Scriitorul a condamnat la moarte sute de români. ”Sadoveanu filo-rus / Stă cu curul la apus!”

 
+4 click pentru
galerie

Genial ca scriitor, Mihail Sadoveanu a călcat pe cadavre când a venit vorba să treacă în partea călduță a istoriei. Poreclit ”Ceahlăul oportunismului”, autorul ”Baltagului” a schimbat ca pe ciorapi partidele politice. A fost un comunist notoriu - a lansat sintagma ”Lumina vine de la răsărit” - a primit premii și funcții roșii și a trimis spre plutonul de execuție sute de adversari ai celui mai crunt regim pe care românii l-au trăit vreodată

Ca peniță, Mihail Sadoveanu a fost imens. A dat ”Neamul Șoimăreștilor” (1912-1913), ”Hanu Ancuței” (1928), cu cele nouă povești în poveste, a scris, în doar 10 zile, capodopera ”Balatagul”, atât de curat încât manuscrisul e trimis direct la tipografie, fără corecturi ori alte adăugiri și i-a născut, în ”Frații Jderi” (1935-1942), pe muschetarii noștri. Ca om, însă și mai ales ca politician, scriitorul născut la Pașcani, în 1880 și-a pierdut din calitate. După 1989, când s-a avut acces la documente, s-a constatat că vorbim despre un cameleon, un caracter nestatornic, un tip care a știut, de fiecare dată, să ridice pânzele pentru ca vântul să-i bată în favoare. Uneori, chiar călcând pe cadavre!

         Mihail Sadoveanu (al doilea din stânga), lipit de Ștefan Voitec

După Primul Război Mondial, Sadoveanu se înscrie în Partidul Poporului, al mareșalului Alexandru Averescu, una dintre cele mai luminate minți ale noastre. Cum acesta este în vogă, scriitorul devine senator, în 1926. Trece, apoi, la Partidul Agrar, al lui Constantin Argetoianu, devenind, între 1931-1932, Președinte al Senatului. În februarie 1938, după instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, se transformă, brusc, într-un aprig susținător al monarhiei. E momentul în care dă drumul la lingușeli dezgustătoare, așa cum va face, de acum, până la finalul vieții (1961): ”Apariția sa (n.r. - a lui Carol al II-lea), din cer, pe aripi repezi, întărește și întregește elementul mistic”. Se leapădă de monarhism la câteva momente după ce Regele Mihai I abdică, pe 30 decembrie 1947. La ora 15.30, în ziua ce avea să schimbe în negru soarta României, nuvelistul anunță că este comunist convins, face o cerere și este inclus în prezidiul provizoriu al Republicii Populare Române, unde devine unul dintre cei patru vicepreședinți: starose e C.I.Parhon, Sadoveanu defilează pe același palier cu Ștefan Voitec, Ioan Niculi ori Gheorghe Stere, cărora le curge prin vene bolșevism. Cu ceva vreme în urmă, scriitorul moldovean nota: ”Comunismul nu a prins rădăcini niciodată într-o polulație țărănească în proporție de 80 la sută, individualistă și care are un puternic instinc de proprietate”.

Sadoveanu refuză comutarea pedepsei cu moartea pentru ”teroriștii” americani parașutați în România în 1952

Comuniștii, bucuroși că au primit o astfel de pomană fără prea mari eforturi, îl includ în lot. Merge la Moscova, alături de băieți de seamă precum Parhon, apoi, cu lacrimi în ochi, se întoarce și lansează celebra ”Lumina vine de la răsărit”, cuvântare ținută chiar în aula Academiei Române. Alătură pasaje din Biblie cu citate din Stalin, spune că a lecturat, din scoarță în scoarță Constituția URSS, încă din 1936 și că numai de aici a aflat ce înseamnă adevărul, e ales Președintele Adunării Deputaților (1946-1948), Vicepreședinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1961), e uns Erou al Muncii Socialiste (1955). Știe că și premiile în bani contează, așa că face tot ce trebuie pentru a fi încoronat cu Premiul de Stat (1960, când primește o sumă importantă) ori Premiul Lenin (1961). Scrie ”Mitrea Cocor”, cu argați boierești ce se reîntorc de pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a face reforma agrară, în timp ce Armata Roșie avansează, biruitoare, își murdărește penița. Păstorel Teodoreanu, chiar finul său, un scriitor senzațional, remarcat prea puțin în literatura noastră comparativ cu genialitatea sa, nu-l iartă, ”taxându-i” reorientarea politică:

„Sadoveanu filo-rus / Stă cu curul la apus / Ca s-arate-apusului / Care-i fața rusului”.

Avea să fie arestat de către comuniști, în celebrul lot Noica-Pilat, primind șase ani de închisoare corecțională...

A trimis la moarte țărani nevinovați!

Vremurile-s tulburi. Țăranii nu vor să-și cedeze pământurile, nu vor să audă de colectivizare. Mulți dintre ei sunt judecați sumar și condamnați la moarte. În calitate de ”vice” al Marii Adunări Naționale semnează pentru executarea unui sătean ce refuzase ”colectiva”. Omul ceruse comutarea pedepsei, dar Sadoveanu rămăsese un zbir. Este momentul în care scriitorul începe să-și terfelească numele, ”prietenia” sa cu comuniștii având un preț sinistru. Însă este doar începutul. Pe 29 iulie 1947, Partidul Național Țărănesc e scos în afara legii. Pentru că presa țărănistă de dinainte de 1945 i-a expus averea, Sadoveanu, care nu a uitat acest lucru, participă activ la Înscenarea de la Tămădău (sau ”Afacerea Tămădău”), un incident petrecut la 14 iulie 1947. Unui număr important de fruntași ai Partidului Național Țărănesc le-a fost oferită ocazia de a fugi în străinătate. La aerodromul din localitate însă, autoritățile comuniste i-au arestat pe fugari și i-au pus sub acuzare pentru „încercare de fugă într-o țară străină”. Printre fruntașii țărăniști arestați acolo s-au numărat Iuliu ManiuIon Mihalache, Ilie Lazăr ori Nicolae Carandino. Toți vor ajunge în pușcăriile comuniste, unde vor sfârși în mod tragic...

Continuă să laude colectivizarea - în ”Aventuri în Lunca Dunării” - procesul în urma căruia zeci de mii de români au rămas fără pământ, cu drame incomensurabile, fiind condamnați fie la ani grei de temniță, fie direct la moarte.

În 1952, în toamnă, americanii parașutează un gruăp de legionari în România, printre care Mircea Popovici și Alexandru Tănase, în încercarea de a coagula rezistența anticomunistă. Cei doi sunt arestați, însă, în 1953, în vară, împreună cu alte 11 persoane, acuzare că i-au sprijinit. Toți 13 sunt condamnați la moarte. Pe 24 octombrie, același an, 12 dintre ei formulează comutarea pedepsei în muncă silnică pe viață. Verdictul e dat pe 27 octombrie 1953 de către Prezidiul Marii Adunări Naționale. Semnătura lui Mihail Sadoveanu se distinge clar. La trei zile de la respingerea cererilor de comutare a pedepselor, la Jilava, toți cei 13 condamnați sunt executați: doi ingineri, trei studenți, doi țărani, trei muncitori, un medic, un jurist și un elev. Șapte dintre ei erau legionari, cinci nu se găseau încadrați politic, iar unul era membru UTC, din 1948...

E alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej în mai toate momentele, se trage în poze cu Alexandru Toma (n.r. - pe numele real Solomon Moscovici), un stalinist convins. Se stinge, în 1961, la București. Este înmormântat la Cimitirul Bellu. Unii spun că pentru ce a făcut în ultimii 15 ani de viață, își doarme somul de veci mult prea aproape de Mihai Eminescu...

Surse: Ioan Stanomir, ”Explorări în comunismul românesc” (Polirom, 2004), ”Colaborarea Mișcării Legionare cu CIA și NATO”, Gheorghe și Hadrian Gorun, ”Adevărul”, Victor Frunză,  ”Istoria Stalinismului în România” (Humanitas, 1990)



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE