Stela Popescu, mărturisiri de suflet, despre viață și sacrificii, înainte de a deveni "doamna Teatrului de Revistă": "Mama își bătea joc de mine. Aşa m-am ambiţionat. Sentimentul eșecului l-am avut de multe ori"

A trăit fiecare clipă cu intensitate, a iubit viaţa şi, mai presus de toate, teatrul. Stela Popescu a părăsit astăzi scena, iar publicul s-a înclinat în fata marii actriţe, care, de fiecare dată, îşi întâmpina spectatorii cu un zâmbet larg. La cei aproape 82 de ani, era un munte de energie şi voie bună. Până astăzi, când inima ei a încetat să bată. Acasă... 

stela-popescu-a-murit.jpg

A trăit fiecare clipă cu intensitate, a iubit viaţa şi, mai presus de toate, teatrul. Stela Popescu a părăsit astăzi scena, iar publicul s-a înclinat în fata marii actriţe, care, de fiecare dată, îşi întâmpina spectatorii cu un zâmbet larg. La cei aproape 82 de ani, era un munte de energie şi voie bună. Până astăzi, când inima ei a încetat să bată. Acasă...

Deşi toată viaţa s-a aflat într-o fugă continuă, între spectacole, familie şi problemele vieţii de zi cu zi, marea doamnă a Teatrului de Revistă nu s-a plâns niciodată. Era felul ei de a gusta fiecare moment pe care-l trăia, cu o energie de invidiat.

"Deşteptarea, la opt şi jumătate. Până la repetiţia de la ora zece, cu siguranţă, o problemă de familie, de ICRAL, de gospodărie etc. Apoi, repetiţie. După repetiţie, ţin cu totodinadinsul să fiu gospodină. Cu orice preţ. E o mare mândrie a mea. Deşi nu-mi tihneşte masa niciodată. De când m-am născut, sunt în cură de slăbire!

Pe urmă e greu să scap de telefoane şi să te odihneşti un ceas (...). Seara am întotdeauna, spectacole. De la şapte jumătate, până la 10-11", mărturisea doamna Stela Popescu, într-un interviu pentru Gong '85 - Almanahul revistei Teatrul, în urmă cu 32 de ani.

Chiar dacă poate părea greu de crezut, actriţa nu a fost dintotdeauna o fire plină de viaţă, iar actoria nici măcar nu se afla pe lista ei. Mama a fost cea care a avut grijă să o transforme în omul care a bucurat atâtea suflete şi a lăsat riduri de expresie pe fețele multor spectatori, care primeau cu entuziasm fiecare rol de comedie pe care îl juca.

"Eu am fost un copil leneş, însă mama, care era un tumult de energie, îşi bătea joc de mine. Aşa m-am ambiţionat. Excesul de lene m-a determinat să devin foarte activă. Nu uit mai nimic şi nu-mi place să rezolv în ziua respectivă tot ce mi-am propus. Mama era învăţătoare şi, bineînţeles, afla tot ce făceam la şcoală".

Chiar dacă, la 50 de ani, deja era un nume în Teatrul Românesc şi era iubită de zeci de mii de români, actriţa a muncit, s-a luptat cu ea pentru a transforma fiecare eşec într-un triumf. Şi a reuşit... până în ultima clipă a vieţii sale.

"Sentimentul eşecului l-am avut de multe ori. Faptul, însă, că nu sunt orgolioasă m-a ajutat foarte mult. Sentimentul că tu eşti cel care a greşit te echilibrează (...) N-am fost niciodată ambiţioasă. De asta şi era supărată pe mine mama, care nu ar fi vrut să mă fac actriţă.

Am fost un copil bolnăvicios, până pe la 12 ani, şi felul de viaţă al actorilor, extrem de obositor, mă îndepărta de lumea culiselor. Aşa că am dat la drept, am făcut doi ani limbi străine, jucam şi într-o echipă de amatori şi, până la urmă, tot la teatru am ajuns. Eu cred teribil în soartă. Există undeva o programare...".

Iar soarta i-a fost pecetluită de succes. Un succes care a ținut 57 de ani. Iubirea, admirația și respectul publicului au crescut cu fiecare reprezentație. Și, odată cu plecarea sa din scenă, vor rămâne veșnice și incomensurabile. Drum bun, doamna noastră!

Sursa: Gong '85. Almanahul Revistei Teatrul - "12 autoportrete în răspunsuri"

Ultimele știri