Live acumObservator 16
Prime Time 20:00Chefi la cutite

Napoleon era să fie omorât de ”Cătanele negre” din Bistrița! De peste tot se auzea: ”Dă-i, mă, dă-i!”

Între 15 și 17 noiembrie 1796, la 26 de kilometri de Verona, are loc faimoasa Bătălie de la Arcole, unde oastea Primei Republici Franceze, condusă de Napoleon Bonaparte, o înfruntă pe cea a Arhiducatului de Austria. ”Cătanele negre” din Năsăud luptă contra faimosului general și sunt la un pas de a-l ucide pe acesta. ”Dacă aveam oșteni ca ei, în două zile ajungeam la Viena”, nota faimosul corsican

Între 15 și 17 noiembrie 1796, la 26 de kilometri de Verona, are loc faimoasa Bătălie de la Arcole, unde oastea Primei Republici Franceze, condusă de Napoleon Bonaparte, o înfruntă pe cea a Arhiducatului de Austria. ”Cătanele negre” din Năsăud luptă contra faimosului general și sunt la un pas de a-l ucide pe acesta. ”Dacă aveam oșteni ca ei, în două zile ajungeam la Viena”, nota faimosul corsican

”Regimentul II Valah de infanterie grănicerească” apăruse pe la 1762. Era format din țăranii liberi din zona Năsăudului și avea 12 companii. Toate loiale împăratului austriac, considerat a fi mult mai milos decât grofii locali. Iosif al II-lea (1741 - 1790) era văzut drept un conducător care ține la supuși, un tip apropiat nevoilor lor. Pentru că nu-și permiteau uniforme ”oficiale”, năsăudenii erau lăsați să-și facă datoria în sumane. Mulți dintre ei erau trăgători de elită. Dorința de a evita iobăgia îi transformaseră în niște luptători feroce, pe care te puteai baza oricând.

”Napoleon conducând atacul final asupra podului”. Pictură de Horace Vernet

Timpul trece. Ajungem în 1796. Trupele Primei Republici Franceze sunt conduse de un tip de numai 27 de ani, generalul Napoleon Bonaparte. Luptă contra Arhiducatului de Austria, parte a Sfântului Imperiu Roman. Corsicanul pătrunsese deja în provinciile italiene ale acestuia, ocupând orașe importante. Generalul Josef Alvinczi a planificat, imediat, o contraofensivă, cele două armate întâlnindu-se la podul de la Arcole, 15-17 noiembrie 1796.

Napoleon gândea că va fi o campanie ”fulger”. Forța trecerea podului, îl cucerea, apoi încercuia armata adversă. Numai că acolo avea să se împotmolească mai bine de două zile. Soldații care l-au sfidat pe Napoleon erau chiar ”cătanele negre” din Năsăud, ce luptau de partea lui Iosif al II-lea. Înarmați cu puști și săbii scurte, fără uniforme, dar ajutați de câteva piese de artilerie, granicerii din Bistrița au respins atac după atac. Ofițerii francezi au trimis trupe de asalt experimentate, care au atacat în valuri podul. Degeba! ”Toate eforturile lor eșuează din cauza rezistenței dârze a grănicerilor români. Francezii au fost respinși, acoperind în grămezi cu trupurile lor podul”, scrie sitoricul Ioan Pop. În ultima instanță sunt aruncați în luptă grenadierii francezi. Dar năsăudenii trag precis, oamenii lui Bonaparte pier în mlaștină.

Ultima ”Cătană neagră” din faimosul regiment, purtând steagul cu care s-a luptat la Arcole, în 1796

Napoleon e nervos. Nu știe că e respins de români. I se spune că în fața sa sunt soldați îmbrăcați în negru, de la care se aude, mereu, strigătul, ”Daima”. De fapt, năsăudenii urlau ”Dă-i, mă, dă-i!”, de fiecare dată când rămâneau fără gloanțe și erau nevoiți să lovească doar cu patul puștii. Bonaparte nu mai poate răbda. Se aruncă în luptă. ”Prin norul gros de fum al armelor de foc, batalionul românesc n-a putut observa pătrunderea pe pod a generalului francez, căci altfel ar fi fost jertfa sigură a unui glonț tras de un trăgător de elită”, notează și Gustav Amon Treuenfest. Rezistența batalionului este amintită și în faimoasa lucrare a contelui Emmanuel de Las Casas, ”Memorialul din Sfânta Elena”. Bonaparte cade de pe pod și este scos din apă de către un aghiotant. Gata, e la capătul răbdărilor! Dă ordin de un atac concertat, dar constată că s-a făcut liniște. Năsăudenii nu mai sunt!

Pictură a vremii reprezentându-l pe Napoleon la 27 de ani

De fapt, Josef Alvinczi, dându-și seama că nu mai poate opune rezistență, dăduse ordinul de retragere. Lupta se termină cu 3.500 de morți din tabăra franceză și 2.200 din cea austriacă. Napoleon rămâne impresionat de prestația luptătorilor în sumane negre, de unde și denumirea de ”cătanele negre”. De altfel, el îi amintește în raportul către Directoratul Republicii: ”Numai datorită acestui batalion nu am nimicit armata austriacă. Dacă aș fi avut asemenea soldați, aș fi ajuns la Viena în doar două zile”, scrie el.