Live acumiUmor (r)
Prime Time 20:00Chefi la cutite

Fortul 13 Jilava, locul unde nici lumina nu avea curajul să intre! „I-au strivit burta până i-au ieșit intestinele pe afară, apoi l-au trimis la spital”

Ca să protejeze țara mai bine, Carol I dă ordin să se ridice un sistem de apărare format din 18 forturi, iar fiecare să aibă o baterie de artilerie. Astfel a apărut și Fortul 13 Jilava, care a fost utilizat pentru depozitarea muniției și a garnizoaei militare, până în 1907.

Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai cumplite închisori românești din istorie

Locul care inițial se voia a fi unul cu scop de protecție s-a transformat, peste noapte, într-un loc al ororilor, al visurilor spulberate și al libertăților curmate.

Se spune că „cine uită istoria e condamndat s-o repete” (George Santayana), așa că nici noi nu avem voie să uităm de Fortul 13 Jilava și de toate vocile sutelor de suflete care s-au stins aici, în chinuri groaznice, și pe care parcă le mai auzi și astăzi, dacă te plimbi pe coridoarele lungi, măcinate de timp și de mucegaiul care cândva era scrijelit cu unghiile și mâncat, pentru a ține bolile la distanță.

Fortul 13 Jilava, loc al ororilor

Fortul 13 Jilava a fost construit în perioada 1866 – 1893, iar din 1907 clădirea a fost folosită ca temniţă pentru țăranii arestați în timpul Răscoalei. Ulterior, locul a devenit loc de tranzit pentru majoritatea deținuților politici. Și de atunci, Fortul 13 Jilava a funcționat strict ca închisoare.

Acesta era locul unde deținuții cunoșteau teroarea, violența, umilința și foamea și locul de unde unii nu au mai ieșit niciodată în viață, din cauza condițiilor dure sau pentru că au fost executați.

Despre Fortul 13 Jilava se știe în prezent faptul că este una dintre cele mai cumplite pușcării din perioada comunistă. Când au ajuns la putere „tovarășii”, aici au fost aduși intelectualii și „dușmanii partidului”.

Intrarea în Fortul 13 Jilava

Deținuții erau bătuți, schingiuiți, chinuiți și lăsați în mod intenționat să îndure chinuri cumplite, până se scurgea și ultima fărâmă de viață din venele deținuților.

Cine se împotrivea regimului era adus aici, pus să doarmă pe jos, pe niște rogojini roase, printre ploșnițe și alte insecte care se mai strecurau înăuntru.

Exista la Fortul 13 Jilava o cameră specială de tortură, unde erau băgați până la 120 de oameni. Cel nou venit se târa pe coate ca să își facă loc în vreun colț liber. Oamenii dormeau în picioare, dacă se întorcea unul pe o parte, atunci se întorceau toți.

Supraviețuitorii acestui loc de coșmar au povestit că cel mai râvnit lucru era aerul curat.

Când o muscă se strecura pe geamurile astupate cu lemne, zile multe nu mai avea, căci aerul dinăuntru o făcea să moară imediat

Iarna, „atenția” era la fel de mare pentru deținuți: geamurile erau sparte, iar cei închiși erau nevoiți să suporte frigul și chiar gerul, unii până la moarte.

„Dacă vrei să trăiești bagă paie sub haine” (mesaj scrijelit de un deținut, pentru ceilalți)

De obicei, cei bătrâni sau bolnavi aveau grijă să-i menajeze și să își dea hrana sau hainele celor tineri, cu mai multe șanse de viață.

Imagine cu mesajul unui fost deținut de la Fortul 13 Jilava

Uneori, ca să poată face față infecțiilor, deținuții de la Fortul 13 Jilava zgârâiau cu unghiile pereții din celule pentru a culege și a mânca mucegaiul (care conține substanța din care se face ampicilina).

Fiecare deținut, întâmpinat la Jilava cu un „tratament special” de la gardieni

La sosirea în penitenciarul Jilava, deţinuţii erau obligaţi să treacă printr-un „tunel” format din gardieni aşezaţi pe două rânduri şi înarmaţi cu bâte, cozi de topoare şi cazmale, mături, vine de bou şi bastoane de cauciuc.

În timpul acestei treceri, gardienii îi loveau pe deţinuţi în cap şi în alte părţi ale corpului, astfel încât nici un deţinut nu scăpa nebătut . După această „primire”, deţinuţii erau duşi într-o cameră pentru percheziţii. În timp ce gardienii controlau „bucată cu bucată îmbrăcămintea, desfăcând tivurile şi căptuşeala”, deţinutul aştepta „gol puşcă pe pardoseala de ciment”.

După această verificare a îmbrăcămintei se trecea la percheziţia corporală, care era făcută de un gardian supervizat de un subofiţer. Deţinutul era controlat peste tot pentru a nu ascunde obiecte interzise de regulament.

„Ni s-a cerut să deschidem gura, să desfacem degetele de la mâini şi de la picioare, să ridicăm braţele, ca nu cumva să fi ascuns ceva la subţiori”. După aceea, urma partea „intimă” a percheziţiei: „cu faţa la gardian trebuia să arăţi bine că acolo nu ai nimic de ascuns, apoi, cu spatele la gardian, cu picioarele depărtate, aplecat în unghi drept, trebuia să le desfaci în aşa fel încât gardianul şi şeful lui să se convingă că nici acolo nu se ascunse nimic de vigilenţa lor”

Trezirea se dădea la cinci dimineața. Până seara la ora 22:00, nimeni nu avea voia să stea așezat sau culcat, sub nicio formă. Deținuții nu aveau voie nici măcat să se rezeme de un perete. Mai găseau timp după prânz, în unele zile, să joace table sau șah. Nu cum știe toată lumea, ci improvizând. Un petec de haină pentru tablă, niște resturi de pâine sau mămăligă pentru piesele de joc. Erau bune și alea, până le confiscau gardienii.

Coridor de la Fortul 13 Jilava

Baia? Te dezbrăcau, te puneau să alergi pe coridor până la duș și aveau gardienii grijă să „găsești” drumul repede, căci împărțeau bătaie multă cu ciomegele.

Mâncarea? 200 de grame sau un sfert de pâine. Terci din mălai cu zahăr, cam 40 de grame (câteva linguri). Zeamă din ceva frunze de varză, uneori zeamă de mațe de burtă, o fiertură în care se găseau dinți de animal sau organe genitale, „gunoaie” de la abatoarele din zonă.

Într-un timp, deținuții au primit luni în șir aceeași mâncare de morcovi stricați și astfel au căpătat toți culoarea portocalie a pielii.

Comunicarea? Pe furiș, prin semne, prin șoapte sau prin codul morse, bătut în ziduri sau țevi.

L-au călcat cu cizmele până i-au scos intestinele afară

În timpul „promenadei” regulamentare, un deţinut slăbit, fost maior, a alunecat şi nu s-a mai putut ridica. Gardianul care îi însoţea a început să-l înjure şi să-l lovească cu picioarele, cerându-i să-şi continue plimbarea. Văzând că acesta nu-l ascultă, omul de ordine a început să-l calce cu cizmele pe burtă. După câteva clipe, pielea celui căzut a plesnit şi „intestinele au început să se reverse prin rana deschisă. Numai atunci gardianul s-a oprit”. Deţinutul, inconştient, a fost transportat la Spitalul Văcăreşti pentru a fi cusut. După şase ani, maiorul a reapărut în altă închisoare .

Imagine dintr-o celulă de la Fortul 13 Jilava

Dar mai rău decât gardienii era comandantul Nicolae Moromete, șeful tuturor, un fel de Vișinescu de la Jilava. Era vestit pentru metodele sale de a tortura și de-a omorî, încet și sigur.

Un deținut avea 30 de centimetri pătrați de spațiu

În perioada 1949-1964, penitenciarul a fost totodată şi unul dintre cele mai aglomerate locuri de detenţie din cadrul DGP, numărul mediu al deţinuţilor fiind de 3 000. Din cauza acestei aglomerări, unui deţinut îi revenea, în medie, un spaţiu de doar 30 centimetri pătrați.

Foarte multe din personalitățile istorice, politice, culturale interbelice (Mareșalul Antonescu, Corneliu Coposu, Mihai Antonescu, monseniorul Vladimir Ghika sau Radu Lecca) au trecut pe aici și unii chiar și-au aflat sfârșitul pe câmpul de execuție Valea Piersicilor (Valea Plângerii), de lângă fort. Ultimii deținuți care au fost închiși aici au fost cei de la Revoluția din 1989.

Fortul 13 Jilava se poate vizita astăzi de către oricine, cu anumite condiții. Unii dintre profesorii de istorie aleg să facă inclusiv excursii aici, pentru a arăta elevilor că istoria este mai vie ca niciodată.

În prezent, o parte dintre fostele celule sunt deja amenajate în scop muzeal comemorativ. Autoritățile au anunțat recent că locul va fi amenajat și transformat în muzeu.

Sursa: evenimentulistoric.ro, anp.gov.ro,wikipedia.ro, Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967) de Andrei Muraru (coord.) Polirom, Iaşi, 2008, pp. 351-363.

Sursa foto: Fortul 13 Jilava (Facebook)