Cum l-au ucis comuniștii pe părintele primului submarin românesc. ”Medicul s-a speriat de fantoma din fața sa!”

 
+2 click pentru
galerie

Pe 30 aprilie 1950, la Penitenciarul Aiud, unde se afla arestuit de doi ani, se stingea din viață Gheorghe Koslinski, ”creierul” primului submarin românesc. Fusese chinuit și torturat de către comuniști, pentru că făcuse parte din guvernele Antonescu. Una dintre cele mai luminate minși ale acestui neam era îngropată fără ceremonie, neștiută de nimeni

18 mai 1946. O echipă operațională a Direcției Generale de Poliție - Corpul Detectivilor - intră, cu forța, în Sanatoriul Francez din București, situat pe Șoseaua Jianu, actualul Bulevard al Aviatorilor. Comuniștii conduși de Ștefan Bălăceanu îl saltă pe viceamiralul Gheorghe Koslinski. Avea să fie eliberat imediat, dar spaima nu trecuse...

Gheorghe Em. Koslinski văzuse lumina zilei la Galați, în anul morții lui Eminescu, 1889. Era puiul celui mai de seamă contraamiral al Marinei Române, Emanoil Koslinski (1853-1909). Trece pe la Liceul ”Vasile Alecsandri”, apoi pe la Școala Fiilor de Militari din Iași și la cea Navală din Brest, unde devine specialist în submarine. Reîntors în țară, studiază noile tipuri de nave torpiloare. În timpul Primului Război Mondial este comandantul portului Cernavodă, apoi conduce un detașament de infanterie marină în zona Dunării, între Petroșani și Giurgiu. În iulie 1920, comandorul Koslinski este trimis în Franța, spre a se specializa în domeniul armelor submarine. Devine, apoi, adjutant al Regelui Ferdinand I (1922-1926) și este desemnat președinte al Comisiei de supraveghere a construcției unui submarin de tonaj mijlociu, ”Delfinul”, și a unei baze pentru Marina Militară Română. Este avansat la rangul de comandor în 1929, și primește comanda escadrilei de distrugătoare (1933-1935), cea mai importantă a marinei militare. Introduce, atunci, manevra tactică pe bază cinematică. În 1938 este înaintat la gradul de contraamiral și devine subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naționale pentru Marină, în guvernele mareșalului Ion Antonescu.

Construcția submarinului ”Delfinul” a fost supravegheată de Gheorghe Koslinski la șantierul naval din Rijeka 

A rezistat doar doi ani în închisorile comuniste

După cel de-al Doilea Război Mondial, când comuniștii vin la putere, este săltat, prima oară, în 1946. Este eliberat, dar acuzat din nou, în 1948. E considerat criminal de război și este rearestat, definitv, în 1948. Este condamnat la doi ani închisoare și merge la Penitenciarul Aiud, unul dintre cele mai crunte regimuri de detenție din țara noastră. E momentul începutului calvarului. ”… bietul amiral Koslinski, un om blajin și de o sensibilitate aproape feminină, a murit de foame în 1949 în închisoarea din Aiud. Bietul Kossu, cum i se spunea, ajunsese, din cauza imposibilității de a mânca arpacașul ignobil ce ni se servea, într-un hal de slăbiciune groaznică.

Cu mari eforturi sufletești, reușise să-și înfrâneze repulsiunea ce avea de a se prezenta în fața medicului și obținuse astfel săptămânal câte o linguriță de sirop tonic. Bietul Kossu slăbea din ce în ce mai mult și atunci camarazii lui de celulă, revoltați de starea în care ajunsese, au reușit să-l convingă să se ducă la viitoarea vizită medicală complet dezbrăcat, acoperit numai cu un macferlan.

Familia Koslinski în 1916. Gheorghe este a doilea din dreapta (sus). FOTO: arhiva Bibliotecii VA Urechia

Pentru mai multă siguranță, ca lucrurile să se desfășoare așa cum se plănuise, urma să fie însoțit de un camarad, căci altfel Kossu, cu delicatețea sa sufletească, ar fi renunțat să execute hotărârea ce se luase. Când, ajuns în fața medicului care, cu nasul în registru, îl întrebă ca de obicei ce are, Kossu, încurajat de camaradul său, nu a răspuns nimic, ci și-a dezbrăcat numai macferlanul, rămânând în fața medicului în pielea goală.

Și când surprins că nu a primit nici un răspuns, medicul a ridicat ochii din registru și a văzut fantoma ce stătea în fața sa, s-a speriat de halul de slăbiciune în care se afla Kossu și s-a îndurat să-l bage în infirmerie. După zece zile, într-o seară, sărmanul meu camarad și prieten, un om cu un suflet de o distincțiune fără seamă, stând de vorbă cu camarazii săi, s-a lăsat încet pe o parte și a adormit pentru totdeauna pe un pat de scânduri în infirmeria închisorii de la Aiud.” Aceste sunt vorbele unui fost general, coleg de închisoare cu marele om. Este înmormântat, ca multe alte personalități ucise de comuniști, fără ceremonie...



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE