat înfricoşător!”

Natura impetuoasă a artistului îi creionase acestuia reputaţia unei persoane care cu indignare făcea ceea ce dorea, deseori eschivându-se dorinţelor celor care-i cereau să realizeze anumite lucrări sau eşuând să le definitiveze.

A rămas la Roma până în 1497, când ambasadorul francez, cardinalul Jean Bilheres de Lagraulas, i-a încredinţat realizarea operei ''Pieta'' pentru capela regelui Franţei. ''Pieta'' a devenit una dintre cele mai impresionante sculpturi ale lui Michelangelo, făcându-l pe Giorgio Vasari să sintetizeze ca fiind ceva ce ''natura abia dacă poate crea în carne şi oase''. Agerimea pentru redarea expresiei emoţionale şi realismul veridic au captat atenţia şi admiraţia lumii.

După ce a definitivat ''Pieta'', timp de aproape doi ani nu a primit nicio lucrare, însă acest lucru nu l-a afectat, declarând, spre sfârşitul vieţii, biografului său Condivi că: ''oricât de bogat aş fi fost, aş fi trăit mereu ca un om simplu''.

În 1501 a început să lucreze la un proiect al lui Agostino di Duccio, demarat în urmă cu 40 de ani. A reuşit să încheie, în 1504, ceea ce avea să devină statuia maiestuoasă a eroului biblic David.

Una dintre picturile definitivate păstrate de la Michelangelo este ''Doni Tondo'' (''Familia Sfântă'', în 1504). Perioada de înflorire renascentistă a Florenţei a însemnat o competiţie acerbă cu ceilalţi reprezentanţi ai breslei, legendară fiind întrecerea artistică a lui Michelangelo cu Leonardo Da Vinci.

Lucrarea înpreunării la 1829: ”Vărsarea seminții este de la vârsta de 20 până la 25, de zminteala creșterii”

În 1508 Michelangelo, și-a căpătat, cu adevarat faima de artist, ajungând până la urechile lui Papa Iulius al II-lea, care l-a chemat la Roma, încredinţându-i mai multe lucrări.

A început să lucreze, dar nu a reuşit să le definitiveze pe unele dintre ele. A reuşit, totuşi, să încheie, în cinci ani, mormântul Papei Iulius al II-lea. A primit, chiar de la papă, misiunea de a picta Capela Sixtină din Vatican. La început, Michelangelo a refuzat, deoarece picta o frescă în mormântul lui Papa Iulius, simțea că angajarea într-o astfel de sarcină monumentală, l-ar fi îndepărtat de prima sa dragoste, sculptura, dar la insistențele acestuia, acceptă în cele din urmă.

În mod ironic, munca lui Michelangelo de pe tavanul capelei a depășit cu mult conturul original stabilit, a acoperit întregul tavan cu peste 300 de figuri, de la crearea lui Adam la Noe și Potopul cel mare. Este interesant de remarcat faptul că Papa nu a contestat numărul mare de personaje nud în picturi. Portretizarea femeilor a fost de asemenea subiectul unor speculații cu privire la preferințele sale sexuale, Eva fiind reprezentată cu caracteristici foarte masculine. Finalizează această mare lucrare după 4 ani.

Potrivit legendei epocii, arhitectul Donato Bramante, cel care fusese însărcinat cu reconstruirea Basilicii Sfântu Petru, ar fi fost cel care l-a convins pe papă să-i încredinţeze lui Michelangelo pictarea capelei în speranţa că acesta va eşua şi-l va arunca dincolo de cortina artiştilor populari ai vremii.

Pentru Nina, o secretară divorțată, Mircea Eliade a renunțat la propria familie. Prietenia i-a legat, moartea i-a despărțit!

Timp de patru ani, Michelangelo a lucrat cu o determinare titanică reuşind să ofere umanităţii ca moştenire una dintre cele mai apreciate opere de geniu ale culturii mondiale. Contrar aşteptărilor lui Bramante, Capela Sixtină a reconfirmat succesul lui Michelangelo în fruntea artiştilor vremii.

Disputa cu pictorul Rafael a reprezentat, un schimb de polemici prin reprezentarea artistică de la distanţă a celor doi. Având o acuitate extraordinară pentru anatomia umană, Rafael a fost acuzat de Michelangelo că îi copiază modul de expunere, în replică, mai tânărul pictor l-a pictat pe Buonarotti în reprezentarea lui Heraclit în faimoasa frescă ''Şcoala din Atena'' (1509-1511).

A primit, în 1520, misiunea de realizare a capelei familiei de Medici, în Basilica din San Lorenzo, pentru care şi-a dedicat următorii douăzeci de ani, perioadă în care a definitivat şi Biblioteca Laurentiană.

Urmatoarea sa mare lucrarea a fost realizată în 1534 și i-a fost atribuită de papa Clement al VII-lea, care îi cere să picteze peretele altarului Capelei Sixtine. Acesta i-a cerut să picteze Judecata de Apoi, o prezentare a Apocalipsei, a Raiului și Iadului, proiect întins pe durata a şapte ani.

În 1535 i se acorda titlul de „arhitect, sculptor și pictor de frunte al palatului papal”.

Papa Paul al II-lea, urmașul papei Clement, dezvelește pictura de pe peretele altarului Capelei Sixtine în 1541. Toți cei prezenți au rămas șocați de măreția picturii, cu peste trei sute de personaje printre care și Iisus, Judecatorul Suprem. Au apărut și discuțiile referitor la nudurile din pictură, considerate de unii o blasfemie.

A pictat în 1546, ''Pieta pentru Vittoria Colonna'', dedicată femeii care a marcat o etapă semnificativă din viaţa sa. A lucrat la diferite proiecte, precum Biserica Santa Maria degli Angeli, Capela Sforza din Bazilica Santa Maria Maggiore şi la două fresce Capela Paolina.
A realizat numeroase Pieta, ultima fiind ''Rondanini Pieta'', la care a lucrat până în ultimele săptămâni ale vieţii sale.

Picturile de la Capela Sixtina au fost printre ultimile sale picturi, Michelangelo s-a întors la vechea sa dragoste, sculptura. Mai târziu, cu puțin timp înainte de moartea sa, se spune că, personajele nud ale lui Michelangelo ar fi fost cenzurate. Sexele lor ar fi fost îmbrăcate în pânză, de un strat suplimentar de vopsea.

Artă cu de toate

Michelangelo a fost un adevărat renascentist, un artist universal. Pictor, sculptor, arhitect, atât de sensibil la valorile frumosului, nu putea să nu fie și puțin poet. Ceva mai mult chiar, având în vedere că din scrierile sale au fost păstrate 300 de poeme. Majoritatea au în centru fie dragostea, fie activitatea lui artistică. Știa să fie autoironic, după cum o dovedesc cele scrise în perioada când picta tavanul Sixtinei:

”Cu fața spre cer, îmi simt memoria
într-o casetă, ia pieptul de harpie,
și pensula deasupra feței
îmi creează, în joc, un paviment bogat.”

Nu s-a căsătorit niciodată, însă a avut poveștile sale de dragoste, mai mult sau mai puțin împlinite. Majoritatea poeziilor de dragoste au fost dedicate Vittoriei Colonna, o văduvă extrem de inteligentă, instruită și foarte credincioasă.

Povestea Casei - Pian, unicat în România, ridicată pentru Aurelia Cionca, ”copilița” care la șapte ani o uimea pe Regina Elisabeta!

Cu toate că s-a bucurat de protecția mai marilor zilei, a avut și detractorii săi. Și temperamentul său aprig îl ajuta să mai câștige câte un inamic, printre care nume celebre ca Leonardo da Vinci. Nu era o persoană sociabilă, își dorea doar să fie lăsat să lucreze. Ceea ce a și făcut, până la finalul vieții, în 1564, la 89 de ani.

A fost suficient de norocos să se bucure de recunoașterea talentului său și privilegiul de a avea două biografii publicate încă din timpul vieții (scrise de Giorgio Vasari și Ascanio Condivi). Admirația pentru acest titan al artei a rezistat peste vreme, iar numele său a devenit sinonim cu excelența Renașterii italiene.

S-a stins, la 89 de ani, în 1564, în locuinţa sa din Roma. Conform dorinţelor sale, corpul său a fost dus la Florenţa şi aşezat în Basilica Santa Croce.

Pieta, David şi Capela Sixtină atrag anual mii de vizitatori de pe întreg mapamondul pentru a cuprinde cu ochii geniul unui muritor. Opera sa i-a confirmat în istorie renumele de ''Il Divino''.

Doina Badea, strălucitoarea voce a României. Povestea unui destin spulberat de cutremur. "Au identificat-o doar după o mână" Video

Cele mai noi stiri
Lajumate.ro