Misterul dispariției creierului lui Mihai Eminescu! „L-au lăsat intenționat pe fereastră și l-a mâncat o pisică!”

 
+2 click pentru
galerie

Creierul care a dat literaturii românești cele mai frumoase și adânci versuri din întreaga sa existență a avut parte de o dispariție la fel de misterioasă, dar degradantă dispariție. Mihai Eminescu și cel mai de preț creier al neamului românesc au dispărut nedrept, lăsând în urma lor o moștenire nepereche.

Nimeni nu are certitudini referitoare la ceea ce s-a petrecut cu materia cenușie a poetului nepereche, însă există mai multe variante, fiecare fiind la fel de înfricoșătoare.

Unii, care au cercetat atent ultimele zile din viața scriitorului, sunt convinși că acesta a picat victima unei conspirații, din care făceau parte nume importante ale vieții politice și culturale din România de-atunci. Părerile radicale și exprimate fățiș despre anumite subiecte considerate delicate, l-ar fi transformat pe Eminescu într-o țintă pentru cei care controlau totul în țară.

De la „momoțel”, la „femeie ușoară”! Scrisoarea înfiorătoare prin care Eminescu s-a despărțit de Micle! „Adio, doamnă, și de-astă dată pentru totdeauna”

De aceea, poetului i-ar fi fost inventate problemele de ordin psihic pentru a putea fi internat în ospicii și ținut sub control pentru a nu-și mai publica părerile, care deranjau la culme elita de la București. În paralel, lui Eminescu i s-ar fi administrat otravă pentru a putea dispărea într-un timp scurt, ipoteză ce pare destul de plauzibilă, mai ales că la scurt timp după decesul său, creierul a dispărut în mod subit, explicația oficială fiind de-a dreptul halucinantă.

O PISICĂ AR FI DEVORAT CEA MAI MARE MINTE A LITERATURII ROMÂNE

Creierul lui Eminescu avea o masa mai mare decat a lui Einstein. Creierul sau cântarea 1495 de grame, cam cât al poetului german Schiller. Celebrul Marinescu, atunci foarte tânar, probabil la ordin de sus, face în asa fel încât sa "uite" creierul pe pervazul ferestrei, în soare, si acesta este "mâncat de o pisica". Creierul pastrat intact ar fi fost o dovada stânjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului - stiut fiind faptul ca aceasta boala "devoreaza" materia cerebrala.

În manualele scolare de astazi, continua denaturarea adevarului în ce-l priveste pe Eminescu. Însa propagarea operatiunii de dezinformare, careia îi cad victima multi, din necunostinta de cauza, este începuta de pe vremuri, de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de cozile de topor si dusmanii României. "Ţinta" Eminescu înca preocupa diferite cancelarii si "grupuscule elitiste" - în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îsi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României.

A MURIT ÎN MIZERIE ȘI NERECUNOȘTINȚĂ

Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor nr. 9, București. Ziarul Românul anunța ziua următoare la știri: Eminescu nu mai este. Corpul poetului a fost expus publicului în biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Bărcănescu a interpretat litania „Mai am un singur dor". După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde Dimitrie Laurian rostește al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu. Patru elevi ai Școala normală de institutori din București au purtat pe umeri sicriul până la mormânt, unde a fost îngropat sub „teiul sfînt” din cimitirul Bellu, după cum scria chiar Caragiale în necrologul În Nirvana.

„Îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi-o luai la picior”. Eminescu avea o viață amară când ți-a scris „Ce-ți doresc eu ţie, dulce Românie”

George Călinescu a scris despre moartea poetului:

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”

Tudor Vianu a spus: „fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci”.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
50 DE ANI DE LA PRIMA ASELENIZARE

vezi mai multe