Live acumChefi la cutite
Prime Time 20:30Chefi la cutite

„Bărbierea răniții. Mutilaţii fără o mână se grupau câte doi, ca să-l aplaude”. George Enescu. Brancardier și zeu

Agonie! „Cărnuri zdrenţuite de schije şi gloanţe”. Picioare și brațe amputate. Epidemie de tifos! O femeie crede că o trădează ochii. Dar, nu! El e! George Enescu. Poartă șorț de brancardier. Ridică răniți. Îi bărbierește. Apoi apucă vioara și devine zeu. Muzica lui e alinare. Ba chiar salvare!

„Ridica și bărbierea răniții. Apoi cânta. Mutilaţii fără o mână se grupau câte doi, ca să-l aplaude”. Enescu a muncit ca brancardier! Cum a salvat un mare compozitor. „M-a înviat”

August 1916. România intră în Primul Război Mondial, alături de puterile Antantei. După entuziasmul şi succesele iniţiale, urmează dezastrul de la Turtucaia. Se face 6 decembrie și Capitala cade în mâinile inamicilor. Regele, Parlamentul şi Guvernul se refugiază la Iaşi. Aici vine și George Enescu, din Franța, așezându-se într-o căsuţă aflată de lângă Teatrul Naţional.

Șase zile. 6.100 de morți. 28.000 de prizonieri. Turtucaia. ”Doamne, ce rușine! Ne-au învins bulgarii!”

Acasă, însă, George Enescu nu prea e de găsit. Marele violonist nu pierde timpul. Este peste tot, în spitalele pline de răniţi sau de bolnavi de tifos. În mintea lui, nu încape gândul să se protejeze de ororile războiului!

George Enescu, în șorț de brancardier! Mutilații fără o mână se grupează câte doi, ca să-l poată aplauda!

La spitalul instalat în clădirea Școlii Centrale din Iași, George Enescu este văzut de ochii unei profesoare așa:

„Nu vom uita niciodată că, printre cei dintâi care au alergat la spitalul Crucii Roșii de la Școala centrală, […] a fost și George Enescu, care, cu o minunată simplicitate, cu bluza și cu șorțul de brancardier, ridica pe răniții ce se descărcau din automobilele ce soseau mereu, cărându-i în sala de operație și înapoi în sălile spitalului.

Surprinderea mea a fost așa de mare, încât necrezându-mi ochilor, am întrebat și pe alții dacă acel pe care îl vedeau muncind așa era marele maestru. Și slujba aceasta umilă a făcut-o zilnic, luni de-a rândul […] Brancardierul se schimba apoi în neîntrecutul violonist care, în orele de după amiază, fermeca pe cei culcați între perne; iar alteori aceleași mâini binecuvântate […] bărbiereau pe bieții noștri răniți”.

George Enescu nu se sfiește să atingă răniții. Nici măcar după ce nenorocirilor războiului li se adaugă o epidemie de tifos! Cel mai mare compozitor român trece de la pacient la pacient. Strânge mâini. Dăruiește alinare. După ce cântă, se petrec scene incredibile. Mutilaţii fără o mână se grupează doi pentru a-l putea aplauda pe zeul care cântă fermecător, la pian și la vioară.

„Pe Enescu lumea aceasta de estropiaţi, în cârje sau cu proteze, cu ochii acoperiţi de straturi de tifon, cu ambele picioare amputate, cărnuri zdrenţuite de schije şi de gloanţe, îl diviniza, îl asculta cu privirile topite în vioara lui minunată. Era parcă un zeu pogorât din înălţimi să mângâie durerea nesfârşită a oamenilor.

După ce concertul se termina, Enescu trecea de la pat la pat, de la brancardă la brancardă, de la scaun la scaun, strângea mâinile întinse ale acelora care mai puteau să le întindă, mângâia frunţile înfierbântate, întreba pe unii, răspundea altora, apoi în pragul uşii se întorcea încă o dată să-i cuprindă cu o singură privire”, are să scrie, în memoriile sale, dirijorul Jean Bobescu.

Asemenea Reginei Maria, marele George Enescu se dedică răniților din Primul Război Mondial. Încă din septembrie 1916, Crucea Roșie îl numește președintele echipelor artistice organizate, la inițiativa lui, pentru a concerta pe front și în spitale.

Gripa spaniolă a fost la un pas să o ucidă pe Regina Maria. ”O boală oribilă, dureroasă, cum n-am avut în viața mea!”

Susține concerte, chiar și în Rusia, în beneficiul Crucii Roșii, venind astfel în sprijinul răniților, convalescenților și copiilor rămași orfani. Criticul Emanoil Ciomac are să estimeze că suma primită de Crucea Roșie de pe urma concertelor lui George Enescu s-ar ridica la 600.000 lei aur.

Compozitorul Mihail Jora, salvat de George Enescu. „M-ai înviat!”

8 noiembrie 1916. George Enescu are programat un concert la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, unde în seara respectivă i se face o operație de amputare de picior tânărului Mihail Jora.

George Enescu amână ora de începere a concertului până la ieșirea lui Mihail Jora din cumplita operație. Îl salvează!

„În clipa în care trupul meu însângerat era introdus în sala de concert, te-ai așezat la pian și într-o tăcere de mormânt ai executat cele dintâi măsuri ale Nopții mele de vară. Zguduit de o emoție neașteptată, am fost podidit de lacrimi, ce n-au încetat nici după ce ți-ai luat vioara și ai cântat cum știi tu să cânți Sonata Primăverii de Beethoven și câteva bucăți de Kreisler.

N-aș putea să-ți explic puterea de reacțiune pe care vraja cântecului dumitale a produs-o atunci în sufletul meu. Atât pot să-ți spun, că ziua aceea de 8 noiembrie 1916 a fost hotărâtoare pentru mine. Mi-ai redat în clipele acelea dorința și voința de a trăi, pe care le pierdusem. Ai dat putere organismului meu să lupte contra răului ce-l năpădise fără putință de scăpare și m-ai înviat din morții”, are să povestească Mihail Jora, care devine unul dintre marii compozitori ai României, profesor și rector al Academiei Regale de Muzică din București.

Tot cam pe atunci, George Enescu mai alină un suflet – pe cel al marelui pictor Ștefan Luchian. Povestea a rămas spusă de Tudor Arghezi. Află de ce i-a spus Enescu: „Iartă-mă, te rog”, artistului aflat pe patul de moarte, din articolul: A pictat în agonie și a fost umilit pe patul de moarte! Ștefan Luchian, un destin tragic! „I-am legat pensula de braț. Fața i s-a crispat înfricoşător!”

George Enescu însuși lasă de înțeles de ce face atât de multe eforturi. Altă cale, pentru el, nu există. Este în joc, crede el, „suprema rațiune de a fi a muzicii”.

„Mi-a fost dat, nu o dată, să observ câtă înseninare înflorea pe obrajii suferinzilor după primele note. Această transformare în suflet e suprema rațiune de a fi a muzicii. Dacă n-ar exista minunatul ei ecou pacificator, purificator, muzica ar fi o absurdă înșiruire de sunete”, spune George Enescu.

Marele compozitor ar avea parte, cu siguranță, de o poveste de dragoste pe măsura sufletului său. Dar asta doar într-o lume ideală! În realitate, destinul lui e cumplit. Află de ce, în articolul: „Ieși afară, stârpitură!”. George Enescu a iubit o criminală cu 73 de victime! A găsit-o în pat cu altul și cu fața desfigurată de acid, dar a cerut-o în căsătorie

De altfel, când vine vremea morții lui, la etajul patru al unui hotel parizian, George Enescu este singur. Citește mai mullt, în articolul: Cum a murit singur, fără lumânare, marele George Enescu, într-o cameră de hotel. Agentul Bedițeanu a vrut să-i fure cadavrul

Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro