Povestea terifiantă a călugărilor-mumii! Intrau de bunăvoie în morminte și sunau dintr-un clopoțel până când mureau. Cum au ajuns centrul unei bișnițe. FOTO

 
+5 click pentru
galerie

De-a lungul mai multor secole, în regiuni în care se practica budismul, mai ales în Prefectura Yamagata din Japonia, se puteau auzi adesea sunete înfiorătoare, făcute de… clopoței. Aceștia erau sunați, fără disperare, de călugări îngropați de vii, de bunăvoie, care mai apoi, dacă reușeau să devină mumii, erau expuși în temple și venerați… atât de venerați, încât au fost transformați în centrul unei bișnițe.

Practica „automumificării” călugărilor budiști a existat începând din secolul al XI-lea și până în secolul al XIX-lea, când guvernul japonez a interzis-o, hotărând că reprezenta, de fapt, o formă de sinucidere asistată. Totuși, au mai existat budiști care s-au transformat în mumii, în ciuda interdicției.

Călugării budiști nu priveau acest proces de automumificare drept o formă de sinucidere, ci drept calea către nirvana - starea mistică de fericire, realizată prin contopirea sufletului individual cu esența divină.

Cum a apărut practica „automumificării”

Această practică a apărut la începutul secolului al IX-lea, datorită sau din cauza unui călugăr cunoscut cu numele Kūkai, fondatorul școlii budiste Shingon. La două secole după moartea lui Kūkai, a apărut o lucrare hagiografică dedicată lui. Aceasta preciza că el nu a murit, ci a intrat nesilit de nimeni într-un mormânt, într-o stare meditativă specială. Astfel, peste milioane de ani, Kūkai „s-ar putea întoarce” pentru a ajuta și alți oameni să ajungă în nirvana.

Călugării Yamagata Shingon sunt cunoscuți în prezent drept cei mai numeroși oameni care au încercat să devină mumii.

Pregătirea pentru procesul de mumificare era cumplită

Înainte de a intra în morminte, în poziție de lotus, pentru a se transforma în mumii („Sokushinbutsu”) călugării se pregăteau o perioadă îndelungată. De exemplu, la început, fiecare călugăr urma un regim alimentar sever, pentru a-și pregăti trupul. Primul ritual alimentar dura o mie de zile și era urmat de încă un ciclu de o mie de zile.

Întregul proces premergător mumificării avea scopul de a deshidrata corpul și de a-l feri de toate bacteriile și viermii ce l-ar putea distruge în timpul descompunerii.

Astfel, pregătirea pentru mumificare începea cu o dietă strictă ce permitea doar consumul de apă, fructe, nuci și semințe ce erau culese din păduri și munți. În următoarea fază de pregătire, călugării mâncau rădăcini și scoarță de pin.

De asemenea, călugării consumau un ceai special, făcut din semințe toxice de Toxicodendron vernicifluum, cunoscut și drept copacul chinezesc de lac. Acest ceai curăța organele interne de paraziți, pentru a preveni dezintegrarea trupului călugărului care dorea să devină o mumie.

Călugării se înghesuiau în morminte, cu tuburi pentru aer și clopoței

După ce pregătirile erau finalizate, călugării se așezau singuri în mormintele lor, în care se înghesuiau în poziție de lotus. În morminte, aceștia aveau tuburi ce le permiteau să respire și câte un clopoțel pe care îl sunau în fiecare zi, pentru a anunța templul că încă nu au murit.

Când un clopoțel înceta să mai sune, se presupunea că un călugăr a murit. Mormântul lui se deschidea, tubul pentru aer era înlăturat, după care mormântul era închis din nou, pentru alte o mie de zile.

Apoi, mormintele erau redeschise, iar călugării erau verificați pentru semne de descompunere.

Potrivit unor surse, există aproximativ 24 de „Buddha în viață” – al căror proces de mumificare a avut succes. Alte surse susțin că au fost mai mulți, dar s-au pierdut în timp.

Ce se întâmpla cu călugării mumificați

Dacă era găsită o mumie într-un mormânt, aceasta era scoasă la lumină, îmbrăcată în haine somptuoase și apoi expusă în temple, pentru a fi venerată.

Călugării cărora nu le reușea procesul de mumificare, trupurile lor descompunându-se, aveau o altă soartă. Aceștia erau lăsați în mormintele lor și cinstiți pentru efortul depus.

Doar o parte dintre călugării mumificați pot fi văzuți în temple din Japonia. Una dintre cele mai cunoscute mumii este cea a lui Shinnyokai-Shonin, care a trăit între anii 1687 și 1783.

Cine a fost cea mai venerată mumie „Sokushinbutsu”

Shinnyokai-Shonin a decis să se tranforme într-o mumie când a împlinit vârsta de 96 de ani, după 42 de zile de abstinență totală. El poate fi văzut în poziția lotus într-un altar din Templul Dainichi-Boo.

Mumia călugărului Shinnyokai-Shonin într-un veștmânt împodobit ce îi este schimbat adesea în timpul unor ritualuri speciale. Din veștmintele ce i se scot sunt făcute amulete care apoi le sunt vândute vizitatorilor templului.

Ultimul om care a devenit Sokushinbutsu a urmat procesul de automumificare după ce guvernul nipon a interzis practica. Acesta a fost un călugăr numit Bukkai, care a murit în anul 1903 și care a fost privit drept „un nebun” de către contemporani, pentru alegerea lui. Rămășițele acestuia au fost păstrate intacte până la începutul anilor 1960, când o echipă de cercetători le-a analizat, doar pentru a afla că se păstraseră într-o condiție excelentă.

În afară de Japonia, au mai fost înregistrate cazuri în care unii preoți s-au „automumificat” în țări precum China și India.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE