Românul Charlie Chaplin, 130 ani de legendă. A fost prieten cu Ana Aslan. I-au furat sicriul. Au numit un asteroid după el. Lucruri pe care nu le știai despre marele actor

 
+12 click pentru
galerie

Se împlinesc 130 ani de la nașterea celui mai mare actor de comedie din istorie. "Vagabondul" era puțin nebun, putin geniu, putin român. Reușea să facă o întreagă planetă să râdă, cu o simplă grimasă. El, o piticanie de 1.65 metri, slăbuț, brunețel și cu mustață, a născocit cel mai cunoscut personaj din istoria cinematografiei. "Ce să fac, dacă nu știam cu ce să mă îmbrac? Am pus ceva, la repezeală, pe mine." 64 ani de carieră. 90 de filme. Comedia a început cu el.

Nu există cinefil care să nu fi auzit de Charlie Chaplin. Este pionierul comediei, cel care a dat tonul glumelor în film. În 1914 ia naștere Vagabondul, cel mai cunoscut și iubit personaj din istoria cinematografiei, cu ajutorul căruia Chaplin reușește, de-a lungul secolelor, să facă mii de generații să zâmbească.

Sir Charles Spencer Chaplin se naște în 16 aprilie 1889, undeva pe lângă Londra. Părinții sunt actori de music-hall.De mic simte chemarea scenei. Învață de la ai lui să cânte și să danseze, deși căminul părintesc se destramă cand micuțul Charlie are numai trei ani. Mama și tatăl divortează, iar el rămâne cu mama sa, despre care se spune că este “fiica unui pantofar din șatra țigănească”. Uriașului Chaplin îi curge sânge românesc prin vene.

         Charlie Chaplin este primul actor care apare pe coperta revistei "Time", în 1925

“Mama era jumătate țigancă. Nu m-am descurcat în viața mea în nicio limbă străină. Dar Romani (n.r. - limba țigănească) este singura pe care am înțeles-o și am vorbit-o și asta grație bunicii materne.”, spune actorul în autobiografia sa.

Tot în cartea sa autobiografică, actorul precizează faptul că bunica sa maternă vindea flori și îi cânta șlagăre tigănești în fiecare noapte, ca să îl adoarmă.

Și-a urât filmul de debut! “Am jucat prost, mi-au tăiat partea bună la montaj”

1913. Decembrie. Los Angeles. Ajunge în America, tăramul făgăduinței. Are 24 ani și vrea să fie actor. Bate la ușile a câtorva case de producție, dar toți îi închid ușa în nas. “Ce vrei tu, mă, pârlitule? Să joci? Nu vezi în ce hal arăți?” Lui Mack Sennett i se face milă de el și îi dă o șansă. Îi place de el. E scund și simpatic, grimasele lui îți provoacă râsul. “Ești natural și asta caut eu!”

E perioada de aur a filmului mut, nu contează cât de lungă e pelicula, ci cât de bun e actorul. Mimica, gestica, limbajul corpului. Astea fac regulile în film. Chaplin le bifează pe toate.

Trage primul lui scurtmetraj, “Making a living”, de 13 minute. Nu ii place deloc rolul. Interpretează un aristocrat deghizat în reporter. “Am jucat prost, mi-au tăiat partea bună la montaj. Poate nu sunt făcut pentru asta, până la urmă.” Dar se răzgândește foarte repede, spre norocul nostru.

Vagabondul, personajul lui mult iubit, ia naștere dintr-o greșeală

Mack Sennett are o idee pentru un nou film. “Mabel’s strange predicament” (1914) trebuie să iasa într-o săptămână și el nu are încă un personaj principal. “Charlie, fii atent, hai să facem un personaj amuzant. Fă-ți un machiaj de comedie”.

Vagabondul ia naștere în pelicula "Kid Auto Races at Venice"

Machiaj de comedie? Ce Dumnezeu o mai fi și ăla? Și cu ce se îmbracă? Trebuie să îi vină rapid o idee. Chaplin face turul studioului, trebuie să găsească ceva. Ajunge în camera de costume. Ia un palton, o vestă strâmtă, niște pantaloni largi și pantofi de clovn. Pălăria îi mai lipsește. Își lipește o mustață și gata. Ia naștere “Vagabondul” pe nume Charlot, un personaj fără adăpost,cu maniere rafinate, haine și distincția unui gentleman.

„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contradictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt că sunt chiar el, în persoană. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”

Face istorie cu personajul său în același an, puțin mai târziu, când il scoate pe vagabond în oraș, în filmul “Kid Auto Races at Venice”. Pelicula se toarnă în timpul unui eveniment real, cu zeci de oameni prezenți. E ceva nou pentru el. Chaplin își joacă personajul în fața unor spectatori din carne și oase. Toti își dau coate și chicotesc. Li se pare ciudat dar amuzant. Scopul a fost atins.

Charlot prinde imediat la public. De-a lungul anilor ’20, vagabondul evoluează în zeci de clipuri scurte, spre deliciul publicului. Prin 1928 era filmului mut începe să apună, producătorul îi propune lui Charlie să îi dea grai celebrului personaj.

Chaplin refuză vehement: “Dacă Vagabondul vorbește, a doua zi moare!”Așa va rămâne în istoria cinematografică. Un mut care face oamenii să râdă.

4 soții. 10 copii. Înnebunit după fetișcane, s-a căsătorit cu trei minore

Ca orice alt star de renume mondial care se respectă, Charlie Chaplin duce și el o viață amoroasă tumultoasă, plină de intrigi, aventuri și scandaluri.

E pasionat de femei tinere, diferența de vârstă dintre el si soțiile sale e destul de mare. Toate îi pot fi fiice sau nepoate.

    Cele patru doamne Chaplin: Mildred Harris, Lita Gray, Paulette Goddard și Oona O'Neill

Se însoară, în 1918, cu Mildred Harris. Ea are 16 ani, el 29. Actrița rămâne însărcinată, dar pierde copilul la trei zile după naștere. Chaplin nu își revine după această tragedie. Divortează după numai doi ani împreună.

A doua oară se ia, pentru trei ani, cu Lita Gray, tot o fetișcană de 16 ani, pe care o cunoaște pe platourile de filmare de la “The Gold Rush”. El are 35 ani împliniți. Se plictisește repede de ea, dar mama fetei îl amenință că îl dă în judecată pentru ca i-a sedus fiica. Decât un scandal mai bine o căsnicie. Se căsătoresc și fac doi copii.

      Paulette Goddard și Charlie Chaplin, în "Modern Times" (1936)

În 1936, la 47 ani, Chaplin vrea să se liniștească, dar viața are alte planuri pentru el. A treia soție e frumoasă, e senzuală, e celebră. E Paulette Goddard, sexoasa brunetă a anilor ’30, partenera lui din filmul “Modern Times”. Se îndrăgostește pe loc de ea și fac cununia în China. Se despart după opt ani. Goddard e preocupată de carieră, nicidecum de familie. Divorțul e semnat de comun acord.

Norocul îi surâde abia la 54 de ani, când o întâlnește pe Oona O’Neill, fiica celebrului dramaturg Eugene O’Neill. E o copilă de numai 17 ani, frumoasă, cuminte, ingenuă. El e cam bătrân pentru ea, dar nu contează.

O cere în căsătorie pe Oona la prima întâlnire și ea acceptă. Paparazzi sunt cu ochii pe ei, presa de scandal e în alertă. Fug până la primul oficiu de stare civilă și semnează pe loc. Gata. Oona O’Neil devine Oona Chaplin. Proaspeții însurăței se stabilesc în Elveția și au, împreună, opt copii.

        Charlie Chaplin și Oona O'Neill, a patra soție

Aude că undeva, prin Europa, un medic român pe numele Ana Aslan știe cum să păcălească bătrânețea. Se internează în Institutul de Geriatrie din București și urmează tratamentul de întinerire.

Devine prieten pe viață cu celebra româncă: "Noi, românii, știm să ne descurcăm!", ar fi fost replica pe care actorul i-a dat-o Anei Aslan, înainte să plece din România.

Moarte fără de odihnă! I-au furat sicriul

Sănătatea robustă a lui Chaplin începe încet încet să se deterioreze spre sfârșitul anilor '60, după terminarea ultimului său film, “A Countess from Hong Kong” și într-un ritm mai accelerat după ce primește un OSCAR în anul 1972.

        Charlie Chaplin primește premiul OSCAR, în 1972

În 1977 întâmpină dificultăți în vorbire. Se deplasează într-un scaun cu rotile. Oona e alături de el, dar știe că nu o mai duce mult. În dimineața de Crăciun a aceluiași an, pe 25 decembrie, Charlie Chaplin ne părăsește și trece în lumea celor drepți, la 88 ani.

                27 decembrie 1977. Charlie Chaplin este înhumat.

Chaplin este înmormântat în cimitirul Corsier-Sur-Vevey, din localitatea elvețiană. Peste două luni de la înhumare, tragedia lovește familia marelui actor. Locul de veci al Vagabondului este profanat. Sicriul? Furat. Autoritățile sunt în alertă, Interpolul preia cazul. Cine l-a furat pe Chaplin sigur va cere o recompensă.

Dar planul hoților eșuează. Poliția îi prinde, după 11 săptămâni de căutare, lângă lacul Geneva, iar trupul neînsuflețit al actorului este recuperat și predat familiei.

Charlie Chaplin este reînhumat sub 1.8 metri de beton pentru a preveni alte incidente. Nimeni nu se va mai putea atinge vreodata de el. Gata. În sfârșit, titanul comediei se poate odihni.

În 1981, astronomul ucrainean Lyudmila Karachkina numește un asteroid “3623 Chaplin”, în onoarea celui care a fost Sir Charles Spencer Chaplin, vagabondul poznaș, cel mai copilăros adult pe care Hollywoodul l-a găzduit vreodată.

Robert Downey Jr. încalță pantofii celebrului vagabond

Cetatea Filmului nu l-a uitat nici până astăzi pe simpaticul artist care a descrețit frunțile a mii de generații de-a lungul secolelor.

În 1992, regizorul Richard Attenborough toarnă capodopera “Chaplin”, adaptare după cărțile My Autobiography de Chaplin și “Chaplin: His Life and Art” de criticul de film David Robinson, cu galantul Robert Downey Jr. în pielea celui mai cunoscut personaj din istorie. Rolul îi aduc actorului un premiu BAFTA și o nominalizare la OSCAR.

În distribuția peliculei îi găsim și pe Anthony Hopkins, Marisa Tomei, Kevin Kline, Moira Kelly și Geraldine Chaplin, fiica monstrului sacru al filmului.

Surse: Wikipedia, Paramountchannel.ro, Ziarul Metropolis, Historia.ro



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI