”Radu Gyr l-a invitat pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi, pe rogojina cu libărci”

 
+3 click pentru
galerie

În noaptea de 14 spre 15 mai 1948 sunt arestați, de către comuniști, peste 10.000 de tineri. Vor fi anchetați, condamnați și, ulterior, reparizați în cele mai crunte universuri concentraționare - Aiud, Gherla, Sighet, Pitești: Iuliu Hossu, Richard Wurmbrand, Nicolae Steinhardt, Iuliu Maniu, Radu Gyr ori mulți alții. Azi, 14 mai, e ziua de cinstire a memoriei lor!

”Ajung în curte, unde mă opresc. Eram în dreptul uşii, la ieşirea în curte, spre WC-ul secţiei. Arătam speriat şi destul de timid. În mijlocul curţii era WC-ul, prevăzut cu mai multe cabine. Deodată, văd că se apropie de mine un om mai înalt, puţin adus de spate, cu ochelari pe un nas destul de mare, pe cap cu o bonetă vărgată şi cămaşă cu mâneci scurte. Zâmbind, întinde mâna dreaptă spre mine, mă ia după cap şi-mi spune:

- Hai, colega, cu mine la plimbare. Nu te speria, totul va fi bine. Şi eu am fost aşa la începutul bolii.

Mă strânse la pieptul lui şi plecarăm la plimbare. Eu mă pierdusem de tot. Mergând în dreapta lui, începuse să-mi vorbească. Mă încuraja sfătuindu-mă să fiu mai senin şi să iau lucrurile aşa cum sunt ele, bune şi rele.

- Să nu uiţi că noi trebuie să credem cu tărie că vom ieşi afară. Să-l avem pe Dumnezeu în noi tot timpul.

Strâns la pieptul lui, îi simţeam căldura corpului. Eram copleşit. O bucurie neîncercată pusese stăpânire pe mine. Îmi simţea timiditatea şi se străduia să mă liniştească. Uitasem de boală. Acum, parcă eram în al nouălea cer. Ca un copil trăiam sentimentul bucuriei. Ajunsesem la pieptul lui Radu Gyr. Parcă şi acum îi simt braţul drept petrecut după capul meu.

În plimbarea noastră, îmi prezenta o mulţime de colegi de suferinţă, ca: pe Relu Stratan, la care ţinea foarte mult, pe Alexandru Virgil Ioanid, pe Gheorghe Dutchievici, Traian Petrescu şi mulţi alţii, pe care eu nu-i mai ştiu. Aşa au trecut zilele la rând, când, la începutul fiecărei plimbări, mă lua după cap şi ne plimbam roată în jurul WC-ului. Mi se dezlegase şi mie limba. Aşa l-am întrebat odată:

- Domnule profesor, D-voastră tot îmi spuneţi “colega”, dar eu am fost un biet şi amărât de profesor începător, iar D-voastră poet şi profesor universitar. Sunt atât de mic şi prăpădit.

- Nu te necăji, că şi eu am fost odată tot aşa un biet profesor. D-ta eşti aici alături de mine în blestematul acesta de Aiud. Eşti egal cu mine. Asta s-o reţii şi nimic mai mult.

După această lămurire, duhurile noastre parcă s-au unit. Doamne, ce bine mă simţeam! Păşeam în rând cu Radu Gyr, deşi el era atât de mare, iar eu atât de mic.

Astăzi, când scriu aceste rânduri, mă întorc cu gândul şi sufletul la anii de zbucium ai lui Radu Gyr - 1961-1962 - când colonelul Crăciun, comandantul Aiudului, îi smulge declaraţia de retractare a tot ce-a scris. Acel zvâcnet de sfinţenie al lui în pornirile de iad ale Aiudului nu l-a făcut în faţa noastră, a celor care acum mai trăim, mai mic. Nu. El este pentru noi şi neamul nostru tot uriaşul de la Aiud. Reeducarea nu l-a putut desfiinţa. El a rămas tot Radu Gyr al neamului românesc, poetul pătimirii noastre. Într-o zi, plimbându-ne tot aşa, îl întreb:

- “D-le profesor, cum compuneţi poeziile, aşa fără hârtie şi creion?”

- Păi, uite cum! Stau în pat pe spate şi mă uit în plafon. Fiind alb, mi-l închipui hârtia mea. Acolo, în faţa ochilor, scriu versurile aşa cum vin ele din inspiraţie. Şi aşa, strofă cu strofă, până termin poezia. Când ies afară, la plimbare, îl iau pe unul dintre voi şi-i spun poezia făcută în cameră. Cel care m-ajută mai mult este Relu Stratan. El este biblioteca mea. El ştie toate poeziile mele de aici. Mai sunt şi alţii care le învaţă, cum este Gili Ioanid. Dacă se întâmplă să moară unul, să rămână altul care să le scoată afară. (...)

Imaginea lui Radu Gyr şi acum este vie în faţa ochilor. Copleşit, retrăiesc acele clipe fericite. I-am simţit din plin căldura sufletului său, bun şi drept. (...)

Peste doi ani, în 1955, vara, aveam să mai aud de Radu Gyr, că se internase în salonul 5 al spitalului. Eu eram în salonul 10, salonul morţii, ţintuit la pat. Radu Gyr era într-o stare gravă de boală. De sus i-am trimis o pijama pentru dormit. Nu avea nici haine. Ca un sfânt răbda şi se ruga lui Dumnezeu să-l ajute. (...)

În Aiud, Radu Gyr l-a invitat pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului. (...)

Radu Gyr este poetul pătimirii noastre, a neamului românesc. Nu cred că a fost vreun scriitor care să cunoască o mai mare satisfacție și mulțumire sufletească și un adânc respect pentru opera lui, ca Radu Gyr. Am avut fericirea să stau cu el mult timp. Simt și azi cum, strângându-mă la pieptul lui, cu căldura sufletească de părinte, mă copleșea, mă fascina. El era patriarhul nostru și comandantul nostru, al Aiudului întreg. Din gura lui am cules laude și îndemn la rezistență. Îl păstrez în minte și-n suflet pâna la moarte (Atanasie Berzescu - Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului, Ed. Marineasa, Timișoara 1999)

Radu Gyr s-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung - de unde și pseudonimul său literar, Gyr. A debutat la vârsta de 14 ani, cu ”În munți”. În timpul scurtei coguvernări în cadrul regimului antonescian (septembrie 1940 - ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. A permis fondarea teatrului evreiesc ”Barașeum”, singurul din capitala unui stat fascizat. Carol al II-lea l-a închis la Miercurea Ciuc, apoi Ion Antonescu a făcut același lucru. Ajunge pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, în batalioanele de la Sărata, unde e grav rănit și decorat.

20 de ani de pușcărie

În 1945, regimul comunist l-a încadrat în ”lotul ziariștilor”. A primit 12 ani de detenție politică. A fost eliberat pentru scură vreme și săltat, din nou, pe 14 spre 15 mai 1948, alături de alți 10.000 de tineri. Avea 43 de ani...”A sosit Radu Demetrescu Gyr, poetul. Fusese pe front ca soldat, dar a fost decorat cu Virtutea Militară și Crucea de Fier. Acum era adus lângă ceilalți. Era conferențiar universitar de franceză si română la București. Blond, orginar din Craiova, cu tată artist, mamă din Ardeal, firav, cu o afecțiune la intestine, foarte cult, tăcut și discret, atent cu toată lumea.

În toți anii mei de închisoare n-am cunoscut vreun om mai politicos ca dânsul.

Era un punct de atracție. Senin și blând, abordabil de oricine, împrăștia în jur un aer de sănătate morală, de încredere și bărbăție. Venea de la spitalul din Brașov. Întors de pe front, scrisese niște poezii de război foarte apreciate. Era încă în plină vigoare creatoare și apărea mereu cu ceva nou. Creația lui variată a fost ca o hrană pentru toți, ca o cuminecătură la praznicele mari”. (Pr. Nicolae Grebenea - Amintiri din întuneric).

E eliberat în 1956, dar arestat, din nou, li condamnat la muncă silnică pe viață, pentru ”Insurecție armată”, după ce publicase poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. La Aiud, este supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat cu lanțuri grele la picioare. S-a îmbolnăvit grav, dar autoritățile comuniste i-au refuzat asistența medicală. A adunat 20 de ani de temniță. A trecut la cele veșnice la 29 aprilie 1975. Înainte de 1989, a fost ignorat complet. Excepție au făcut doi oameni, în acele momente de răstriște: Nicolae Manolescu, cel care a avut îndrăzneala să-l antologheze, în 1969, în volumul al doilea din ”Poezia românească modernă”, și Romulus Vulpescu, care, la mormântul său, a recitate din versurile lui Gyr...

14 mai e Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din Temnițele Comuniste

Surse: wikipedia, fericiticeiprigoniti



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI