IMAGINI DE COLECȚIE: Cum arăta România în urmă cu 82 de ani

 
+25 click pentru
galerie

 

Cel mai dureros lucru este să îți negi originile. Și nu de puține ori, ați putut auzi români de-ai noștri care își resping din tot sufletul neamul, istoria și plaiurile pe care au crescut. De blamat sau nu, ar spune unii. Un subiect delicat.

Dar oare nu aici au învățat să spună pentru prima dată "Mamă!", cuvântul cel mai iubit? Oare nu aici și-au petrecut copilăria, cea mai frumoasă perioadă a vieții, lipsită de griji și probleme?

Ba da, aici au crescut, s-au dezvoltat ca oameni adulți, aici au învățat să distingă între bine și rău, dar se pare că tocmai acest ultim lucru i-a condus spre asemenea sentimente.

Despre România actuală ar fi multe de spus, poate mai multe de rău, decât de bine. Dar parcă nu poți rămâne neclintit, când privești puțin în istoria vremurilor și descoperi oameni excepționali, care au dat lumii o mulțime de lucruri fără de care, astăzi, viața noastră ar fi fost mai complicată. Și nu cred că mai e nevoie să amintitm despre frumusețea cu care natura a înzestrat această țara.

O parte din această frumusețe a fost surprinsă și în 1933, de fotografului Kurt Hielscher, într-un album fotografic denumit sugestiv "România". Apărut la Leipzig, albumul pur și simplu te fascinează, prin parfumul perioadei interbelice.

În galeria foto, puteți descoperi fragmente din această lume, cu totul diferită față de ce cunoaștem astăzi. România de acum 82 de ani.

 

 



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI