Live acumMangalita
Prime Time 20:00iUmor

Pandemia de COVID-19, efectul fluturelui. Cine e fluturele?

În iureșul pandemiei de COVID-19, cu sute de cazuri de coronaviroză în România, și mii de persoane decedate la nivel global, vă propunem două lucruri: unu, un sumar al evenimentelor, cu reîntoarcere la piața de pește Huanan din Wuhan, provincia Hubei; doi, o altfel de interpretare a crizei.

O piață asemănătoare în Beijing, capitala Chinei, 2019.

nypost.com

În ianuarie 2020, când a început criza, lucrurile păreau simple. Oprești călătoriile, oprești coronavirusul să se împrăștie. Și asta ar fi fost tot. Simplu, „chinezește”, ordonat.

Chinezii au oprit călătoriile. La un moment dat. Dar n-a funcționat. Virusul s-a răspândit, iar noi trăim ce trăim. De ce?

Întrebăm „de ce?” în sensul matematic al întrebării, încercând să găsim contururile unui peisaj general deja foarte complicat.

N-a funcționat pentru că – ne-ar fi spus regretatul savant Edward Lorenz – „lumea în care trăim e un sistem dezordonat, nu un sistem ordonat”. Un sistem haotic.

În care „cauza” opririi călătoriilor nu a avut „efectul” stopării virusului. Între altele, pentru că nu e cauză, ci mai degrabă simptom.

Matematicianul Edward Lorenz, părintele teoriei haosului, gândea așa:

Planeta noastră e un sistem dinamic și nelinear – sistem haotic. În sistemele haotice, cauzele unui lucru anume sunt, aproape întotdeauna, insesizabile. Dar nu imposibil de dedus.

Căci și-n haos există o ordine: „un fenomen care pare a se desfășura la întâmplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic”. O constantă.

Iar „mecanismul înlănțuirilor”, așa cum îi spunem în limbaj popular, nu seamănă a lanț. „Șirul de evenimente” începe cu o verigă colaterală (cauza reală), și de-abia apoi continuă în așa-zisul „domino”.

Și veriga asta declanșatoare, întotdeauna „mai la stânga” sau „mai la dreapta” evenimentului principal, postulează savantul, e infimă, cantitate neglijabilă. În sensul că trece nebăgată-n seamă. Însă ea există, e acolo, și nu ține de hazard.

Și dacă cercetăm îndeaproape, o găsim.

Cu alte cuvinte, de vrem să aflăm sursa producerii unui eveniment, să urmărim nu doar numerele mari ale problemei, ci zecimalele.

Cele pe care le tăiem sau le rotunjim după bunul plac, obișnuiți fiind să credem că nu cântăresc deloc în ecuația mare. Dacă privim atent, pandemia ne demonstrează fix invers: întocmai „zecimalele” au pus pandemia în mișcare. Fluturii.

Citiți până la capăt. Și veți înțelege la ce (fluturi) ne referim.

În 1960, matematicianul Edward Lorenz lucra ca meteorolog pe unul din calculatoarele Universității din Massachusetts.

Acolo, omul nostru inventase un mecanism prin care, cu ajutorul unor variabile sub formă de numere cu 6 zecimale, putea „prezice” vremea.

La un moment dat, Lorenz s-a gândit să scoată 3 zecimale. În loc de 5,060643, să zicem, să lucreze cu 5,060. Rezultatele ar fi trebuit să rămână la fel. Niște variații atât de nesemnificative, trei „amărâte” de zecimale, n-au cum să modifice pronosticul final, nu?

Cam asta era mentalitatea unanim acceptată până la acest experiment „banal” – variațiile mici, „detaliile”, că vorbim de știință moleculară, virusologie, modă sau bursa din Hong Kong, nu modifică rezultatul final. Lumea, majoritar, funcționa în această paradigmă.

Dar Lorenz a descoperit contrariul. Una din zilele care „îi ieșise” însorită, senină – în sistemul cu 6 zecimale –, în sistemul cu 3 zecimale figura cu tornadă. Diferență enormă.

Lorenz a găsit o formulare poetică pentru asta:

„Un fluture care, la momentul vorbirii, bate din aripioare undeva prin Europa, poate porni un uragan în Mexic două săptămâni mai târziu.”

Concret, sistemele haotice sunt extrem de sensibile față de condițiile inițiale. Chiar și o mișcare mic-diafană precum bătaia din aripi a unui fluture generează schimbări în valuri. Ce ajunge la țărm e mult diferit de „aproape nimicul” care s-a întâmplat în larg.

În această cheie, orice eveniment are fluturele său. O verigă colaterală, trecută sub tăcere, considerată banală, infimă, luată drept nuanță, un detaliu oarecare.

Așadar, în contextul pandemiei de COVID-19, un exercițiu à la Edward Lorenz, și nimic altceva. Folosind doar acele date și idei asupra cărora mai multe surse oficiale internaționale s-au pus de acord.

Iată ce vă propunem:

1. Să recapitulăm șirul evenimentelor, conform New York Times.

2. Să facem un (metaforic) pas în lateralul primei verigi – piața din Wuhan – și să-i găsim, cu titlu probabil, fluturele.

„Fluturele” a tot ceea ce trăim astăzi, când umanitatea numără peste 19.000 de morți și mai bine de 275.000 de bolnavi. „Mâine”, oricând va fi acest mâine, „ne vom trezi într-o lume profund schimbată”, ne comunică, în cor, toți experții lumii.

Să n-o zică nimeni, și tot ar fi limpede.

Altfel, rezolvarea ecuației ne va da de gândit, fie acest gând și-n ultimul ceas. Începem?

Multe dintre primele cazuri cunoscute de COVID-19 au avut de-a face cu o piață de pește din Wuhan, aflată la un pas de gara Hankou, gară prin care circulau zeci de mii de chinezi. Zilnic. Începutul lui decembrie.

Până la finalul lunii, cele patru cazuri identificate inițial se transformaseră în zeci. Acolo, în Wuhan. Doctorii știau doar că bolnavii au o formă de pneumonie virală care nu răspunde la tratamentele obișnuite.

Însă rețeaua nevăzută (purtători asimptomatici sau latenți) era mai mare de-atât: cel puțin 1000 de cazuri.

Cu fiecare pacient infectând, în medie, 2-3 oameni, și de-ar fi răspuns perfect la tratamentul obișnuit, răspândirea coronavirusului tot nu s-ar fi putut opri.

Dar autoritățile chineze n-au anunțat nimic atunci. De-abia pe 31 decembrie, guvernul chinez a comunicat situația către Organizația Mondială a Sănătății, lansând în spațiul public o afirmație liniștitoare: „Virusul se poate preveni, e controlabil”.

Fals.

Iar sincronizarea a fost cum nu se poate mai proastă. Venea Anul Nou. În China, sute de milioane de oameni aveau să se îndrepte către orașele lor de baștină, pentru a petrece timp cu familia.

Au mers către Chengdu, Lhasa, Urumqi, Beijing, Shanghai, Kunming, Shenzen. Și de-acolo, în contact cu alți oameni, pe alte drumuri. Fiecare cu „rostul” lui, milioane de rosturi. Și un virus.

Pe 1 ianuarie, conform companiilor telefonice (care pot urmări deplasările celularelor), numai din Wuhan au ieșit 175.000 de persoane.

Și călătoriile au sporit. În următoarele 3 săptămâni, alte 7 milioane de oameni s-au deplasat în afara Wuhan-ului. Fără să știe, mii de călători erau infectați.

Până când autoritățile chineze au recunoscut posibilitatea transmiterii de la om la om, pe 21 ianuarie, focare noi apăruseră deja în Beijing, Shanghai și alte orașe mari.

Două zile mai târziu, orașul Wuhan s-a închis. În următoarele două săptămâni, s-au oprit călătoriile în China.

Dar focarele au crescut.

Însă deplasările internaționale și-au continuau ritmul firesc! Din Wuhan, mii de oameni au zburat către marile orașe din cele 6 continente.

900 la New York, peste 2200 la Sydney, 15.000 la Bangkok.

La Bangkok a apărut și primul caz de COVID-19 din afara Chinei: o femeie de 61 de ani care a călătorit din Wuhan în capitala Thailandei, asta deși avea febră, durere în gât și o migrenă puternică.

Pe 23 ianuarie mai apăreau câteva cazuri: Tokyo, Singapore, Seoul, Hong Kong. Și Seattle.

În acele zile, peste 85% dintre călătorii infectați erau asimptomatici. N-aveau de unde ști. Ceea ce nu a împiedicat diseminarea virusului.

Pe 31 ianuarie, SUA a anunțat că nu mai primește călători non-americani veniți din China. De-abia atunci s-a închis și aeroportul din Wuhan.

Prea târziu. Focare izbucniseră în 30 de orașe din 26 de țări, majoritatea „însămânțate” de wuhanezi. Pe 14 februarie începea pandemia. Pe 1 martie, mii de oameni infectați în Italia, Iran și Coreea de Sud.

A urmat sistarea călătoriilor, distanțarea socială, ordonanțele, izolarea, punerea sub lacăt a spațiilor închise, și-apoi a țărilor, umplerea spitalelor, mult doliu.

Într-o lună și ceva de zile, lumea s-a schimbat.

Dar înapoi în Wuhan, în piața de pește Huanan. Două treimi din zecile de persoane bolnave de acea „pneumonie ciudată” de la sfârșitul lui decembrie avuseseră drum prin piața Huanan.

Menționăm că probele microbiologice au demonstrat prezența noului coronavirus în 33 de puncte din interiorul pieței.

Înapoi în Huanan, deci. Să căutăm fluturii. E relativ simplu, atât doar să facem un pas în „lateralul” subiectului. Și să nu ne fie teamă să lucrăm cu toate zecimalele.

Huanan nu era piață de pește. Piața de pește vinde pești. Nu era nici piață de fructe de mare. Căci piața de fructe de mare vinde, știm noi, caracatițe, crabi și creveți.

În Huanan se vindeau 120 de animale din 75 de specii. Majoritatea la negru. Asta era... constanta locului.

O listă a celor mai comercializate: lilieci, bursuci, carne de cămilă, găini, zibete, câini, măgari, salamandre, arici, marmote, vidre, păuni, porci, fazani, porci spinoși, organe de iepure, șobolani, oi, țestoase, crustacee, căprioare, șerpi, pui de lup și pangolini.

Vii, leșuri, ciopârțite, în acvarii stătute, în cuști sau cartoane, laolaltă sau separat, bune de mâncat, tăiate pe loc, cu piele sau fără, cu sânge, fără mațe, gata de purtat, de dăruit. Unele pe sub mână, altele la vedere, toate împreună, atinse de mii de oameni.

Aici câinele maidanez viu căruia piețarul îi aruncă o bucată din carnea nu-se-știe-cărui-animal, sub tarabă vidra despielițată, pe culoarele strâmte sute de mii de oameni, între ele bălți de zoaie, pe „produse” mâini murdare, în jur o ploaie de agenți patogeni.

Un „ecosistem” artificial, mizer, hulpav. Tradițional, spun unii. Obscen, zic ceilalți. Concluzia o trăim (și vă aparține).

De cel puțin douăzeci de ani încoace, China comunistă a primit sute de somări să interzică piețe ca cea din Huanan (foarte populare în Asia).

Înțelegeți dumneavoastră? Nu e ceva nou, nemaiauzit. E doar ceva ce n-am băgat în seamă, o zecimală din lungul șir de posibile catastrofe asupra cărora experții ne-au și i-au avertizat. În repetate rânduri. Dar cât contează o zecimală, nu?

Somații de la asociații de ecologiști și protectori ai drepturilor animalelor, până la virusologi, zoologi și epidemiologi. De la state din întreaga lume.

Pentru că să pui liliacul cu potcoavă, descăpățânat, lângă șarpe, câine, caracatiță și pangolin, nu e doar macabru, omenește vorbind, e atroce din punct de vedere științific.

Creezi o micro-lume în care ciupercile, protozoarele, bacteriile și virusurile se propagă de la o specie la alta. În feluri în care în natură ar fi imposibil.

Din simplul motiv că, în natură, liliacul cu potcoavă și caracatița nu se întâlnesc niciodată. Și acest „hazard” al neîntâlnirii lor nu e întâmplător.

Iar dacă în focarul de specii vii-moarte trece măcar o mână (sau o gură, sau un nas) de om, facilitezi zoonoza. Pe românește, virusul „sare” de la animal la om. Și-l îmbolnăvește. Iar omul împrăștie virusul în specia lui.

Ori în orășelul Wuhan, firește, nu locuia doar un singur om. În „orășelul” Wuhan viețuiesc 11 milioane de oameni, cât jumătate de Românie. Iar piața Huanan se găsea ultra-central. De-aici știm povestea.

Acesta e fluturele. Nu, nu cele 120 de resturi de animale ale „pieței de pește” Huanan.

Căci nu singure s-au vânat (ilegal) animalele astea, nu singure au călătorit în mașini și pe vase, nu singure s-au pus pe tarabă, nu singure s-au vândut și gătit.

Nu din pricina lor s-au închis restaurante, școli și teatre, nu din pricina lor s-au golit străzile Terrei, nu singure au adus delfinii în Veneția, nu din vina lor au murit 19.000 de oameni. Și numerele-oameni cresc.

Nu ele au prefăcut viața noastră, a tuturor, într-un simulacru.

Nu ele sunt vinovate, bineînțeles. Ce trăim azi ni se datorează. Cauza e omul.

Fluturele suntem noi.

Referințe: Wikipedia, theguardian.com, nytimes.com, worldometers.info, alrasub.com, businessinsider.com

Cele mai noi stiri
Lajumate.ro