„Îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi-o luai la picior”. Eminescu avea o viață amară când ți-a scris „Ce-ți doresc eu ţie, dulce Românie”

 
+3 click pentru
galerie

Celebra poezie „Ce-ți doresc eu ţie, dulce Românie” împlinește 152 de ani de la publicare. Când a scris-o, Mihai Eminescu era un adolescent hoinar în vârstă de 17 ani, care ducea o viață amară, pe drumuri, curățând grajduri, muncind ca hamal, dormind prin șuri și mâncând ce apuca, dar, cel mai important – umplându-și sufletul de dragoste pentru România.

După cum scrie în romanul ,,Geniu pustiu”, Mihai Eminescu a luat-o „la picior pe drumul cel mare împărătesc” - în anul 1866, după moartea profesorului său Aron Pumnul, căruia i-a dedicat poezia lui de debut – „La mormântul lui Aron Pumnul”.

„Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi-o luai la picior pe drumul cel mare împărătesc. Holdele miroseau şi se coceau de arşiţa soarelui…eu îmi pusesem pălăria în vârful capului astfel încât fruntea rămânea liberă şi goală şi fluieram alene un cântec monoton, şi numai lucii şi mari picături de sudoare îmi curgeau pe frunte deasupra obrazului”, arată un fragment din „Geniu pustiu”.  

Destinația lui inițială? Blaj – capitala românismului la acea vreme

Mihai Eminescu a pornit spre Blaj prin Vatra Dornei, Bistriţa, Reghin, Târu-Mureş, Târnăveni, Mediaş, pe Drumul Ţării (Calea Josefiană), evitând să treacă pe la Ipoteşti, unde, în acea perioadă, era epidemie de holeră.

Eminescu a mers spre Blaj când pe jos, când cu căruţe în care îl primeau unii negustori. Acest timp nu a fost pierdut pentru Eminescu – adolescentul hoinar a cunoscut astfel meleagurile locuite de români, aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar, a observat viaţa românilor din aceste provincii și a admirat frumusețea locurilor pe unde a trecut.

„Zi de vară pân-n seară am tot mers fără să stau de fel. Soarele era la apus, aerul începea a se răcori, holdele păreau că dorm din freamătul lor lung, de-a lungul drumului de ţară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului, cu coasele de-a spinare, fetele cu oale şi doniţe în amândouă mâinile, boii trăgeau încet în jug şi carul scârţâia… Ascuns în maluri, dormea Murăşul, pe el trosnea de căruţe podul de luntri, pe care-l trecui şi eu… De departe se vedeau munţii mei natali, uriaşi bătrâni cu frunţile de peatră spărgând nourii şi luminând ţepeni, suri şi slabi asupra lor”, arată un alt fragment din „Geniu pustiu”.

Când a văzut Blajul, de pe Dealul Hulei, Mihai Eminescu ar fi exclamat: „Te salut din inimă, Romă-mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”. Aici, Eminescu a cunoscut profesori, studenți și și-a făcut prieteni.

După o lungă vară petrecută la Blaj, neputând să-şi dea examenele restante pentru clasa a III-a de gimnaziu şi în mare lipsă de bani, Mihai Eminescu a plecat spre Sibiu, unde își făcea studiile fratele său Niculae. Eminescu spera să fie ajutat aici să își dea examenele restante. Însă, fratele lui plecase la Timişoara.

La Sibiu, Eminescu a fost primit de Ioan Lapedatu, student în clasa a VII-a a gimnaziului romano-catolic şi de Niculae Densuşianu, student la Academia de Drept din Sibiu, care l-a găzduit câteva zile.

Eminescu a fost ajutat de un preot să treacă granița pe la Vama Cucului

Eminescu voia să treacă graniţa în România şi neavând paşaport, l-a rugat pe Densuşianu să-l ajute. Acesta i-a trimis o scrisoare preotului Ion Bratu din Răşinari, cerându-i ajutorul. După ce i-a pus pentru drum cele necesare, preotul Ion Bratu l-a sfătuit pe unde să treacă graniţa, însoţit de un om de încredere.

Mihai Eminescu a trecut graniţa pe la Vama Cucului - Vama celui Singur - cu frica de a nu fi observat, pe o potecă cunoscută numai de săteni, ocolind grănicerii, pe acele cărări pe unde răşinărenii coborau în fiecare vară cu turmele din munţii Sibiului în Valea Lotrului. Ştia că pe aici trecuse graniţa şi Aron Pumnul, profesorul său, în timpul revoluţiei de la 1848, precum şi preotul Bratu care s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea pentru câţiva ani.

Mihai Eminescu s-a îndreptat spre Râmnicu - Vâlcea pe Valea Oltului, pe cunoscuta arteră Traiană, admirând defileul Oltului şi vestigiile istorice din această parte a ţării. Primul popas l-a făcut la Mănăstirea Cozia, unde a fost găzduit. Apoi, poetul s-a îndreptat către București.

Există mărturii că pe tot acest drum al lui, Eminescu a fost hamal în portul Giurgiu sau chiar grăjdar la hotel. Poetul dormea prin șuri, în paie, mânca pe unde și ce putea și citea și scria mereu. Avea un geamantan plin cu cărți.

Eminescu a plecat cu trupa de teatru, alături de Iorgu Caragiale, și a avut un succes neașteptat

În această perioadă a vieții lui, Eminescu a avut un succes neașteptat. I-a apărut poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” în revista „Familia”, pe 2 aprilie 1867. În textul original figura „România”, în loc de „Românie” - „Ce-ți doresc eu ție, dulce România”.

La sfârșitul primăverii, Mihai Eminescu a plecat cu Iorgu Caragiale (fratele mai mic al lui Costache Caragiale, director de teatru) cu trupa de teatru. A umblat mai ales prin Muntenia, la Ploiești, Brăila, dar și la Galați și e de bănuit că și în alte orașe.

Spre toamnă, Eminescu a ajuns la București, unde peste iarnă avea „teatru de vodevil”. Era sufleur și copist. Când nu sulfa, Eminescu copia piese de teatru cu o caligrafie meticuloasă și ușor de înțeles, contrasemnând cu o parafă fiecare manuscris.

Poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” este influenţată de ideile paşoptiste pe care Aron Pumnul i le-a inspirat lui Eminescu. Entuziast şi idealist, Eminescu se afla și sub influenţa scrierilor patriotice ale lui Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu şi Vasile Alecsandri, opere pe care le-a cunoscut la Cernăuţi.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI