Live acum
Prime Time 20:00Film animatie: Bambi

Fraza care l-a făcut celebru, gândită din timp: “Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru umanitate”. 20 iulie' 69, o zi istorică pentru omenire! Neil Armstrong, primul om care a ajuns pe Lună: "I-a venit în minte la un joc de Risk"

Rasa umană a pășit cu adevărat, la propriu în Univers. Trei oameni aflați la peste 384,000 de kilometrii de Pământ și încă câteva sute, toți în spatele unei misiuni ce a strâns mii de ore de muncă asiduă, misiune devenită istorică: Apollo 11. “Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru umanitate”. Peste cinci sute de milioane de oameni l-au văzut pe Neil Armstrong pe 20 iulie 1969 la televizor când a făcut pasul pe Lună

Rasa umană a pășit cu adevărat, la propriu în Univers. Trei oameni aflați la peste 384,000 de kilometrii de Pământ și încă câteva sute, toți în spatele unei misiuni ce a strâns mii de ore de muncă asiduă, misiune devenită istorică: Apollo 11. “Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru umanitate”. Peste cinci sute de milioane de oameni l-au văzut pe Neil Armstrong pe 20 iulie 1969 la televizor când a făcut pasul pe Lună

Anii ’50 veneau odată cu necesitatea Americii de a arăta lumii cine este “regele spaţiului”

Contextul mondial arăta în anii ‘50 cât de necesară era o schimbare pentru SUA în lupta pentru supremaţia cosmosului cu URSS. Uniunea Sovietică ajunsese deja acolo.

În 1957 a lansat primul satelit artificial, având mărimea unei mingi de plajă. La patru ani după surpriza Sputnik I, din 1957, cosmonautul Iuri Gagarin a devenit primul om care a cucerit spaţiul.

Pe 16 iulie, trei oameni plecau în misiunea care avea să îi facă celebri

La 16 iulie, echipajul format din Neil Armstrong (comandant), Edwin Buzz Aldrin (pilotul modulului lunar Eagle) şi Michael Collins (pilotul modulului de serviciu) şi-a început misiunea: APOLLO 11. Cei trei astronauţi s-au instalat în faţa modulului de comandă Columbia al navetei ataşată rachetei lansatoare Saturn V şi au pornit la drum.

Marea Liniştii, primul pas pe Lună

Racheta de 111 metri lungime a fost lansată de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida. După patru zile, la ora 20:18 GMT, Aldrin a confirmat că modulul lunar Eagle se desprinsese de Columbia şi ajunsese pe Lună, într-o zonă denumită Marea Liniştii. Colegul Michael Collins rămăsese pe Colmbia, zburând pe orbita Lunii.

La 20 iulie, ora 02:50 GMT, Neil Armstrong a ieşit din modul pe o scară care s-a dovedit prea scurtă. A trebuit să sară pentru a ajunge pe solul lunar, pe care l-a atins la ora 02:56 GMT.

Timpul petrecut pe Lună de Neil Armstrong și Buzz Aldrin a fost de 2 ore, 36 de minute și 21 de secunde. În toată această perioadă ei au reuşit să strângă și să aducă pe Pământ peste 22 de kilograme de rocă selenară care au ajuns în laboratoarele științifice.

"Este un pas mic pentru om, dar un salt gigant pentru omenire"...

..., a spus comandantul. După aproximativ 20 de minute, a coborât şi Aldrin. În două ore, 36 de minute şi 21 de secunde, astronauţii au strâns circa 22 de kilograme de roci pe care le-au adus pe Pământ.

Neil Armstrong ar fi gândit faimoasa replică cu câteva luni înainte de lansare.

Dean Armstrong, fratele astronautului, susţine că acesta i-a cerut să citească fraza cu puţin timp înainte ca echipajul misiunii Apollo 11 să plece către Cape Canaveral unde s-au pregătit timp de câteva luni pentru lansare, informează The Telegraph.

Dean Armstron a insistat că replica originală, pe care fratele său i-a scris-o pe un bileţel în timp ce jucau un joc de societate, Risk, conţinea articolul nehotărât "un", deşi în timpul interviului, fratele astronautului nu a folosit această versiune.

"Înainte să plece la Cape, m-a invitat să petrecem un pic de timp împreună. Am început să jucăm Risk, apoi mi-a dat un bileţel şi mi-a zis 'citeste asta'. L-am citit. Pe hârtie era scris 'Este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire'. M-a întrebat 'ce crezi?'. I-am spus 'fabulos'. Mi-a răspuns 'ma gândeam eu că o să-ţi placă, dar voiam să o citeşti (replică - n.red.)'." Dean Armstrong a adăugat apoi: "Era 'un pas mic pentru un om'".

Cei trei nu au uitat să lase acolo, drept amintire, un drapel american şi o placă de oţel cu un mesaj de pace, semnat de preşedintele Richard Nixon.

La 24 iulie, după opt zile de misiune (195 de ore, 18 minute şi 35 de secunde), echipajul s-a întors pe Terra.