Live acumObservator 12
Prime Time 20:00Sacrificiul

Îi mureau pe rând toți copiii imediat după ce-i năștea, până când a recurs la o superstiție bizară. O poveste cutremurătoare de viață

Povestea femeii care la scurt timp după ce năștea, copiii ei se prăpădeau fără vreo explicație de ordin medical, la acea vreme, până când a recurs la o superstiție, moment în care blestemul s-a rupt.

superstiții

phinemo.com

Întâmplarea a avut loc în anii 1940, într-un sat din zona Codru, situat în nord-vestul țării.

Cornelia era o femeie în jur de 20 de ani, "proaspătă “găzdoaie”, femeie măritată și la casa ei. Cum e legea firii, tinerii însurăție aveau ca țel, perpetuarea neamului. La vremea respectivă, cu cât aveai mai mulți copii, te puteai considera mai bogat, pentru că aceștia, odată ajunși măricei, erau tocmai buni ca ajutor pentru părinții lor la muncile gospodărești și cele ale câmpului.

Însă, pentru Cornelia și soțul ei, nenorocirea făcea ca de fiecare dată după ce erau binecuvântați cu nașterea unui bebeluș, ca acesta să se prăpădească la doar câteva zile de viață.

După primul copil pierdut, oamenii au zis că e voia Celui de Sus, și s-au rugat Lui să aibă parte de altul, lucru care s-a și întâmplat. Tânăra a născut cel de al doilea prunc, bucuroasă că i-au fost ascultate rugile. Doar că și de această dată, viața celul mic a fost curmată, nu se știe din ce motive. “O fi soarta, iar ce e dat de la Dumnezeu, trebuie acceptat, pentru a nu-l mânia pe Domnul,” și-au spus oamenii.

Erau tineri și știau că, dacă le e scris în stele, mai au timp să dea naștere altor copii. Vis devenit realitate, încă o dată, Cornelia devenea mamă iar, și spera să nu mai treacă din nou prin durerea pricinuită de pierderea celor mici. Dar, nu a fost așa. Și soarta acestui bebeluș a fost precum al frățiorilor de dinaintea lui. Bieții oameni au trăit tragedia înmormântării a trei dintre cei care trebuiau să le aducă bucurie în familia proaspăt întemeiată. Durerea femeii era fără de margini și numai o mamă își poate imagina ce era în sufletul tinerei. Nenorocirea nu s-a oprit aici, din păcate. A urmat aceeași poveste și cu cel de al patrulea nou-născut, care i-a urmat în mormânt pe frățiorii lui.

Ce era în sufletul părinților asupra cărora se abătuse blestemul pierderii celor patru nou-născuți, unul câte unul, la scurt timp după ce mama lor îi năștea perfect sănătoși, numai ei au putut știi.

Tot satul cunoștea durerea acestei familii, a cărei poveste tragică făcea pe orice consătean să se crucească de teama de a nu li se întâmpla și lor o astfel de nenorocire.

Greu încercată de soartă, tânăra familie, credincioasă de fel, nu înțelegea de ce li se întâmplă astfel de nenorociri.

Nici nu mai spera femeia ca să aibă parte de bucuria de a-și vedea copiii crescând. Cu toate acestea, Dumnezeu îi binecuvântase pentru a cincea oară, cu încă o sarcină. După pierderea celor patru vieți, se aștepta ca și după nașterea acestuia, necazul să se abată din nou asupra casei lor.

Vestea tragedie lor străbătuse granițele satului de multă vreme, fiind pe buzele tuturor sătenilor din localitățile învecinate. Astfel că, într-o zi, înainte de a-i veni sorocul, la urechile gravidei ajunsese vorbă de departe, despre ce ar trebui să facă pentru a nu trăi încă o dată nenorocirea pierderii vreunui prunc.

Era vorba despre o superstiție care, deși, părea puțin probabil a-i rezolva problema, merita să fie pusă în practică, pentru că tot ce își dorea sărmana, era să nu mai treacă și de această dată prin durerea cruntă a pierderii noului născut.

Astfel că, soluțiile venise sub forma unor superstiții. I s-a spus ca după nașterea pruncului, să-i dea acestuia un nume de animal sau să-l vândă, simbolic, unei femei din sat. Vânzarea trebuia să aibă loc peste geam, contra unei sume de bani.

Întocmai a procedat proaspăta mamă, de îndată după nașterea micuțului, alegând cea de a doua variantă.

Își dorea din inimă ca apelând la superstiție, necazul ei să i-a sfârșit, dar cu teamă în suflet, era pregătită și pentru o posibilă nouă înmormântare.

După ce și-a „vândut copilul”, oferindu-l peste geam altei femei, familia și-a continuat în mod firesc viața. Trecuseră câteva luni, iar copilul se dezvolta normal. Creștea pe zi ce trece și se bucura de toată dragostea părinților. Nu i-au dat nume de animal, dar i-au dau de Înger. Micuțul Angel, primea dragoste cât pentru patru copii la un loc.

Întâmplare sau nu, bunicul bebelușului, migrase prin jurul anului 1900, în SUA, și e posibil să fi cunoscut semnificația numelul ales, care se traduce Înger. A fost primul dintre copiii supraviețuitori ai familiei respective, după ce părinții au apelat la o superstiție. După el, familia a mai fost binecuvântată cu alții trei. Blestemul se pare că fusese rupt, iar după patru vieți curmate, destinul îi răsplătise acum cu tot atâtea vieți dăruite.

Nu se știe dacă superstiția chiar a funcționat, cert este că toată viața ei, Cornelia și familia sa au crezut cu tărie că datorită acestui ritual, copiii născuți ulterior au fost cruțați de soartă.

Astfel de superstiții erau frecvente în trecut în spațiul românesc, crezându-se că demonii care răpesc viața noului-născut, ar fi păcăliți în momentul în care, acesta este vândut simbolic altei femei.