Păcatele și viciile românilor celebri. Ioan Slavici spărgea gemurile vecinilor. Nichita Stănescu, captiv în patima alcoolului. Sadoveanu, un taciturn și un zgârcit fără cusur

 
+13 click pentru
galerie

Români celebri, printre care scriitori, sculptori sau traducători, au avut vicii care le-au deschis drumurile către celebritate, dar și către moarte. I-au inspirat și i-au ajutat să rămână în istorie prin opere transformate în adevărate capodopere. 

Ploiești. Nichita Stănescu, captiv în patima alcoolului, și-a găsit sfârșitul printre aburii băuturii. Elena Ceaușescu i-a trimis doctorul la uşă, pentru consultaţie şi internare

Genial, admirat şi adulat ca nimeni altul încă din timpul vieţii, Nichita Stănescu a avut o relație de notorietate cu alcoolul. Patima ucigătoare pentru băutură îi menținea o ,,stare de efervescență intelectuală vecină cu geniul”, îl stimula să creeze și, cu cât era mai ancorat în lumea alcoolului, cu atât ,,părea mai lucid”. Recunoaşterea internaţională a lscriitorului a determinat-o pe Elena Ceauşescu să-i trimită la uşă ministrul Sănătăţii, pentru o consultaţie.

„În vara lui 1977, atunci când m-am împrietenit cât de cât cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool. Mai bine zis de vodcă. Cu toate că bea foarte mult, peste două sticle de vodcă pe zi, Nichita nu era aproape niciodată beat. Alcoolul îi producea o stare de efervescenţă intelectuală vecină cu geniul“, povesteşte despre Nichita prozatorul Ştefan Agopian.

Un alt prieten al poetului, Mircea Gociman, povestește: „Nu a făcut analfabeta numai lucruri reprobabile şi unul din exemple este întâlnirea soţilor Ceauşescu cu conducerea Uniunii Scriitorilor din România, când tovarăşa l-a întrebat pe Nichita cum se mai simte cu sănătatea. În perioada respectivă, Nichita chiar se simţea rău, fiindcă îşi maltratase ficatul nu numai cu vodcă, dar şi cu multe altele mai ales prin extenuare fizică, însă i-a răspuns tovarăşei că se simte bine şi i-a mulţumit pentru grija care i-o arată, la care ea a replicat că ştie că nu se simte bine deloc şi o să dea dispoziţii să fie tratat. Nichita a luat-o ca pe un gest de politeţe şi se mira că a avut timp să pună pe cineva să se intereseze de starea sănătăţii lui“, scrie Mircea Gociman pe site-ul personal.

„A încercat Nichita să-i spună că nu era cazul să se deplaseze personal, la care ministrul, cu o amabilitate părintească, i-a mărturisit că a venit, fiindcă cele două apeluri ale lui fuseseră ignorate de Nichita şi în plus era o plăcere să discute cu marele poet la el acasă. La promisiunile lui Nichita că în două trei zile o să se prezinte oriunde va dori profesorul, acesta a replicat destul de sec:«Stimate domn, pleci la tratament chiar în clipa aceasta cu mine, de bună voie sau legat de echipa pe care am adus-o cu mine, putem pleca la tratament buni prieteni sau supăraţi unul pe altul!»”, povesteşte Mircea Gociman.

Tratament de 2 milioane de lei: „Părerea mea bazată numai pe intuiţie este că urmarea tratamentului a fost prelungirea vieţii lui cu câţiva ani.”

Tratamentul desfăşurat la Mangalia Nord a costat aproximativ două milioane de lei și i-au fost administrate cele mai nou apărupe pe piață medicamente și cele mai puternice vitamine pentru refacerea ficatului, alături de ședințe de psihoterapie. 

Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutăţit în 1981 și, doi ani mai târziu, întors în Bucureşti, scriitorul a început să simtă dureri atroce de ficat şi a fost dus la spital, unde s-a stins din viaţă în noaptea de 12 spre 13 decembrie. Diagnosticul oficial a fost stop cardiorespirator. Realitatea a fost alta, după cum îşi aminteşte un alt prieten, poetul Cezar Ivănescu. „La autopsie, s-a constat că nu mai avea nici măcar o celulă de ficat. Şi-l băuse pe tot“, a povestit poetul. Maestrul Johnny Răducanu, prieten apropiat cu Nichita, mergea la mormântul poetului şi îi vărsa o sticlă de vodcă pe pământ: „Bre, ce faci acolo? Hai, vino înapoi, că mă plictisesc singur aici”.

ARAD. Ioan slavici spărgea ferestrele vecinilor și încăleca armăsarii de pe pășune, fără șa. „Avusem o copilărie, care acum, la vârsta la care mi-a fost dat să ajung, după dezamăgirile prin care am trecut, și-n împrejurările în care-mi petrec viața, mi se pare înspăimântător de fericită.”​

Ioan Slavici a fost un copil firav, dar năzdrăvan, acesta petrecâdu-și timpul spărgând ferestrele vecinilor, lovind cu pietre cuiburile de rândunici și încălecând caii de la pășune. Nu degeaba a fost asemănat cu Nică: „Asemeni lui Creangă, fura din poamele vecinilor, deşi nu ducea lipsă de ele acasă şi îi plăcea să înoate unde era apa mai primejdioasă. Dispărea, fără veste, asemeni lui Eminescu, zile întregi de acasă, pe la rude sau petrecea nopţi întregi la foc, ascultând povestiri, cu băieţii ieşiţi cu vitele la păşune. Cu toate acestea, tatăl său era incapabil să-l pedepsească, deoarece îl iubea mult, fiind singurul său urmaş în linie bărbătească. În schimb, mama sa, nu avea slăbiciune pentru el şi-l ţinea din scurt, educându-l să fie om între oameni şi să-i respecte pe ceilalţi”, scria despre el Şerban Cioculescu.

PIATRA NEAMȚ. Sadoveanu, un taciturn și un zgârcit fără cusur: își comanda undițe pentru pescuit de la Londra, dar nu dădea, niciodată, bani cu împrumut

 Ne-a lăsat o moștenire culturală inestimabilă, iar în operele sale se află istoria poporului român, dar și frumusețea și naturalețea plaiurilor mioritice. A avut frământări sufletești, dar a trăit dragostea la superlativ. Om al contrastelor, Mihail Sadoveanu a scris peste 100 de volume, în care descoperim lumea satului, lumea de altădată, eroi, drame, iubire, oameni și locuri, laolaltă. Cei care l-au cunoscut spun despre el că era un taciturn. „Pe cât de darnic a fost în slova lui, pe atât de zgârcit a fost în vorbă. În scris, expresia lui Sadoveanu cuprinde toategamele. În persoana lui, nimic n-am putut surprinde. În zeci de ani, nu l-am văzut niciodată făcând gesturi. Omul fără gesturi! Și fără mimică”, scrie Vintilă Rusu-Șirianu.

Pasiunea pentru vănătoare și pentru pescuit depășea înclinarea spre scris, iar în muzeele memoriale din Neamț și în cele din Iași există numeroase mărturii ale preocupărilor extra-literare ale lui Sadoveanu. 

Cunoscuții îl știau drept un zgârcit, care se tocmea la sânge cu țăranii de la care cumpăra, cu toate că își comanda undițe pentru pescuit tocmai din Londra și care, niciodată, dar niciodată, nu împrumuta cu bani pe cineva. 

BUCUREȘTI. Mihai Eminescu se muta din casă în casă și bea cafea după cafea

Fumător împătimit și cafegiu în exces, Mihai Eminescu se spune că ,,se hrănea numai cu narcotice și cu excitante”. Între patima discuţiilor şi cea a tutunului, unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai României își ducea viața printre aburi de cafea neagră și nopți petrecute în nedormire. 

În volumul ,,Mărturii despre Eminescu”, Slavici povestește: ,,Păcatul lui cel mare și hotărâtor era lipsa de rânduială în traiul zilnic: când se așeza la masa de lucru, fie că scria, fie că citea, nu mânca zile întregi și petrecea nopțile în nedormire. Nu suferea de insomnie și avea multă poftă de mâncare, căci era apoi în stare să doarmă timp de douăzeci și patru de ceasuri întruna și mânca odată pentru trei inși. Uita însă să mănânce și nu se-ndura să doarmă, deși părerea lui statornică era că cea mai plăcută parte a vieții e cea petrecută în somn, când ești fără ca să fii și să simți dureri”.

TÂRGU JIU. Viciile lui Brâncuși: îi plăcea să fumeze și să bea vin

Constantin Brâncuși, considerat părintele sculpturii moderne, era un fumător înrăit, iar băutura lui preferată era vinul. ,,Cipică, vino să iei masa la mine astă-seară. Astă-seară împlinesc o jumătate de secol…Odată, m-a invitat să tragem un chef împreună. Am băut în neştire. Eu eram foarte tânăr, el era încă tânăr, să fi avut vreo 45 de ani şi se ţinea foarte bine…Se făcuse între timp 5 dimineaţă. Eu îi spun: nu mai pot, trebuie să mă întorc acasă! El răspunde: bine, te întovărăşesc. Când ajungem în colţul străzii Monsieur le Prince, îmi spune: ia întinde braţul! Ştiţi, mi-era rău, mi-era chiar foarte rău…M-a  apucat de mână şi a început să mă învârtă în jurul unui copac, dar cu ce putere! Mă roteam ca un titirez. Dă-mi şi mâna cealaltă!, mi-a spus. Îmi ia şi mâna cealaltă şi începe să mă învârtă în sens invers. Ei, cum te simţi acum? Mă simt de minune! Ne-am întors din drum şi ne-am apucat iarăşi de băut. Era formidabil! Un om cu totul extraordinar!”, povesteşte Mihalovici în interviul acordat lui Nicolae Argintescu-Amza.   

Altă dată, au petrecut împreună o noapte întreagă la un birt din Capitală: ,,În anul când a înălţat Coloana fără sfârşit de la Tg. Jiu, mă aflam la Bucureşti vara, el sosea de la Paris şi imediat m-a chemat la telefon. Era ora cinci. Acasă i s-a spus că luam masa cu unchii mei într-un restaurant pe care mama, care a răspuns la telefon, nu-l putea preciza. Atunci Brâncuşi a telefonat la vreo zece restaurante bucureştene, până ce a dat de mine la acela al Hotelului Continental. Era cu pictorul Steriadi. M-au obligat să las unchii şi să merg cu ei într-un birt lângă biserica Şelari…La acel birt specializat în ficat de gâscă şi murături. Îmi vine şi acum după 40 de ani apa la gură când mă gândesc la acele timpuri…Am stat cu Brâncuşi şi Steriadi până la trei noaptea cu pelin”, spune Marcel Mihalovici. 

CLUJ-NAPOCA. Fumatul, activitatea regilor României

Fumatul, viciul ajuns la rang de artă, nu era ocolit nici măcar de mai marii conducători ai țării. Primul album despre istoria fumatului a fost realizat de către clujenii Ucu Bodiceanu și Ancuța Lăcrămioara Chis, care intenționează să publice o serie de imaghini și informații referitoare la fumat și într-un al doilea volum.

,,Volumul al doilea va cuprinde și imagini și povești din primul volum. Ne gândim să nu-l scoatem într-o ediție de piele și lemn, cum a fost primul album despre fumat din țară. Momentan, căutăm sponsori”. 

SLATINA. Virgil Mazilescu, răpus de alcool

Poet, eseist și traducător, Mazilescu rămâne unul dintre scriitori reprezentativiai țării. Fire excentrică, nu a scris mult, dar tot ce a lăsat în urmă ilustrează talentul rarisim al unei scriituri pe care nu o mai întâlnim în prezent. 

A murit la numai 42 de ani, din cauza consumului de alcool. Ce l-a împins în brațele necruțătoare ale băuturii a fost iubirea neîmpărtășită. 

Sursa: Adevarul.ro
 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE