Române, și tu treci zilnic pe lângă Biserica Stavropoleos din Centru Vechi! Te-ai gândit de ce bat clopotele ca un cântec de jale! Un tată și-a plâns fiica moartă, iar lacrimile lui s-au amestecat cu metalul topit

 
+14 click pentru
galerie

Dacă pașii ți s-au pierdut prin Centrul Istoric al Capitalei, este imposibil să nu observat o bijuterie arhitecturală aparte, construită în anul 1724 în stilul brâncovenesc (elemente definitorii - ancadramentul ferestrelor cu motive florale și brâul) prin stăruinţa arhiereului Ioanichie Stavropoleos, un boier venit de prin părțile Greciei care a îmbrăcat la vârsta bătrâneții haina monahală


Durerea unui tată, transpusă în bătaia clopotelor

Pământul pe care a fost ridicat lăcașul de cult, precum și un han cu același nume, a fost cumpărat de Ioanichie de la jupâneasa Despa, iar clopotnița a fost dăruiă  mănăstirii un an mai târziu, de către domnița Maria, fiica logofătului Radu Greceanu.

De altfel, întreaga strada Stavropoleos din Centrul Vechi al Bucureștiului și-a primit numele de la biserica de pe aceasta stradă, nume care deriva din grecescul "stauropolis" ce se traduce prin "Oraşul Crucii". 

Dacă ai stat să asculți clopotele, e posibil să fi remarcat că ele sună ca un cântec de jale. Nu e doar o impresie, căci  boierul Clococeanu, unul dintre moştenitorii lui Stavropoleos, și-a plâns unica fiică, Ileana, care s-a aruncat în heleșteul de la via Târca, dinspre Dudeşti-Cioplea.

„Speriat de acest tragic avertisment de dincolo de mormânt, boierul Clococeanu s'a cuminţit şi din marea lui avere a comandat la un vestit clopotar trei clopote mici de aramă iar când a fost gata de turnat, nefericitul boier a lăsat în metalul topit să curgă lacrimi din ochii lui îndureraţi, ca să sune bine a jale clopotele blestemului”, se arată în  articolul “Biserica Stavropoleos -  Legenda clopotelor”, semnat “I.”, din “Ilustraţiunea Română” .

Blestemul clopotelor, unul de moarte

Deşi a trecut prin lungi perioade în care a fost lăsată în paragină, toate elementele originale ale bisericii se păstrează până în prezent.

După doi ani de la terminarea lucrărilor de construcție, la 7 martie 1726, Ioanichie, ctitorul ei, este ridicat la rangul de mitropolit al Stavropolei de patriarhul Ieremia al Constantinopolului. Tot de atunci, mânăstirea pe care a construit-o a fost numită Stavropoleos, fiind susținută economic de către han — rânduiala era una frecventă în epocă. Aflat pe patul de moarte, mitropolitul și-a lăsat moștenirea nepoților, cu rugămintea să aibă grijă de biserică și să-i adauge o clopotniță cu clopte frumoase. 

Boierul Clococeanu, unul dintre moştenitori, uitând de blestemul călugărilor, a cheltuit bani lăsați de Stavropoleos. Un mare necaz s-a lăsat asupra lui, căci singura lui fiică a murit. După dispariția ei, bărbatul a comandat trei clopote frumoase care poate fi ascultate și astăzi.

„Stavropoleos, a cărui piatră de mormânt cu litere chirilice se află astăzi în curtea bisericii ce-i poartă numele, venise la noi în ţară de mulţi ani, ajungând negustor bogat. Când a simţit că i se apropie sfârşitul a îmbrăcat rasa călugărească, şi a purces la clădirea acestei biserici, pentru care a adus pe cei mai buni meşteri zidari din ţară şi din străinătate. Din averea lăsată moştenire a lăsat cu blestem, ca nepoţii săi să îngrijească de biserică, şi să’i facă o clopotniţă cu clopote multe frumoase. Boierul Clococeanu, unul dintre moştenitori, uitând de blestemul călugărilor, s'a pus pe trai bun cu banii moşteniţi. Dar într'o bună zi, fiica lui cea mai mare, Ileana, s'a aruncat în helesteul de la via Târca, dinspre Dudeşti-Cioplea şi s'a înecat. Pasă-mi-te iubea Mira fără nădejde pe o beizadea, căreia nu-i păsa de ochii ei frumoşi”, se mai arată în sursa citată.

Unul dintre hramurile bisericii este cel al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, iar din 2008 funcţionează ca mânăstire de maici. 

Surse: Agerpres, deieri-deazi.blogspot.com

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe