Live acumObservator 19
Prime Time 20:30X Factor

Mergea pe jos kilometri întregi ca să ajungă la școală, iar azi un spital din București are numele lui! Ce a făcut cu darul său de nuntă este de neînchipuit! „A fost un purgatoriu”

Spitalul Clinic de urgență „Bagdasar-Arseni” poartă și numele unui puști care înainte de a pune bazele școlii românești de neurochirurgie, mergea pe jos kilometri întregi, uneori pe întuneric, doar ca să ajungă la școală. Părinții lui Dumitru Bagdasar nu îl puteau ține în puf ca să facă performanță!

Dumitru Bagdasar.

Dumitru Bagdasar vede lumina zilei pe 17 decembrie 1893, în comuna Roșiești, astăzi județul Vaslui. Apare pe lume într-o familie armeană de țărani răzești, cu mulți copii. El este cel mai mare dintre băieți.

Are o sete nestăvilită de învățătură și o purere de muncă uriașă. Este elev strălucit încă de la început, la școala primară din Idricii de Sus. Nu îi este ușor, nu îi este comod. Nu are ghiozdan, penar și rechizite „în trend”. Nu are părinți care să îl ducă și să îl aducă cu mașina.

Nu! Dumitru Bagdasar, care are să intre în istorie, merge pe jos kilometri întregi ca să ajungă la școală. Singur. Uneori e întuneric, când el face pașii, unul după altul, către școală și înapoi. Nu contează dacă plouă sau ninge. Micul Bagdasar este de neoprit!

Ajunge la Liceul „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad, la secția modernă. Termină liceul în 1913 și se înscrie la Facultatea de Medicină din București. Nu primește bani și pachete de acasă! E sărac lipit pământului și este nevoit să își câștige singur traiul în studenție.

La finalul celui de-al treilea an de facultate se angajează la Institutul Medico-Militar, sperând să își rezolve problema financiară.

Mergea pe jos kilometri întregi ca să ajungă la școală, iar azi un spital din București are numele lui! Ce a făcut cu darul său de nuntă este de neînchipuit! „A fost un purgatoriu”

Ajunge pe front ca medic militar, în Primul Război Mondial. Este de neoprit

Începe Primul Război Mondial și Dumitru Bagdasar, învățat cu traiul greu, ajunge pe front, ca medic militar. Se îmbolnăvește de tifos exantematic, dar supraviețuiește și în 1918 este demobilizat.

Nu i se pare că a făcut ceva colosal până acum! Nu se umflă în pene, nu se consideră de o importanță ieșită din comun! Studiază și mai mult. Părăsește pentru încă o perioadă băncile școlii abia în 1922, când obține titlul de Doctor în Medicină. Teza lui de doctorat are titlul „Contribuțiuni la studiul sindromului parkinsonian postencefalitic".

Se orientează către Neurologie la clinica marelui neurolog Dr. Gheorghe Marinescu. După absolvire devine medic secundar la Spitalul Militar unde, în anii 1922–1926 acumulează vaste cunoștințe de Neurologie și Chirurgie Generală la secția Neurologie condusă de Dr. Dimitrie Noica, respectiv secția Chirurgie condusă de Dr. Mihail Butoianu. Frecventează de asemenea Laboratorul Catedrei de Histologie – pe atunci sub conducerea Dr. Ștefan Besnea – și Anatomie patologică București.

Mergea pe jos kilometri întregi ca să ajungă la școală, iar azi un spital din București are numele lui! Ce a făcut cu darul său de nuntă este de neînchipuit! „A fost un purgatoriu”

Se îndrăgostește și își investește darul de nuntă

Cândva în această perioadă de studii o cunoaște pe femeia ce are să îi devină soție – doctorul Florica Ciumetti. Se căsătoresc, dar nu își folosesc darul de nuntă ca să se răsfețe. Oricum, resursele sunt modeste, dar cu tot ce au pleacă amândoi în Boston, America. Nu ca să facă amor și să uite de lume, ci ca să învețe. Se întâmplă totul în 1927, imediat după ce își dă demisia din armată.

În următorii doi ani, până în 1929, Dumitru Bagdasar se specializează în Neurochirurgie la vestita clinică „Peter Bent Brigham” a doctorului Harvey Cushing, pionierul mondial al neurochirurgiei moderne. Împreună cu Dr. Percival Bailey, publică două lucrări privind „Tratamentul gomelor cerebrale" și „Cordoblastoamele intracraniene".

Mergea pe jos kilometri întregi ca să ajungă la școală, iar azi un spital din București are numele lui! Ce a făcut cu darul său de nuntă este de neînchipuit! „A fost un purgatoriu”

Are mari probleme la întoarcerea în țară. Soția îi este alături la tot pasul, ținând piept numeroaselor șicane

Oficialitățile le fac viața grea lui Dumitru Bagdasar și soției lui, Florica Bagdasar, la întoarcerea lor în țară. Sunt repartizați la periferia țării.

Lucrează cum și cu ce poate, în primele sale intervenții neurochirurgicale, la Spitalul din Jimbolia, până în 1931, apoi la Spitalul de Boli Nervoase din Cernăuți, până în 1933.

Nu mai rezistă! Exasperat de șicane total nemeritate, demisionează. Se întoarce cu soția lui la București și începe să lucreze la Spitalul de Urgență. Tot imprivizat, cu trusa de acasă și recrutând de fiecare dată personalul necesar. Soția îi este alături la tot pasul și îl ajută în timpul intervențiilor.

De ce s-au întors? A explicat fiica lor, matematicianul Alexandra Bellow: „E clar că părinţii mei ar fi avut oportunităţi extraordinare dacă ar fi rămas în Statele Unite, dar au considerat că este datoria lor morală să se întoarcă în ţară. S-au întors la Bucureşti, dar nu s-au găsit locuri pentru ei şi au fost trimişi în provincie, la periferia ţării”.

Cu sprijinul profesorilor Ion Iacobovici, Nicolae Minovici și al devotatului său prieten, marele histology Ion T. Niculescu, obține, prin concurs, în 1935, înființarea unui mic serviciu de neurochirurgie, cu zece paturi și o singură sală operatorie, în Spitalul Central de Boli Nervoase și Mintale din București. Victorie!

Acest mic serviciu de neurochirurgie devine nucleul viitoarei Clinici de Neurochirurgie a Facultății de Medicină, de unde se dezvoltă școala românească de neurochirurgie. Aici își formează sfârșit propria echipă de neurochirurgie, așa-numita „echipă de aur”, care în primii ani i-a inclus pe: doctorii Constantin Arseni, Ion Ionescu și Sofia Ogrezeanu-Ionescu. Ea a prima femeie neurochirurg din România și, se pare, din lume. Povestea ei, în articolul: A ajuns, din întâmplare, prima femeie neurochirurg din lume! A locuit în spital șapte ani și a operat până în 1990. Ea a fost Sofia Ionescu

„Pentru ei, cred că a fost un purgatoriu: doi ani la Jimbolia şi alţi doi la Cernăuţi. Condiţiile de lucru erau precare. Tatăl meu începuse să opereze pe creier, dar instrumentarul era extrem de primitiv. La Jimbolia, instrumentele erau de Ev Mediu. La Cernăuţi, în capitala Bucovinei, un oraş cosmopolit, înfloritor, situaţia era mai bună, însă tata s-a lovit de suspiciunea unora dintre colegi: îi deranja faptul că, în timpul lui liber, în loc să meargă să petreacă la băutură şi jocuri de cărţi, tata prefera să facă disecţii la morgă pentru a-şi perfecţiona tehnica chirurgicală. Până la urmă, şi-a dat demisia şi s-a reîntors la Bucureşti fără să aibă poziţie. Acolo, lucra ca un nomad: opera la diverse spitale, dar cu propriile instrumente.

Mama era întotdeauna mâna lui dreaptă. Până la urmă, în 1935, Ministerul Sănătăţii a hotărât să creeze prima clinică de neurochirurgie, cu 10 paturi. Doctorii Ion T. Niculescu şi soţia lui, Maria Niculescu, le-au dat un sprijin de nepreţuit părinţilor mei în această perioadă. Tata şi-a format, în sfârşit, o echipă proprie de neurochirurgie, trei tineri pe care el i-a pregătit: doctorul Constantin Arseni, care a devenit şeful clinicii după moartea tatălui meu, doctorul Ionel Ionescu şi soţia sa, admirabila Sofia Ionescu-Ogrezeanu, care a devenit prima femeie neurochirurg din Europa şi, se pare, din lume”, povestea fiica lui, matematicianul Alexandra Bellow.

Nu durează mult până când devine faimos și peste hotare. La clinica sa vin bolnavi din țări ca Ungaria, Bulgaria și Palestina. Face 1800 de operații pe sistemul nervos timp de zece ani, între 1931 și 1941.

În activitatea științifică este neobosit. Aduce contribuții originale în domeniul cordotomiilor spinale, tuberculoamelor cerebrale și patologiei tumorale a măduvei spinării. Alături de State Drăgănescu și Constantin Arseni, dezvoltă o metodă originală de tratament al craniostenozelor.

„Avea un program absolut aiuritor. La 5.00 dimineaţa era în spital. În timpul războiului, începea cu vizita la salonul de răniţi. După aceea, urmau operaţiile pe sistem nervos, care durau până la 13.00-14.00. Când venea acasă, seara, ca să se destindă, citea. Uneori îi plăcea să ne citească mamei şi mie cu voce tare. Totuşi, cred că niciodată nu se culcau înainte de miezul nopţii. În plus, din păcate, fuma. Nu mi-l amintesc fără o ţigară sau o pipă. Avea nevoie de stimulentul acesta. Înainte de operaţie, era aproape sfânt acest obicei. Mie îmi dădea sfaturi şi-mi spunea de fiecare dată când avea ocazia: Să încerci să faci bine în jurul tău!. Asta face parte din jurământul lui Hipocrate.:Dacă nu poţi face bine, abţine-te de la a face rău. Se dăruia şi îi plăcea să ajute oamenii. Nu numai din punct de vedere medical. Părinţii mei au avut un foarte puternic simţ al familiei şi al comunităţii”, mai povestea fiica lui.

Este profesor de neurochirurgie, la Facultatea de Medicină din Capitală, în perioada 1945-1946, și devine Ministru al Sănătății în 1945, în guvernul Petru Groza. Ce face cu această funcție? Nu mult! Doar 60 de circumscripții rurale noi, sanatorii, 100 de case de nașteri la țară, dirijează campanii împotriva tifosului exantematic, a febrei tifoide, a febrei recurente și înființează Institutul de Endocrinologie București.

Timpul e scurt pentru el, căci se stinge la 16 iulie 1946, la vârsta de 52 de ani, lăsându-și în urmă soția, pe Florica Bagdasar - prima femeie ministru din România, laMinisterul Sănătății, în perioada 1946–1948, (succedându-și soțul, n.r.) și pe fiica lor, Alexandra Bellow, căsătorită cu scriitorul american Saul Bellow. Este ales membru post-mortem al Academiei Române, la doi ani de la moarte.

Recomandari