Ion Ficior a crăpat. Periprava, lagărul de exterminare, locul lui de muncă. ”Harști! 10 la cur! Un cearșaf ud, să nu ne spargă vasele de sânge și ciomege!”

 
+4 click pentru
galerie

Ion Ficior, torționarul, a crăpat, la 90 de ani. N-a murit, asta o fac oamenii. Bestiile au alt regim. Călăul care a ucis 103 suflete nevinovate a devenit maestru la Periprava, în lagărul de exterminare de la capătul lumii. Bătăi, ciomege, cozi de lopată, gropi, diguri, muncă până la epuizare, ”reeducare”. Uneori, din cauza bolilor și a condițiilor inumane, câte 60 de deținuți plecau spre gropile comune în fiecare lună. Între gardieni era competiție: care să ia centurionul și să bată mai mult

Periprava începe acolo unde se termină lumea. Satul e pe brațul Chilia, acolo, în fața Vâlcovului. Genovezii, iubitorii de apă, ajunseseră de ceva vreme pe aici, fondând Licostomo, Gura Lupilor. Nimeni nu știe când a apărut pușcăria. Toți vorbesc despre lagărele de exterminare naziste, despre Hitler, despre grozăviile de acolo. Noi am avut așa ceva în Tulcea...

Ion Ficior, torționarul care-a crăpat la 90 de ani la Jilava (nu-i așa că istoria e ironică?), a ajuns la Periprava în septembrie 1958. Fusese transferat acolo după nenumăratele abuzuri în serviciu, pe vrema când dirijase Poarta Albă, Suceava ori Colonia Borzeștiului. Florin Pavlovici, filosof, ziarist și om de cultură, a ajuns la capătul universului în 1962, la 26 de ani. Cu 500 de zile înainte, Ion Ficior fusese uns comandantul închisorii.

”La Periprava, o dată pe săptămână se făcea baie, timp de cinci minute. Apa din lagăr era atât de nocivă, încât pentru răcirea unui generator electric se aducea apă din Dunăre” (Florin Dumitrescu - fost deținut la Periprava)

În februarie 1959, Florin Pavlovici, 23 de ani, absolvent de Filosofie-Ziaristică, e acuzat de ”complot contrarevoluționar”. Primește, scurt, cinci ani de închisoare pentru ”uneltire contra ordinii sociale”. Trece pe la Jilava, Gherla, ori prin lagărele de muncă de la Salcia și Giurgeni. Terminus paradis e Periprava. ”Am ajuns aici în 1962. Erau cam 1.200 de suftele. Deținuți politici”, începe povestea Pavlovici. Vreo 100 de deținuți de drept comun. ”Hoții”. ”Bandiții” erau anticomuniștii. Dușmanii poporului. Care trebuiau bătuți.

”Izolatorul era un loc betonat, fără ferestre, doar cu o ușă. Aici stăteai între trei și șase zile pentru cea mai mică abatere. O felie de pâine la două zile și o cană cu apă. Atât primeai”. Dacă te așezai, în câteva zile făceai pneumonie. Erau atât de mulți bolnavi la locul de muncă al lui Ion Ficior încât la medic ajungeau numai cazurile grave. ”În noiembrie-decembrie 1959 au murit cam 60 de deținuți pe lună”, spune fostul condamnat politic.

Staţi puţin, c-am făcut cunoştinţă cu domnul Ficior. Ne-a încolonat pe câte cinci şi a venit el acolo şi ne-a ţinut un speach: „O să vă mai las să vă mai odihniţi, dar n-aţi scăpat de muncă”. Şi atunci eu am zis: „Păi, domnule comandant, noi suntem bolnavi!”. Atunci subalternul lui s-a repezit la mine: „Bagă-i în baracă pe bandiţii ăştia!”. Aşa l-am cunoscut pe Ficior (Ion Radu - fost deținut la Periprava)

”Dădeau unde nimereau, mai ales la cap. Era o bătaie organizată. Construiam digiuri. Care înconjurau Balta Brăilei. Cam 100.000 de hectare. Norma zilnică era de 3,2 metri cubi. N-o puteai face, era imens. Brigadierii măsurau totul. Se făcea analiza. Nu ieșeai la metraj, căpitanul zicea <<Harști! 10 la cur>>! Sau 20, funcție de pământul scos!” Seara, la întoarcerea în colonie, se forma o coadă de 50-60 de oameni. Toți pregătiți pentru porția de bătaie...

”Ne puneau pe fund un cearșaf ud, ca să nu ne crape vasele de sânge. Bătaia se aplica cu centurionul. Ne întindeam pe burtă. Era o competiție între caralii, care să ne bată mai mult. La prima, am fost cel mai șocat. M-am ținut să nu țip. Am rezistat doar la primele lovituri. După a zecea, m-am smuls din mâinile militarilor. M-au imobilizat și au continuat. Durerea era așa de mare, încât nu puteai să nu țipi!”

”Da şi au murit numai din cauza apei. Făceau dizenterie, dar nu ştiu unde-i duceau” (Ion Radu - fost deținut la Periprava)

La Periprava au ajuns și multe capete luminate, dar și țăranii ce se opuseseră colectivizării. Satul Răstoaca, de exemplu, se adunase acolo in corpore. Ceaușescu încercase să intervină, oamenii ogoarelor îl fugăriseră. Medicul Sergiu Al. George, un strălucit orientalist, arestat în ”lotul Noica”, omul care a moștenit biblioteca lui Mircea Eliade. Ori preotul greco-catolic Matei Borilă, nepotul marelui Iuliu Maniu

Se făcea foametea în perimetrul administrat de Ficior. 12 kilograme de fasole la 1.200 de deținuți. 10 grame pe cap de om. Dimineața, 100 de grame de pâine neagră, plus o cană de ”ceva”. Negru la culoare. Probabil, năut. Neîndulcit. Rația de zahăr fusese furată de către caralii. Prânzul era servit ”în oraș”, la dig. Un butoi mare, într-un car tras de un bou, o ciorbă. Făcută din gogonele murate. Stricate. Adică expirate. Se băgau la cazan, se fierbeau. Bonus, 200 de grame de mămăligă. Pătrate botezate ”chirpici”. Un chirpici la doi oameni. Seara, la cină, iar ciorbă de murături. Când se dădea arpacaș, era sărbătoare. Carnea apărea doar când murea un cal. Atunci ”bandiții” se desfătau...

„Menționez că am fost ținut de mai multe ori la carceră, legat de mâini și de picioare cu lanțuri, fără hrană 24 de ore. Aceste sancțiuni cu carcera mi-au fost aplicate de către comandant. Comandantul, numitul Ficior Ioan, aproba toate aceste măsuri.” (Dunca Gavrilă - fost deținut la Periprava)

Pe finalul ”domniei” sale, Ficior a venit cu o altă idee, adoptată pe loc. Cine nu făcea norma, primea, pe lângă bătaie, un ”supliment”. O zi fără hrană...

După 1989, Consiliul Superior al Magistraturii a obligat torționarii la plata unor despăgubiri către victime, între 25 și 70 la sută din venitul lor lunar, vreme de cinci ani. Prea puțin și prea târziu.

Ion Ficior, condamnat în mai 2016 la 20 de ani de pușcărie, a crăpat în locul său preferat, închisoarea. Doar că Hades l-a luat când se afla de cealaltă parte a ușii. 

Sursa: Adevărul

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE