S-a pregătit să fie învățătoare, dar a sfârșit împușcată în piept. Ultimele cuvinte ale ”Eroinei de la Jiu”

 
+5 click pentru
galerie

Luni seara, pe 14 ianuarie, autoritățile gorjene au marcat 125 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, numită și ”Eroina din Jiu”, prin restaurarea monumentului dedicat primei femei ofițer din armata română. Sensibilă și curajoasă, ea a ajuns să lupte în război după ce frații i-au fost uciși de trupele inamice. Astfel, deși se pregătise să ajungă învățătoare, și-a găsit sfârșitul pe câmpul de luptă, alături de soldații români pe care i-a încurajat și susținut până la ultima suflare.

Monumentul care aminteşte de faptele de vitejie ale Ecaterinei Teodoroiu din Primul Război Mondial a fost ridicat la 14 ani după ce osemintele acesteia au fost mutate la Târgu Jiu. 

La ceremonie a luat parte şi una dintre strănepoatele Ecaterinei Teodoroiu, Luminiţa Dragomir, care a declarat: “O tânără căreia îi plăcea foarte mult să cânte la vioară, compunea poezii. Era sensibilă şi curajoasă, nu s-a dat în lături să meargă pe front mai întâi ca infirmieră, apoi ca soldat.”

S-a pregătit să fie învățătoare, dar a ajuns pe câmpul de luptă să-și răzbune frații

Cătălina Vasile Toderoiu acesta a fost numele de naștere al ”Eroinei de la Jiu” și a văzut lumina zilei la 14 ianuarie 1894, la Vădeni, astăzi devenit cartier al municipiului Târgu-Jiu. Ea provenea dintr-o familie numeroasă, având 5 frați și două surori.

S-a pregătit pentru o carieră de învăţătoare, motiv pentru care a urmat, la Bucureşti, un gimnaziu-pension, apoi a frecventat cursurile unei şcoli de infirmiere.

În vara anului 1914, a revenit la Târgu Jiu, în perioada vacanţei, activând în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”, până în august 1916, Ecaterina aflându-se, ocazional, la căpătâiul răniţilor ce se aflau în îngrijirea organizaţiei.

În octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria, iar la revenirea la Târgu Jiu află că tatăl ei este luat prizonier iar doi dintre fraţi – unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători - au murit pe câmpul de luptă.

La 6 octombrie 1916, după ce a aflat de moartea celui de-al treilea frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porceni, s-a înrolat ca voluntar tocmai în acel regiment din Gorj, pentru a participa la lupte și a-și răzbuna, astfel, frații. 

Prima femeie ofițer din armata română, luată prizonieră și împușcată de mai multe ori 

La 18 octombrie, în acelaşi an, în urma unui atac surpriză al inamicului, Ecaterina este luată prizonieră, însă dând dovadă de sânge rece, a împuşcat santinela germană care o însoţea, reuşind să evadeze alături de alţi combatanţi români aflaţi în situaţia sa.

În noiembrie, în luptele de la Filiaşi, este rănită de două gloanţe inamice la piciorul drept, iar după alte nouă zile, este din nou rănită, la coapsă, de spărturi de obuz. A urmat o perioadă de tratament, mai întâi la Craiova, apoi la Bucureşti şi Iaşi.

La ieşirea din spital a revenit pe front, unde a îngrijit numeroşii răniţi ai companiei.

Acela a fost momentul în care însuși Regele Ferdinand îi conferă două prețioase distinctii: Ordinul "Virtutea cercetășească de război, în aur" și Ordinul "Virtutea Militară de război, clasa a II-a". Așa s-a întâmplat că din simplu soldat, cum se înrolase în august 1916, un an mai târziu era pe front, în fruntea plutonului pe care îl comanda, ca ofițer. Prima femeie-ofițer din armata română, domnișoara sublocotenent Ecaterina Teodoroiu.

Ultimele cuvinte înainte de a fi împușcată în inimă

Pe 4 august 1917, Ecaterina a plecat împreună cu camarazii săi pe front, îmbrăcată în uniforma de sublocotenent şi echipată cu armă, raniţă, cartuşieră, grenade şi sacul de pesmeţi. În pofida drumului anevoios, a mărşăluit alături de soldaţi, iar pe 20 august regimentul şi-a ocupat poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului.

Miercuri, 22 august, la ora ora 9 seara, unităţile române sunt atacate şi surprinse descoperite de unităţi din Regimentul 40 Rezervă german. În timp ce își conducea și îmbărbăta oamenii, "domnișoara sublocotenent" se avânta în bătaia gloanțelor, ultimele ei cuvinte fiind: "Inainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”

Ecaterina Teodoroiu a murit, prima oară, în 1917. A doua oară, în 2000, la Turda. Eșarfa de la gât i s-a agățat de oglinda unei mașini. A fost dată cu capul de caldarâm

Pe timpul retragerii, sublocotenenta Ecaterina Teodoroiu a fost izbită în piept de două gloanţe de mitralieră pe Dealul Secului-Muncel.

Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată în comuna Fitioneşti din judeţul Putna, iar după încheierea războiului, a devenit o eroină a României Mari. În iunie 1921, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate la Târgu Jiu într-un mausoleu din centrul oraşului.