Live acumGazda perfecta (r)
Prime Time 20:00iUmor

Mihai Eminescu și Regina Elisabeta, scandalul epocii. Ea îl adora, el o detesta „Uiți că vorbești cu regina României?”, „Da, dar nu cu regina poeziei!”

Regina Elisabeta îl adora pe marele poet al țării, tânjea după compania lui, după admirația lui. Nu le-a primit niciodată. Mihai Eminescu a ținut-o mereu la distanță, criticându-i scrierile și refuzând invitațiile la Curtea Regală. S-au cunoscut, față în față, doar de două ori, iar rezultatul a fost, de fiecare dată, catastrofal.

Regina Elisabeta îl adora pe marele poet al țării, tânjea după compania lui, după admirația lui. Nu le-a primit niciodată. Mihai Eminescu a ținut-o mereu la distanță, criticându-i scrierile și refuzând invitațiile la Curtea Regală. S-au cunoscut, față în față, doar de două ori, iar rezultatul a fost, de fiecare dată, catastrofal.

La mijlocul anilor 1800, Casa Regală a României era printre cele mai sărace din Europa. Pentru a-și câștiga existența, Regina Elisabeta scria, sub pseudonimul Carmen Sylva, și apărea în reclame pentru mașini de scris, în presa din Occident.

Regina îl adora pe Mihai Eminescu. În 1879, destinele lor s-au întâlnit, în momentul în care poetul a tradus una dintre poeziile publicate de Elisabeta, în Germania, o „traducere care a avut critici foarte proaste”, conform Corinei Dumitrache, muzeograf la Castelul Peleș.

A refuzat medalia oferită de Casa Regală a României

Primul semn de apreciere al reginei față de poet a fost primit cu un refuz categoric. În 1882, lui Mihai Eminescu i s-a oferit medalia Bene Merenti, însoțită de o sumă importantă de bani. Poetul nu a acceptat nici medalia, nici banii. Titu Maiorescu spunea că a acționat împins de modestie, alții atribuie gestul sfidător orientării sale antidinastice.

„M-ai dat în spectacol”

Trei ani mai târziu, pe 30 octombrie 1882, a avut loc prima lor întâlnire. Fiind o iubitoare a artelor, în salonul reginei erau prezenți oameni de seamă ai vremii, printre care Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, George Enescu și Mite Kremnitz, cumnata lui Maiorescu, prietenă a reginei, dar și una dintre presupusele iubite ale lui Mihai Eminescu, cea care ar fi fost muza unei dintre cele mai frumoase poezii ale artistului, „Atât de fragedă”.

Mite a fost instrumentul folosit de Elisabeta pentru a-i forța mâna lui Eminescu, a cărei poziție antidinastică era cunoscută, să accepte invitația în salonul său. În 1881, cele două au tradus douăzeci și una dintre scrierile poetului, rugându-l apoi pe Maiorescu să-l cheme pe Mihai Eminescu la curtea din București.

„Este prima întâlnire față în față dintre Eminescu și regina Elisabeta. Poetul a venit îmbrăcat într-un frac împrumutat și a fost tot timpul indispus și taciturn, pe când Elisabeta, un suflet bun și sensibil, s-a purtat foarte frumos cu el și i-a complimentat versurile. În majoritatea timpului a vorbit Maiorescu, iar după întâlnire, Eminescu i-ar fi reproșat acestuia că <<l-a dat în spectacol>>”, a adăugat Corina Dumitrache.

Însă toate gesturile reginei nu l-au impresionat deloc pe poet. Elisabeta l-a servit, personal, cu ceai. Mai târziu, a povestit că privirea pe care pe care Eminescu i-a aruncat-o a fost ca cea „a unui zeu servit de o muritoare”.

CITEȘTE ȘI: Cauza morții lui Mihai Eminescu rămane un mister. A avut sifilis? A fost otrăvit? Ce s-a întâmplat în timpul autopsiei

În timul vizitei, comportamentul lui Mihai Eminescu a fost departe de cel al poetului timid, stingher, așa cum a rămas în memoria noastră. Asaltat de complimentele reginei, el a răspuns simplu, plictisit: „Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci.”

Punctul culminant al nefericitei întâlniri, cel care a marcat definitiv relația dintre cei doi, a fost acela în care regina Elisabeta i-a cerut opinia despre una dintre poeziile sale, iar poetul a răspuns cu toată sinceritatea de care a fost capabil: „Majestate! În forma actuală, cred că ar fi mai bine să nu fie publicată.”

Surprinsă, neobișnuită cu păreri sincere, regina a fost vizibil deranjată de remarca lui Mihai Eminescu: „Uiți că vorbești cu regina României?”, „Da, dar nu cu regina poeziei!”, i-ar fi răspuns acesta, conform celor povestite de Gheorghe Eminescu, nepotul poetului.

„Nu sunt informații clare dacă aceste replici s-au rostit cu adevărat, fiind consemnate la nivel folcloric , însă cert este că Eminescu i-a spus reginei că respectiveapoezie ar fi mai bine să nu fie publicată, cel puțin nu în acea formă. Delavrancea scrie totuși că doar două persoane au avut curajul de a contesta opera reginei, Kogălniceanu și Eminescu”, a explicat muzeograful de la Peleș.

După întâlnirea pe care regina și-a dorit-o atât de mult, relațiile dintre cei doi s-au răcit. Mai mult, se pare că Elisabeta nu a mai vrut să audă de operele artistului, spunând despre „Luceafărul”, în 1883, că este „o proastă imitație a lui Alecsandri”.

La a doua întâlnire, Mihai Eminescu era pe moarte

Mite a fost cea care a încercat să aplaneze conflictul dintre cei doi. După ce i-a relatat reginei dificultățile financiare și de sănătate ale poetului, Mihai Eminescu și Elisabeta s-au întâlnit din nou, tot la București.

Abia întors dintr-o clinică din Italia, Eminescu era într-o stare deplorabilă. Mite a scris despre obiceiurile bizare ale poetului: a mâncat zgomotos, a râs cu gura până la urechi era îmbărcat nepotrivit și „nu prea curat”.

Impresionată, din milă, regina ar fi încearcat să îl încurajeze. Mai mult, a insistat ca soțul său, regele Carol, să-i acorde o rentă viageră. A fost aprobată, târziu, în 1888, cu doar un an înainte de moartea artistului.

Ce i-a spus Veronicăi Micle despre obiceiurile de la Peleș

Într-o scrisoare trimisă Veronicăi Micle, Mihai Eminescu asemăna Curtea Regală de la Peleș cu un (h)otel, vorbind despre imoralitatea și decadența celor din anturajul reginei.

„Să-ți povestesc ceva neauzit – ca semn de demoralizație adâncă, care a pătruns în societatea noastră greco-bulgară. Curtea Regală e un adevărat…otel. Toată lumea se-ntreabă ce s-a întâmplat la Sinaia. Garda de acolo a prins pe secretarul legațiunii belgice ieșind noaptea pe fereastră de la domnișoarele de…onoare. În sfârșit, Regele și Regina…n-au aflat nimic. Radu Mehail depeșează însă Regelui o telegramă cifrată prin care-l anunță de tot ce se petrece la Curte. Adjutanții Majestății Sale împreună cu domnișoarele sale trăiau toți în concubinaj. Regele are însă obicei de-a pune tocmai pe aceste domnișoare să-i descifreze depeșele. Din nefericire pentru ele – toate plecaseră în pădure cu galanții lor – nimeni nu era decât regina acasă. Regina se pune de descifrează însăși depeșa și-și pune mâinile-n cap. În sfârșit, Regele și Regina pleacă în pădure, la pavilionul de vânătoare, și găsesc…? Întreaga companie de adjutanți. Scandal! Se zice că toți adjutanii și toate domnișoarele vor fi dați afară…dar…Iată un scandal fără pereche în analele curților europene”. („Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit”).

Surse: Wikipedia, Historia, Adevărul