Live acumAcces Direct
Prime Time 20:00Observator Sport

„Știi ce îmi doresc ca aptitudine la copiii mei? Blândețea.” Dan Negru, altfel decât numărând secundele...

Dan Negru a împlinit 49 de ani. Jumătate de veac minus o rotație completă a Terrei în jurul Soarelui. E genul de vârstă care clamează un mic moment-baricadă din calea timpului ce fuge ca nebunu' – nu că n-ar fi Dan Negru un obișnuit al secundarului alert, însă e... Chiar așa, cum e Dan Negru?

Dan Negru, altfel decât numărând secundele...

Doxologia

Pe 23 februarie, acum câteva zile, Dan Negru a împlinit 49 de ani. Jumătate de veac minus o rotație completă a Terrei în jurul Soarelui. E genul de vârstă care clamează un mic moment-baricadă din calea timpului ce fuge ca nebunu' – nu că n-ar fi Dan Negru un obișnuit al secundarului alert, însă e... Chiar așa, cum e Dan Negru?

Cum e Dan în afara platoului de televiziune de la Antena 1? Acolo, în spatele scenei lustruite pe care patinează de la un invitat la altul, lejer și convingător, mușcând vesel verbele, de douăzeci și ceva de ani încoace.

Dincolo de mult-îngânatele revelioane, de fete blonde și istețe, de copii-vedetă și plase de stele, zâmbește un ins relaxat, care știe că dacă pe-un taler al balanței joacă, plin de nerv, „regele audienței”, pe celălalt taler, pentru echilibru, tre' să se odihnească un tip discret, dar nu mai puțin jovial.

Pe acest „celălalt” Dan Negru l-au invitat, la o vorbă cu sâmbure aniversar, Cristi Brancu, Majda Aboulumosha și a lor Agenție VIP.

Despre îndoială

Nu începe bine interviul, că Dan îl și pomenește pe Lazarov, omul care a revoluționat televiziunea din România după anii '90. Lazarov i-a fost mentor.

„De fiecare dată când aveam audiențe din astea colosale, ne trimitea un mesaj, atât spunea: «Dumnezeu a fost bun cu noi.» Vezi, îl pomenesc mereu în vorbe.”

Tot de la Lazarov pare să fi învățat Dan că publicul e stăpân capricios – nimeni nu poate anticipa ce și de ce va alege stăpânul să vadă, care producție va strânge milioane de spectatori în fața ecranului, care va pieri la prima zapare mai zdravănă din telecomandă.

Dan Negru: Cred că oamenii mari din televiziune au o smerenie. Am văzut un interviu cu Berlusconi, mare făuritor de televiziune în Italia, femei, bani, politică, știi doar. [...] Ei, când era vorba de televiziune sau fotbal, omul avea o îndoială.

Cristi Brancu: Poate era o formă de înțelepciune...

Dan Negru: Habar n-am. (n.r. cu tâlc) Da' stătea cu o îndoială.

C.B.: Ce oraș din lume îți place să vizitezi, Dane? Unde te duci tu des?

D.N.: Băi Cristi, într-un oraș din Europa de Vest. (n.r. pauză) Timișoara. (n.r. râde)

Despre firesc

O spune cu umor, dar recunoaște c-a rămas același ca-n anii începutului de carieră, adică timișoreanul căruia-i displace jungla de beton din capitală și care de-abia așteaptă să se termine filmările ca să respire în voie. „Poți să râzi, Cristi, da' încă nu m-am adaptat.”

N-a ieșit în lume de ziua lui. Măsura zâmbetului ghiduș cu care mărturisește că s-a serbat acasă, în familie, simplu, c-un tort și-un „Mulți Ani Trăiască”, e grăitoare felului în care înțelege Negru petrecerile. Lauda de sine, deși ar avea toate motivele, îi e străină:

„Cristi, noi am întâlnit mari oameni de televiziune, nu mai zic de artiști și oameni de cultură. Vorbesc doar de job-ul nostru acum. Pe lângă ei, noi suntem categoria muscă, categoria țânțar. Familia duce totul mai departe. Restul sunt amăgiri.”

Pare înspăimântător și de nefolosit termenul „firesc” în 2020, dar ăsta e Dan Negru. Firesc.

Nu postează pe TikTok – admite, printre râsete, că se crucește la ce-i pe-acolo –, are toate rețelele sociale, pentru un gând scris se mai refugiază pe Facebook: „Acolo se mai poate scrie încă, mai poți emite o opinie.”

Pe profilul lui, Negru încearcă să le-arate prietenilor & urmăritorilor, cu argumente, că un anumit tip de presă, dominant în România, reflectă un chip disproporționat al realității:

„Organizația Mondială a Sănătății precizează că 300 de copii mor de foame în fiecare oră în toată lumea. În Afganistan sunt vreo 30.000 de astfel de cazuri pe an. Iar România e campioana Europei la TBC.

„Anul trecut, 6000 de cetățeni ai statului Congo au murit într-o epidemie de pojar. Pakistanul a declarat la 1 februarie stare de urgență națională, din pricina unei invazii de miliarde de lăcuste. Se preconizează că invazia va duce la moartea prin înfometare a câtorva mii de copii.”

Iată acele breaking-news despre care nimeni nu scrie un rând. Informații relevante, puternice, care ne dau dimensiunea onestă a lumii în care trăim, cu pericolele și neajunsurile ei stringente. Pe astea le scrie Negru.

„Când coronavirusul va trece, România va rămâne campioană la tuberculoză. Și ăia 300 de copii vor continua să moară de foame în fiecare oră.”

Miercurea și vinerea, moderatorul iese la baschet cu băieții. E pasiune veche, de când hoinărea, puști zglobiu, pe străzile Timișoarei.

C.B.: Când joci tu baschet?

D.N.: Când apuc.

C.B.: Aici, în București?

D.N.: (n.r. senin) Da, am niște prieteni.

Despre lucrurile ce se duc

„M-a sunat mai demult un prieten din Arad, venea cu avionu' la București. Zic, vrei să te iau de la aeroport? «Nu, mă descurc. Ne întâlnim în Piața Universității.» Perfect. Îl sun: Măi, ai ajuns în Piața Universității? La care el zice: «Dane, io am ajuns, da' nu e o piață. E un sens giratoriu.»

Observă fin toate certitudinile zilelor de ieri, azi duse pe nesimțite. Le numește cu umorul jucându-i-se la comisura gurii, însă nu dă sentințe. Spune lucrurilor pe nume, așa, mucalit:

Bucureștiul nu mai are piețe – „piața aia clasică, cum e Piața Sfatului din Brașov, Piața Mare din Sibiu” –, la Timișoara nu se mai face nici baschet, nici fotbal, iar generațiile mici au câștigat informația și au pierdut, poate, omenia.

Copiii din ziua de azi sunt toți înzestrați, drept pentru care diferența, în rândul lor, n-o mai face corola aptitudinilor, e de părere tatăl-Dan. Arcul a ceea ce căutăm unii la alții s-a dat iarăși peste cap, talentul s-a demonetizat.

„Toți sunt talentați, toți vorbesc fluent engleza, tuturor le merge mâna pe touchscreen-uri, toți știu o grămadă de lucruri, dar nu mai găsești blândețea, bunul-simț, liniștea.”

C.B.: Există vreun moment în care ai zis „bă, mai bine făceam altă meserie, că de la asta mă doare capul”?

D.N.: Mhm...

C.B.: Când?

D.N.: (n.r. râde) Cred că acum vreo 20 de minute.

(n.r. sărbătoritul doar ce se întorsese de la o întâlnire cu echipa de producție a noului sezon Next Star, singurul format tip talent-show cu copii care a rezistat în România; în juriu sunt Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa)

D.N.: Loredana și Ștefan credibilizează show-ul ăsta, sunt doi artiști cu putere. Mă întreb cum o să se simtă cu copiii...

C.B.: Chiar, copilul tău, unul din ei, dac-ar veni la Next Star, ce-ar trebui să facă?

D.N.: (n.r. ezitant) Nimic, nu... Cristi... Eu știi ce îmi doresc ca aptitudine la copiii mei? Blândețea. În anii care vin, cred că asta va fi materia primă la cea mai mare căutare.

Despre amăgiri

N-are obiective pe 2020. Lasă viața să curgă-n voie, cântărită-n întâmplări cu sens, nu în vrafuri de post-it-uri care îngrămădesc rezoluții, „ce și când trebuie făcut”. Așa știe Dan să trăiască, cumva „pe rit vechi”, înconjurat de cărți și mici capricii.

„Nu vreau să mă dau mare, chiar nu vreau, dar e un băiat, Tolstoi îl cheamă, zice un lucru foarte mișto: «Caii destinului știu drumul, noi doar ținem hățurile.»”

Are o hachiță de care singur face haz. Pariază sume mici, până-n 10-15 lei, pe site-urile de profil, pentru echipele favorite din lumea sportului.

Altfel, își păstrează... îndoiala. Îi vine greu să zică unde va fi peste 5 ani. Tragi-comediile României cotidiene depășesc în umor (absurd) ce s-ar putea regiza într-un show de divertisment, internetul explodează, micul ecran devine, parcă, din ce în ce mai mic...

„Mi-e dor de multe. De tata, de bunica. Mi-e dor de sfaturile unor oameni de televiziune.”

C.B.: De ce zice finul tău că nu-ți dai seama cât de mult te iubesc oamenii?

D.N.: (n.r. surâzând) A zis-o pentru că mă știe că sunt cicălitor, enervant cu oamenii din echipele mele de televiziune, probabil de-asta.

C.B.: Totuși, ai o cotă.

D.N.: Care cotă, Cristi?

C.B.: Îți mai amintești care era testul popularității la Traian Băsescu? Testul stației de autobuz. Adică vezi cum se uită lumea la tine și ce vorbește. Dacă pici tu în stația de autobuz, coboară lumea din autobuz și pleacă autobuzul gol, nu?

D.N.: Habar n-am Cristi, povești... Trec. Astea-s fum.

Despre sine

C.B.: Ți-ai cumpărat vreodată vreun obiect de lux, ai făcut vreun exces, o aroganță, așa?

D.N.: Cred că mi-am cumpărat odată un platou de savarine...

Mai merge, uneori, la licitații de artă. Din curiozitate, să-și clătească ochii. „Nu cumpăr, că nu mă pricep, îi las pe cei care se pricep. Mă duc de curios. Cât despre bani, cred că cel mai bun pont pe care îl am pentru oameni e să investească în mințile copiilor lor.”

C.B.: Care-s cele 3 calități ale lui Dan Negru?

D.N.: Urlă. Dă din mâini. Și e pisălog.

Despre cuvintele care contează

De cuvintele-vorbe, cele lungi și fără miez, invitatul lui Brancu se ferește.

C.B.: Care a fost cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care i-ai făcut-o tu Codruței, soției tale?

D.N.: Cea mai frumoasă declarație pe care i-am făcut-o eu Codruței are două cuvinte: Dara și Bogdan.

Copiii lui.

Caută cuvintele-fapte. Cuvintele-oameni. Nu deține „secretul rating-ului”, așa cum titrează presa. Îi lipsește organul vânării de vânt. Se adăpostește, în schimb, sub prelata momentelor care rămân.

Povestește o pățanie, o clipă de grație, de fapt, c-un bătrânel care i-a dat binețe în Aeroportul din Cluj.

„Domnu' Negru? Domnu' Negru, să știți că mie nu-mi place deloc de dumneavoastră cum faceți, țipați, dați din mâini, sunteți prea energic... Dar soția mea se uită întotdeauna la emisiunile dumneavoastră.

Doar că, de vreo doi ani de zile, soția mea a murit. Și de-atunci, de fiecare dată când apăreți la televizor, dau televizorul mai tare și-mi fac treburile prin casă. E ca și când soția mea e cu mine-n casă și se uită la dumneavoastră.”

„A fost cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care am primit-o vreodată”, întărește Dan cu lacrima tatonându-i colțul ochiului, și zâmbetul încă pe buze...

Cele mai noi stiri
Lajumate.ro