Live acum
Prime Time 20:00Observator Sport

Moartea lui Iuri Gagarin, un MISTER! Primul om ajuns în spaţiu şi drama din spatele "eroului naţional": "A fost recunoscut după o aluniţă"

În urmă cu aproape jumătate de secol, Iuri Gagarin îşi pierdea viaţa într-un accident învăluit în mister după ce avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit la 190 de kilometri de Moscova. Acelaşi astronaut care la 27 de ani aducea glorie şi scria istorie - URSS a câştigat în 1961 cursa pentru cucerirea spaţiului

În urmă cu aproape jumătate de secol, Iuri Gagarin îşi pierdea viaţa într-un accident învăluit în mister după ce avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit la 190 de kilometri de Moscova. Acelaşi astronaut care la 27 de ani aducea glorie şi scria istorie - URSS a câştigat în 1961 cursa pentru cucerirea spaţiului

CUM A AJUNS GAGARIN PRIMUL OM ÎN SPAŢIU!

Iuri Alekseievici Gagarin s-a născut pe 9 martie 1934, într-o fermă colectivă de lângă Moscova. Deşi provenea dintr-o familie modestă, tatăl său fiind pilot, Iuri a absolvit printre primii Academia Sovietică a Forţelor Aeriene în anul 1957.

A devenit pilot militar, iar doi ani mai târziu a fost ales pentru antrenamente speciale, făcând parte dintre primii cosmonauţi ai URSS.

Înaintea lui Gagarin, URSS trimisese în spaţiu 48 de câini, dintre care 20 au decedat în timpul zborului. În 1960, a fost selectat împreună cu alţi 19 cosmonauţi după un proces riguros de selecţie. Cei 20 de pretendenţi au fost supuşi unor teste fizice şi psihice extrem de dure, dar şi unor antrenamente de zbor.

Pe parcursul testelor, au rămas 12 bărbaţi, apoi şase. Performanţele excelente din timpul antrenamentelor, dar şi capacităţile psihice l-au propulsat pe Gagarin în postura de favorit. Totuşi, în luarea deciziei a cântărit foarte mult şi statura sa.

La doar 1,57 metri, era candidatul perfect pentru o capsulă micuţă cum era Vostok!

Pe data de 12 aprilie 1961, Gagarin a ajuns în spaţiu, la aproximativ 327 de kilometri altitudine. Zborul a durat 108 minute, iar viteza de deplasare a navetei sale a fost de 27.400 kilometri pe oră.

După ce a reintrat în atmosferă, Gagarin s-a paraşutat, când se afla la o altitudine de 7 kilometri, pentru că nu ar fi supravieţuit impactului foarte dur cu care a aterizat capsula sa spaţială.

MOARTEA UNUI "EROU NAŢIONAL"!

Victimă a KGB-ului sau a altor servicii secrete, probleme tehnice ale aparatului MIG-15 pe care îl pilota, manevrele unui al doilea avion sau faptul că statutul lui de erou al URSS nu i-a mai permis să se menţină la nivelul de calificare necesar pentru a zbura cu un MIG, acestea sunt doar câteva din ipotezele care au circulat despre moartea lui Iuri Gagarin.

Era constrâns de autorităţi!

Ani la rând, acestuia i s-a interzis să piloteze datorită faptului că era considerat prea valoros pentru a fi expus, însă după şapte ani de la ieşirea în cosmos, "eroul naţional" al Uniunii Sovietice a decis să facă ceea ce îi plăcea mai mult.

Astfel, în 27 martie 1968, la manşa unui avion MIG-15 de antrenament cu două locuri, Iuri Gagarin s-a prăbuşit alături de copilotul său, Sereghin, în regiunea Vladimir, la 190 de kilometri nord-est de Moscova.

Cei doi făceau o serie de teste, iar autorităţile ruse au anunţat atunci că avionul s-a prăbuşit după ce piloţii ar fi încercat să evite un stol de gâşte sau un balon meteorologic. Povestea a stârnit numeroase controverse şi a dat naştere multor teorii conspiraţioniste. S-a vorbit despre asasinat, tentativă de sinucidere, chiar şi coliziune cu un OZN.

Acum, după aproape jumătate de secol de la accident, adevărul a ieşit la suprafaţă. Potrivit unui raport declasificat, moartea lui Gagarin a fost provocată de către un alt avion.

"A fost o violare a procedurii de zbor!"

Alexei Leonov era cel care se ocupa de antrenamentele paraşutiştilor pe 27 martie. Vremea era extraordinar de dificilă, ploua şi vântul era foarte intens, aşa că el nu a putut să-şi facă exerciţiile. În timp ce aştepta ordine de la superiori, acesta a auzit un boom sonic urmat de o explozie.

"Ştiam că un avion Su-15 era programat pentru testare în acea zi, dar trebuia să zboare la o altitudine de 10.000 de metri sau mai mare, nu la 400-500 de metri. A fost o violare a procedurii de zbor", a declarat cosmonautul.

Asta a făcut ca MIG-ul în care se aflau Gagarin şi Sereghin să se învârtă cu o viteză de 750 de kilometri pe oră! Nu s-a mai putut face nimic pentru stabilizare, motiv pentru care oficialii au fost atât de ruşinaţi de ceea ce s-a întâmplat încât au hotărât muşamalizarea evenimentului, stârnind astfel tot felul de controverse.

Primul om care a ieşit în spaţiu, identificat după o aluniţă...

"A fost trimisă o echipă acolo, care a identificat rămăşiţele aeronavei şi ale lui Sereghin. Nu au găsit rămăşiţele lui Gagarin, cu excepţia unei genţi şi a cutiei cu hărţi. Aşadar, iniţial ne-am gândit că a reuşit să se catapulteze. Am trimis un batalion de soldaţi care a inspectat pădurea de-a lungul întregii nopţi. Au ţipat după el, dar nu au găsit decât rămăşiţele unui balon. Abia ziua următoare am găsit rămăşiţele lui Iuri Gagarin. L-am identificat după o aluniţă neagră de pe gât pe care o văzusem cu trei zile înainte. Autorităţile au format o comisie pentru a investiga cauza accidentului, iar printre cei invitaţi să ia parte m-am numărat şi eu", a povestit Leonov.

A fost înmormântat cu onoruri, în Piaţa Rosie din Moscova, mormântul său devenind loc de pelerinaj pentru cei care urmează să iasă în spaţiu.

Cele mai noi stiri
Lajumate.ro