Live acumiUmor
Prime Time 20:00iUmor

S-a întâmplat într-o zi de 7 decembrie, în spațiul cosmic! Iată prima fotografie „portret” a Pământului.

Ultima echipă trimisă pe lună prin programul Apollo a făcut prima fotografie cu fața luminată a Pământului. Reușita a avut loc pe 7 decembrie 1972. Să aflăm povestea echipajelor Apollo și să ne iubim un pic mai mult Pământul.

Colectarea mostrelor selenare de către Schmitt, din misiunea Apollo 17. Decembrie, 1972.

nasa.gov

Contextul? În umbra marelui URSS

După cel de-al Doilea Război Mondial, în lume a început Războiul Rece. URSS și SUA își revendicau zonele de influență, aliații, statele satelit, protejații. Războiul Rece nu a fost o confruntare militară directă (cine își mai dorea lucrul ăsta?!), dar a fost o cursă. Cursa s-a dat pe toate planurile – economic, ideologic, tehnologic, cultural, sportiv –, iar roluri importante în ecuația mare a acelor ani au avut atât structurile diplomatice, politice, „la vedere”, cât și serviciile secrete ale statelor implicate. Practic, supremația trebuia probată în și la fiecare colț de Pământ. Când Pământul n-a mai fost suficient, URSS și SUA și-au trimis oamenii în spațiu. Dacă Uniunea Sovietică a fost prima care a cucerit spațiul cosmic – cu Sputnik 1, cu cățelușa Laika, cu Iuri Gagarin –, Statele Unite se pot lăuda cu primul om care a pășit pe lună, Neil Armstrong, în 1969. Programul spațial din care făcea parte Neil se numea Apollo și era gestionat de agenția spațială NASA.

...Cred că națiunea trebuie să se consolideze întru atingerea acestui obiectiv, și până la sfârșitul acestui deceniu, pe Lună să pășească un om și să se întoarcă în siguranță pe Pământ. Nici un proiect spațial în această perioadă nu va fi mai impresionant pentru omenire, sau mai important în explorarea spațiului pe distanțe lungi; și nici unul nu va fi atât de dificil sau de costisitor de realizat. – John F. Kennedy, într-un discurs ținut înaintea Congresului în 1961.

Apollo în casele românilor

Kennedy s-a ținut de cuvânt. Neil Armstrong și echipajul au călătorit la bordul navei Apollo 11. Era a 11-a misiune Apollo, cea care a pătruns cel mai bine în conștientul colectiv, fie prin mult-disputata fotografie de pe lună (în studio sau nu?), fie prin celebra replică a astronautului. Fraza „E un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire” – gândită dinainte, dacă-i dăm crezare fratelui lui Neil – a făcut înconjurul lumii într-o fracțiune de secundă, căci americanii au transmis în direct aselenizarea, care s-a văzut inclusiv pe micul ecran al televizoarelor Azur din casele românilor. De ce România a fost singura țară din blocul comunist care a difuzat evenimentul ține tot de regulile nescrise ale Războiului Rece: PCR se pregătea să-l primească pe Richard Nixon în celebra vizită din vara anului 1969, ori un refuz privind televizarea reușitei americanilor în spațiul cosmic ar fi fost o strategie diplomatică cum nu se poate mai neinspirată. Iată ce nota presa românească la foarte puțin timp după aselenizare:

Starea sănătății celor doi astronauți este, așa cum a anunțat dr. Charles Berry, medicul șef al misiunii „Apollo-11”, foarte bună. Contemplînd peisajul dantesc al Lunii cei doi astronauți nu au uitat nici Pămîntul de unde au pornit. „Vedem bine Terra, a exclamat Armstrong. Ea este mare și strălucitor de frumoasă.”

Cel mai frumos portret din lume

Dar Terra cea „mare și strălucitor de frumoasă” nu fusese prinsă în cadru. Depășea posibilitățile tehnologice ale misiunii, și nici nu fusese scop în sine. Echipajul Apollo 11 s-a întors acasă cu kilograme de roci selenare date spre analiză, însă nicio fotografie. Cum Războiul Rece nu era neapărat unul al câștigurilor imediate, concrete, cât un război ideologic, al imaginii și percepției, americanii și-au dat seama că oamenii de acasă, cărora nu le păsa câtuși de puțin de numărul de meteoriți, radiații cosmice, profile gravimetrice și alte aspecte întortocheate, trebuie implicați emoțional pentru a accepta faptul că misiunile spațiale nu-s doar niște orgolii științifice. După Apollo 13, care a fost un eșec total, și încă unul care le putea fi fatal astronauților de la bord, opinia publică americană bătea în retragere vis-a-vis de programele spațiale. NASA s-a mobilizat, iar Apollo 14, 15 și 16 și-au îndeplinit misiunile fără probleme. Pe de altă parte, banii se împuținaseră, Congresul american își schimbase prioritățile. În aceste condiții, la 7 decembrie 1972 se ridică de la solul terestru și aselenizează Apollo 17, ultima astronavă din program. Deși scopul oficial era cercetarea activității vulcanice de pe Lună și alte măsurători conexe, echipajul s-a lăsat cucerit de priveliște. În prima zi de misiune, într-un negru absolut, cu Soarele în spate și un aparat de fotografiat suedez „Hasselblad” cu lentila Zeiss de 80 mm, echipajul format din Eugene Cernan, Ronald Evans şi Harisson „Jack” Schmitt face primul portret întreg al Terrei. Este fotografia medalion a planetei noastre, cea după care s-au făcut hărți simplificate și tricouri cu mesaje ecologiste, albume muzicale sau logo-uri de case de film, cea care a dat startul unui lung șir de replici și reprezentări, mai abstracte ori mai în detaliu. „Știu că nu suntem primii care descoperă asta, dar aș vrea să confirm, din partea echipajului american, că lumea e rotundă”, transmite Cernan către punctul de control, stăpânit de un puternic sentiment de irealitate. Între echipajul Apollo 17 și Pământ sunt 45.000 de kilometri, și totuși, de-aici din cosmos, lumea le aparține lor, astronauților, care doar să ridice buricul degetului, că au și acoperit mărgica pe care mișună miliarde de locuitori... O fi fost sentimentul ăsta mult prea greu de dus în trei oameni, o fi fost un gest făcut în joacă, cert e că atunci când Cernan, Evans și Harisson au apăsat butonul declanșator al camerei foto, cei 45.000 de kilometri au fost învinși într-o secundă, iar „Mărgica albastră” n-a mai fost doar a celor care au ajuns în spațiu, ci a noastră, a tuturor. Să privim, deci, primul portret al Terrei.

S-a întâmplat într-o zi de 7 decembrie, în spațiul cosmic! Iată prima fotografie „portret” a Pământului.

Surse istorice: Wikipedia, descopera.ro, mindcraftstories.ro, radio-arhive.ro.

Recomandari