Live acumGazda perfecta (r)
Prime Time 20:00Sacrificiul

Au ridicat o piramidă din craniile lor! 10.000 de eroi români uciși mișelește de către ruși

În lagărul nr.33 al NKVD din Bălți (actualmente Republica Moldova) au fost uciși, în 1944, 2.361 de prizonieri români. Aceasta este cifra ”oficială”, pentru că una exactă nu se va cunoaște niciodată. Jumătate de secol nu s-a știut nimic. Apoi oasele au fost găsite și, din ele, s-a făcut o piramidă imensă, acoperită cu pământ. ”Katyn” -ul nostru, al românilor!

În lagărul nr.33 al NKVD din Bălți (actualmente Republica Moldova) au fost uciși, în 1944, 2.361 de prizonieri români. Aceasta este cifra ”oficială”, pentru că una exactă nu se va cunoaște niciodată. Jumătate de secol nu s-a știut nimic. Apoi oasele au fost găsite și, din ele, s-a făcut o piramidă imensă, acoperită cu pământ. ”Katyn” - ul nostru, al românilor!

Cei mai bătrâni dintre bătrânii orașului Bălți, astăzi în Republica Moldova, își mai aduc aminte de acea zonă din partea de nord-est a orașului. Acolo, râul Răut, cel mai mare afluent al Nistrului, făcea o mlaștină. Bolșevicii ridicaseră un lagăr de concentrare, numărul 33 al NKVD, ”Narodnîi komissariat vnutrennih del”, Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne, precursorul KGB-ului. În 1944, în plină ofensivă, armata sovietică ia un număr mare de prizonieri, de toate națiile. Eroii români nu mai au voie, după actul de la 23 august, să mai lupte contra sovieticilor, așa că mulți dintre se predau fără a mai trage un singur glonț. Mărturiile multora dintre supraviețuitori arată că ai lor camarazi au fost uciși direct acolo, pe front, cu un glonț în cap. Ceilalți au ajuns în lagărele de pe tot cuprinsul URSS.

23 august 1944. ”Casa Nouă”, locul unde s-a decis soarta României. Antonescu: ”Să vă ia dracu de nenorociti!”​

Conform estimărilor, se apreciază că la Bălți ar fi fost ”cazați” 50.000 de prizonieri de război. Dintre aceștia, 40.000 erau români (o cifră uriașă), 5.000 de soldați germani, 2.000 maghiari, precum și cehi, slovaci ori croați. Regimul de detenție era unul crud, fără hrană și medicamente, astfel că mulți dintre ei au pierit, fiind înmormântați în gropi comune, fără slujbă de îngropăciune ori cruce la cap.

Soldați români făcuți prioznieri după Bătălia de la Stalingrad. Unii dintre ei au ajuns în Siberia, alții în Lagărul de la Bălți

Maria Furtună din satul Hiliuți, raionul Râșcani, povestea, după 1990, istoricului Alexandru Furtună, fiul său, că fusese în Lagărul de la Bălți, împreună cu cumnata și cei trei copii ai acesteia, pentru ca aceasta să-și vadă soțul pentru ultima dată. Era militar al Armatei Române. De asemenea, Gheorghe Blajin, din comuna Pererâta, județul Hotin, fusese arestat de NKVD în vara anului 1944. În timpul administrației românești (1941 - 1944) trebăluise ca jandarm agricol. Soția l-a găsit, acolo, în mlaștina Răutului. Asta prima oară. Când a venit, din nou, Gheorghe al ei nu mai era acolo...”Seara, pe deal, urcam și le aruncam porumb peste gard, ca prizonierii să-și potolească olecuță foamea”, spuneau cei de prin partea locului.

Au existat și supraviețuitori, deși pare greu de crezut! ”Am reușit să fug, îmbrăcat într-o cămașă zdrențuită, kilometri întregi, m-am târât prin mlaștină, zgâriat de mărăcini și pișcat de insecte ori de lipitori. După două zile, în care am crezut că o să mor, am dat peste o casă. O femeie mi-a dat o haină, am luat o sapă pe umăr și m-am îndreptat spre linia frontului. Îi salutam pe ruși și ei mă lăsau în pace, crezând că merg la muncile câmpului. Am reușit, noaptea, să trec, din nou, în liniile noastre”, povestea Iacob Herman, cel care trecuse prin iadul de la Bălți.

La începutul lui 1945, prizonierii de acolo încep să fie împușcați pe capete, mișelește. Un document strict secret descoperit în arhiva MAI arată că în 71 de gropi comune fuseseră aruncați 2.361 de prizonieri români uciși de sovietici. Dar nimeni nu poate confirma că aceasta este cifra reală. În 28 mai 1949, Direcția Principală pentru Prizonierii de Război și Internați a Ministerului Afacerilor Interne al URSS dăduse ordin să fie închise multe dintre lagăre, iar cimitirele existente, inspectate și inventariate. Numai că între 1944 și 1949, vreme de cinci ani, n-au existat decât foarte puține documente. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Lagărul numărul 33 din Bălți a dispărut pur și simplu!!!

Vreme de peste o jumătate de secol, despre Masacrul de la Bălți, denumit și ”Katyn” - ul nostru (n.r. - Masacrul de la Katyń, cunoscut și ca incidentul de la Katyń sau masacrul din pădurea Katyń, a fost o execuție în masă a unor cetățeni polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Masacrul a avut loc în pădurea de lângă actualul sat Katîn din Rusia, situat la 20 de km vest de orașul Smolensk. În timpul acestei acțiuni aproximativ 22.500 (potrivit cercetătorului rus Victor Zaslavsky) de cetățeni polonezi au fost executați în trei locuri diferite în primăvara anului 1940. Majoritatea celor uciși era ofițeri capturați ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar printre cei executați se aflau și numeroși civili) nu a vorbit nimeni, totul fiind trecut la ”Strict Secret”. Abia între 1991 și 1992 a început o adevărată campanie de arheologie contemporană, dar cercetătorii s-au speriat de cantitatea imensă de oase găsite. Acestea, dimpreună cu craniile scoase din gropile comune, au fost adunate într-o piramidă imensă, acoperită, ulterior, cu un strat de pământ. În vârful acesteia s-a ridicat o troiță, locul fiind sfințit de episcopul de Bălți de atunci, PS Petru.

Schița ”oficială” a cimitirului Lagărului de la Bălți, întocmită târziu, în 1949

Deși cifra ”oficială” este de 2.361 de prizonieri mascarați (unii istorici consideră că în acest număr intră și mulți soldați germani), se estimează că 10.000 de eroi români au pierit sau au fost uciși mișelește la Bălți. Iehomonahul Nicodim Șchiopu merge mai departe, estimând că rușii ar fi lichidat 50.000 de prizonieri în doar 86 de zile, cât a durat Masacrul de la Bălți. El trimite o scrisoare călugărilor de la Sfântul Munte Athos.

“In anul 1944, la navala hoardelor rusesti care au ocupat Basarabia, Armata Rosie a facut prizonieri zeci de mii de militari. In orasul Balti, au fost concentrati circa 50000 de militari ai Armatei Romane, care tinusera piept hoardelor dezlantuite. Dintre acestia, 80% erau romani, iar ceilalti erau peste 5.000 de germani, 2.000 de unguri, iar restul cehi si polonezi. În nord-estul orasului, unde curge raul Raut si se formeaza mlastini, KGB-ul a gasit locul cel mai nimerit sa amplaseze lagarul, inconjurat de garduri inalte cu sarma ghimpata. Chinurile acestor prizonieri erau de neanchipuit: foamea era flagelul numarul unu, insotita de lipsa de igiena; bolile, frigul si umezeala produceau decese fara numar. Din acest lagar, unii mai curajosi au incercat sa evadeze, dar au fost mitraliati. Totusi, au mai fost si fugari scapati, pe care nu i-a gasit nimeni, decat atunci cand s-au facut singuri cunoscuti, dupa destramarea Uniunii Sovietice. Din declaratiile celor evadati, s-au stabilit crimele KGB-ului savarsite la Balti: toti cei 50.000 de prizonieri au fost impuscati in ceafa de militarii KGB-ului si aruncati in santuri mocirloase, pe care tot ei le-au sapat. Indata ce au fost date in vileag cele petrecute, s-au facut cercetari in mlastini, in anii 1991-1992. Rezultatele au fost cutremuratoare: nici harletele, nici lopetile nu au putut fi utilizate din cauza multimii de oseminte raspandite in aceste mocirle! Inimile indurate ale bunilor romani, ale evlaviosilor crestini, i-au impins pe acestia sa faca o piramida de oase si cranii, care au fost stranse pe un loc uscat; peste care s-a asternut o mare cantitate de pamant batatorit si s-a ridicat, in felul acesta, un delusor mai inalt, o movila in forma de trepte, tot din tarana, iar pe partea ei de sus s-a asezat o troita. Troita de lemn, sculptata, a fost darul credinciosilor din raionul Rascani, din apropierea Baltilor. Pe data de 7 mai 1992, aceasta troita a fost sfintita de catre Preafericitul Petru de Balti, cu sobor de preoti si monahi, la care sfintire au participat mii de credinciosi si autoritatile orasenesti. Atunci, prin cuvantul solemn rostit de Ierodiaconul Nicodim Schiopu, s-a lansat apelul ca, pe acel loc, sa se construiasca o Biserica sau Manastire a Oaselor, pentru ca, zi si noapte, prea-cuviosii monahi si cucernici preoti sa pomeneasca sufletele celor 50000 de militari, ucisi miseleste, cu un glonte in ceafa, de catre militarii sovietici. Dupa aceea, lucrurile au luat o intorsatura tragica: Preasfintitul Petru a fost agresat, cu arme si bate, chiar in sediul Palatului Episcopal, de catre un grup de calugari si preoti, agenti ai arhiepiscopului Vladimir, care tine de Patriarhia Moscovei. Din lipsa de fonduri, Biserica Oaselor a ramas numai un proiect, un plan facut de arhitecti inimosi. Oare de ce nu se vorbeste nimic despre acest genocid impotriva Poporului Roman? De ce nu se stabileste adevarul in privinta masacrelor facute impotriva Neamului nostru?

Caci si aceste crime monstruoase nu sunt nimic altceva decat un holocaust, trecut sub tacere. Oare, nici chiar mortii nu sunt egali in fata Domnului?”

Moș Aurică. 105 ani. Erou. Șapte ani prizonier la ruși, în Siberia. ”Moarte, te rog să mă iei și pe mine!”​

Ceea ce se știe cu precizie este că nici autoritățile de peste Prut, nici cele de aici, nu au făcut nimic pentru memoria acelor soldați. De fiecare dată, de Paști, rudele celor decedați acolo vin și aprind lumânări pe locul în care s-a aflat lagărul, rugându-se pentru odihna sufletelor lor. Atât!