Live acumObservator 06
Prime Time 20:00Poftiti pe la noi: Poftiti la munca (r)

Omu' sfințește locu'. Cum se petrece Anul Nou prin lume...

Mai săptămâna trecută ne luam desaga-n spate și porneam într-o călătorie (imaginară) ca să aflăm cum își petrec oamenii Crăciunul. Călătorului îi stă bine cu drumul, așa că mai fugim de-acasă încă o dată, să ne minunăm de cum e primit Noul An în lume.

Anul Nou în Japonia.

hisgo.com

Mai săptămâna trecută ne luam desaga-n spate și porneam într-o călătorie (imaginară) ca să aflăm cum își petrec oamenii Crăciunul. Călătorului îi stă bine cu drumul, așa că mai fugim de-acasă încă o dată, să ne minunăm de cum e primit Noul An. Mii de ani are sărbătoarea, semn că trecerea timpului e cea dintâi obsesie a omului pe pământ și cel mai încărcat de semnificație eveniment cosmic. Începem de la noi, din plaiul românesc plin de obiceiuri și superstiții, și încheiem acolo unde-i sărbătoarea mai cu fast, în Japonia.

La noi, știți bine, nu se aruncă gunoiul, iar copiii merg cu sorcova. În prima zi din Noul An, bine ar fi ca primul om care ne trece pragul să fie un bărbat brunet, c-aduce noroc. Pe la sate se mai merge cu Plugușorul, care-i un colind agrar – subiectul colindului nu e trecerea timpului, cum ne-am aștepta, ci munca depusă de țărani ca să-și câștige pâinea. Și asta pentru că, la origine, Plugușorul se cânta odată cu venirea primăverii, când reîncepea perioada de lucrat pământul. Pentru țăranii români, atunci începea și Noul An.

Prin alte ulițe „se dezleagă anul”, adică cete de tineri cântă, dansează și fac hărmălaie cu oale și bice ca să alunge vechiul an.

Din chiotul colindătorilor, înapoi în casele noastre. O bătrână din Muntenia ne zice să ne spălăm bine pe față și-apoi să ne ștergem cu un prosop în colțul căruia înfășurăm un ban. Alta, o transilvăneancă, spune să luăm unealta cu care lucrăm cel mai mult și s-o dăm de 3 ori peste cap, s-avem spor și câștiguri. N-avem voie să măturăm și nici să tăiem cu foarfeca. Moldoveanca ne oferă o crenguță de busuioc, ca după legenda Sfântului Vasile, și pornim mai departe.

O luăm și noi ca Badea Cârțan, spre Italia. În Napoli, în puterea nopții, halimai ca-n toiul zilei. „Ce fac ăștia, se mută-n noaptea dintre ani?”, am avea tot dreptul să întrebăm văzând atâtea vechituri scoase-n stradă. Nu, așa-i Noul An la italieni: tot ce-i păgubos, vechi și ponosit se aruncă pe fereastră. Păzea la cap!

Grecii dansează cât pot în noaptea de 31 decembrie, dar a doua zi stau smirnă. Pe 1 e Sfântul Vasile și respectă datina mersului la biserică dis de dimineață. Când închid ușa-n urma lor, o ceapă cade. Au agățat-o de cu seară ca simbol al renașterii. Noi ne facem semnul crucii din avans, că doar mai avem câteva Revelioane de petrecut.

În Austria „oficială”, porcușori de ciocolată și Concertul de Anul Nou de la Viena. În Austria chefliilor superstițioși, copii toarnă plumb topit într-o cadă, iar un clarvăzător citește formele plumbului. Când forma-i rotundă, e de bine.

Danezii, în schimb, preferă să spargă farfurii la ușile vecinilor, și nimeni nu se supără, ba dimpotrivă. Cu cât ai mai multe cioburi în fața ușii, cu atât mai iubit și norocos vei fi la anu'.

Că tot ne-am adâncit în superstiții, apăi să stăm sub vâscul irlandezelor care cred că-n noaptea asta li se va arăta alesul. Nu vrem să le stricăm plăcerea și intrăm în joc, ba mai și ridicăm un deget în bătaia vântului... politic. Legenda urbană spune că, de Revelion, vântul dinspre est înseamnă certuri cu frații britanici. Irlandezii-l așteaptă pe ăla din vest.

Peninsula iberică trăiește o vară continuă: la fiecare bătaie a ceasului, spaniolii mănâncă câte-un bob de strugure, iar portughezii câte-o fâșie de smochină. Am mânca și merele îmbrăcate-n miere pe care le pregătesc evreii pentru Roș Hașana, dar am ajuns... cu 3 luni mai târziu, căci Anul Nou evreiesc a picat, anul acesta, pe 29 septembrie.

Cu un măr confiat asupra noastră, ajungem în Marele Măr, la New York. De peste 100 de ani, în Times Square se înalță o minge-ornament luminos, simbol al orașului. În minutul de dinainte de miezul nopții, mingea se coboară treptat de-a lungul unui suport de 43 de metri. La 12:00 noaptea, cu mingea ajunsă la nivelul soclului, new-yorkezii se sărută sub o ploaie de artificii.

Părăsim decorul hollywoodian și intrăm în America Latină, o lume în care orice lucru primește o semnificație, cu atât mai mult culorile. În Peru și Ecuador, un Revelion îmbrăcați în galben înseamnă prosperitate financiară. Dacă stăm bine cu banii și prost cu dragostea, vom alege roșu și ne vom zgâi pe fereastră.

„Muñecos, muñecos!”, se aude de jos. În stradă, vedem limpede cum brazilienii dau foc păpușilor din cârpe sau hârtie creponată – muñecos. Ele reprezintă anul vechi, și anul vechi trebuie gonit, sfârșit, „făcut scrum” cât mai degrabă.

Pe 31 decembrie, apele Braziliei sunt pline de flori albe. E felul brazilienilor de a cere zeităților să le îndeplinească dorințele. Urcând înspre Columbia, ni se va părea că toți oamenii merg la gară. În Ajun de Anul Nou, columbienii se plimbă pe stradă cu o valiză. Cică așa li se vor înmulții călătoriile...

În aceeași notă latino, un Revelion la mexicani presupune că tre' să scoatem 15 dolari din buzunar. Atât costă o ședință de spiritism în litera legii. Deh, într-o așa noapte specială, e de înțeles, convorbirile viață-moarte sunt la mare căutare.

Ne scuturăm un pic și ciocnim un pahar de șampanie prin Eurasia, doar cât să le spunem rușilor că nu-s gazde bune. După ce că-i frig, mai și stau cu ușile și ferestrele vraiște. Fac asta ca să le intre-n casă Noul An, un pic mai timid din fire.

Nu știm dacă timizi, dar cu siguranță nevoiași sunt filipinezii, care speră – cum altfel? – că Noul An le va aduce cu o iotă mai mult decât precedentul. Se agață de obiceiul de a purta buline, de a-și așeza bucatele în forme rotunde. Cercul e sinonim cu belșugul, precum și cu ciclul natural al vieții.

Din considerente asemănătoare, turcii presară sare pe preșul de la intrare, pe când africanii din Cape Town fac carnaval: se pictează pe față, „chiuie și joacă” ca-n basmele românești, 3 zile și nopți.

După cura de soare, ultima strigare se dă în Japonia. „Oshogatsu” e de departe cel mai important eveniment din an. C-a fost bun sau rău, anul vechi e dat uitării, animozitățile se uită și ele, contează doar Anul Nou, tocmai de-aceea japonezii fac o lungă pauză de respirație: 3 zile libere.

La templu se împarte saké, o băutură tradițională. Casele se decorează cu pin și ghirlande. Omul ar avea 108 patimi, prin urmare gongul templelor bate de 108 ori. Cu fiecare bătaie de gong, suntem mai departe de păcate și mai aproape de Noul An.

Prietenii își oferă haiku, celebrele poezii din 17 silabe. La japonezi ca la chinezi, 2020 e anul Șobolanului. Soluții ingenioase, belșug și provocări ca într-o veșnică primăvară, căci Șobolanul e primul semn din zodiac.

Stăm la măsuță joasă, gazda ne oferă o portocală amară, daidai. „Akemashite omedetō gozaimasu” ne urează ea, și cu acest „La mulți ani!” la purtător, știm c-avem în față un început de bun augur.

Surse: Wikipedia, historia.ro, clickpentrufemei.ro, alba24.ro, japanjoy.blogspot.com, descoperalocuri.ro