Povestea comisarului Alimănescu: șef al Brigăzii FULGER, 1.000 de arestări în patru luni, a ucis partizani anticomuniști, a ajuns la Canal, l-au aruncat din tren. ”Bă, care mișcă, nu mai mișcă!”

 
+2 click pentru
galerie

Eugen Alimănescu a fost cel mai important personaj bucureștean în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Jafurile armatei sovietice se înmulțiseră, borfașii fuseseră eliberați la amnistia din 1944, iluminatul public distrus de bombardamentele masive, așa că tâlharii își făceau de cap. Comisarul a fondat ”Brigada Fulger” și a început să curețe Capitala. A băgat, însă, zvastu-n Caraiman, a ajuns la Canal, a ucis anticomuniști și a sfârșit aruncat dintr-un tren ce mergea către Zimnicea.

Lumina zilei a văzut-o, întâiași dată, la Slatina, pe 26 iulie 1916. Tata, funcționar la primărie, mama, casnică. O școală de contabilitate și comerț în urbea natală, apoi, funcționar al Institului de Cooperație din București. Pleacă pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial. E transmisionist, cu gradul de sergent, e decorat cu Virtutea Militară. După terminarea marii conflagrații, la 29 de ani, vrea să intre în Poliție. Depune cerere și, pe 1 iunie 1945, e angajat ca ofițer operativ, misiunea sa fiind accea de a aduna date de pe teren.

E o perioadă tulbure pentru bucureșteni. În a doua jumătate a lui 1944, orașul a fost bombardat de ruși, englezi, americani și germani. Iluminatul public stradal e la pământ, noaptea, hoții își fac de cap. Trupele sovietice staționate se dedau la jafuri și violuri, nimeni nu le poate controla. Răufăcătorii locali se îmbracă în uniforme rusești și, la adăpostul lor, atacă, comițând crime și violuri. Polițiștii sunt ”cumpărați” în marea lor majoritate, nu intervin. Există clanuri, conduse de ”Hitler”, Gică Cioc, ”Balaurul” ori ”Argintarul”. Pe scurt, Bucureștiul e un oraș al gangsterilor. Zonele se împart, prada furată se valorifică, apoi, la bursa neagră.

Eugen Alimănescu n-are decât trei decenii de viață când se apucă de treabă. N-are mamă, n-are tată. E dur, nu se joacă. Urmărește borfașii și, pentru că știe că justiția e moale iar aceștia ar putea scăpa, îi împușcă pe loc. Replica sa preferată este ”Bă, care mișcă, nu mai mișcă!” Trage din toate pozițiile. Ajunge să se ocupe de Ferentari, Sebastian sau Petre Ispirescu, zone delicioase, ca și în zilele noastre. Prinde, în doar patru luni, 1.000 de răufăcători, din 40 de bande de cartier. Recuperează patru miliarde de lei. Urcă pe scara ierarhică, e uns comisar-șef.

E momentul în care decide să fondeze ceea ce avea să devină faimoasa BRIGADĂ FULGER. Adună 22 de oameni de-ai săi, pe care-i cunoaște de pe teren. Îi verifică să nu fie corupți.

”Bandiți uciși în lupta cu Brigada Alimănescu”. 

În august 1945, dă peste un jaf organizat de banda lui Argintaru, la magazinul ”Sora”. Intervine, îl ucide pe lider. Vestea se propagă imediat. Îi provoacă, intenționat, pe răufăcători. Când aceștia scot pistolul, îi lichidează. ”Legitimă apărare”, zice. Îl prinde pe Iancu Berilă, un criminal în serie care se angaja la brutari, calfă, apoi îi ucidea pentru a le lua banii. Făcuse, deja, 20 de victime. Ține prima pagină a ziarelor. Are rubricile sale: ”Brigada lui Alimănescu în acțiune” sau ”Întâmplări din capitală”. După ce face ordine, lasă un carton, pe burta morților, cu ”Bandiți uciși în lupta cu Brigada Alimănescu”. 

Pozele cu el sunt puține. Sergiu Nicolaescu i-a analizat viața și cariera și l-a născut pe Comisarul Miclovan (sau Moldovan)

Nu lucrează numai în București. Ajunge la Brașov, acolo unde hoții au spart o sucursală a Băncii Naționale. Voinescu și Cairo sustrăseseră bani în valoare de un milion de dolari și 300 de cocoșei din aur. Curând, însă, începe să se transforme din băiatul cel bun într-un tip ce face abuzuri. Se raportează dispariția unor obiecte de valoare, ce trebuiau să fie probe în procese. Urmează o perioadă tulbure în viața sa. E trimis să afle informații de la partizanii anticomuniști ai grupului de la Nucșoara, arestați deja. Metodele de tortură aplicate ”Haiducilor Muscelului” devin celebre. Ucide mulți dintre ei, cu sânge rece: șase membri ai grupului Spiru Blănaru, 13 din cel al maiorului Nicolae Dabija. În 1949-1950 începe să fie filat, pentru ”legături strânse cu dușmanii regimului”.  În 1951 este arestat și trimis la Canal, după ce e acuzat că a delapidat mari sume de bani. Aici e înregistrat sub alt nume, deoarce borfașii săltați de el cu câțiva ani în urmă îi sunt colegi de muncă. Cicerone Ionițiu notează în lucrarea: ”Morminte fără cruce”:"Canalul Morții trebuia săpat, și erau și alte lucrări în perspectivă, o dată ce problema mâinii de lucru nu se mai punea: rezervele erau suficiente. Printre deținuții politici de aici se găsea și un criminal, Alimănescu. Fusese adus de la lagărul Midia dintre cei de drept comun, care vroiau să-l linșeze. După ce omorâse sute de borfași cu care operase ani de zile, intrase în securitate. A participat alături de trupele Ministerului de Interne la lichidarea mișcării de rezistență, la început în Banat, împotriva colonelului Uță, apoi în Făgăraș. Dar nu a apucat s-o lichideze, pentru că a fost arestat. De la Ocnele Mari a ajuns la Midia, de unde a fost salvat de administrație din mâinile colegilor de drept comun și adus la Kilometrul 4, lângă Cernavodă."

După doi ani, iese și primește în grijă un debit de tutun, pe undeva pe lângă Piața Dorobanților, după mai multe intervenții ale prietenilor. La scurtă vreme, i se înscenează o delapidare. E arestat, apoi dus, în condiții neclare, spre anchetă, cu trenul, la Zimnicea. Nu ajunge, niciodată, acolo, pentru că e aruncat din vagon. ”Sinucidere”, scre pe dosarul său. Anul morții, 1958.

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE