Live acumObservator 06
Prime Time 20:00Sacrificiul

Teoria originii vieții pe Pământ a fost descoperită! A fost o întâmplare oarbă sau act rațional?

cOriginea vieții pe Pământ era considerată absolut evidentă. Cercetătorii care au studiat această problemă au trasat un cerc biochimic magic, în care au construit un model simplu, potrivit căruia pe Pământ, acum aproximativ patru miliarde de ani, în urma unor procese chimice naturale, din materia inertă au luat naștere primele celule vii. 

Teoria originii vieții pe Pământ a fost descoperită! A fost o întâmplare oarbă sau act rațional?

Potrivit teoriilor academicianului A.I.Oparin și englezului J.B.Haldane, aceste celule s-au format în oceanul terestru primar, care reprezenta un veritabil bulion chimic. Practic, pe atunci atmosfera Pământului era lipsită de oxigen, fiind compusă din metan, amoniac, hidrogen și bioxid de carbon.

Citește și: Acesta este cel mai ciudat animal descoperit vreodată pe Pământ! Darwin nu a știut cum să-l clasifice!

E drept că cercetările spațiului cosmic au arătat cu timpul că toate acestea erau ele însele un adevărat bulion chimic și că nu era nici o nevoie să se inventeze un ocean ipotetic: toate componentele neceare apariției vieții existau în cosmos cu mult înainte formării Pământului din norul de praf cosmic care se rotea în jurul Soarelui. Iar în 1984, un grup de savanți olandezi a obținut pe cale experimentală într-un criostat cu heliu, care asigura frigul cosmic și vid, molecule organice complexe, ceea ce înseamnă că asemenea compuși se pot forma fără nici un fel de oceane.

Dar problema nu este, la urma urmelor, unde a apărut prima celulă vie, ci de ce s-a întâmplat acest lucru. De regulă, se consideră că apariția vieții este rezultatul întâmplării oarbe, a unui anumit concurs de împrejurări absolut întâmplătoare, în virtutea cărora s-au produs anumite biochimice care au dus la formarea celulei vii din materia moartă.

Watson și Crick, laureații premiului Nobel care au descoperit existența codului genetic, au demonstrat că ceea ce conține acest cod este o notare abstractă. S-ar părea că astăzi putem spune că știm totul despre gene. Însă, deocamdată, nu avem nici o idee despre legile după care s-au format „alfabetul” și „cuvintele” codului genetic și despre felul cum s-au format tipurile chimice de proteine codificate de ele.

Mai simplu spus, în fața noastră stă următoarea problemă: avem cei mai simpli aminoacizi - adenina (A), timina (T), guanina (G) și citozina (C). Din aceste „litere” se alcătuiesc „cuvinte” din trei litere, de exemplu ATT, GGA, GAG și așa mai departe. Fiecare dintre aceste cuvinte înseamnă o moleculă a unuia dintre cei 20 de aminoaicizi, care formează proteina. Un lanț de câteva sute sau câteva mii de astfel de combinații de trei litere reprezintă tocmai codificarea care dă regulile formării acestei molecule de proteină. Și întrebarea este, aceste reguli se formaează întâmplător?

Citește și: "Procesul maimuţei'' - Un profesor, arestat pentru că a predat teoriile lui Darwin

După mulți ani de cercetări, se pare că cel mai bun răspuns la această întrebare l-a dat însuși Francis Crick, primul descoperitor al codului genetic, autoritatea recunoscută în lumea biologiei: „Nu! Așa ceva este imposibil!”. După cum este imposibil să ne imaginăm că o celulă vie se poate naște în mod întâmplător, de la sine, în urma unor reacții chimice întămplătoare. Probabilitatea matematică a unui asemenea eveniment nu este pur și simplu mică, ci este practic nulă.

Bacheta magică a naturaliștilor convinși a fost timp îndelungat teoria evoluționistă formulată în secolul al XIX-lea de Charles Darwin. Conform acestei teorii, diversitatea speciilor de plante și animale care populează Pământul este rezultatul unor mutații frecvente, absolut întâmplătoare, care, însumându-se pe parcursul a mii de ani, prin așa-numitele verigi intermediare, duc și lupta între specii, care distrug sau împing la periferie speciile neadaptate la condițiile de viață din nișa biologică respectivă în condițiile exterioare date, permițând în același timp o dezvoltare impetuoasă a speciilor care, din pură întâmplare, s-au dovedit mai bine adaptate pentru supraviețuire.

Acest model, care satisfăcea pe deplin o mare parte a lumii științifice acum o sută de ani, pârâie astăzi din toate încheieturile, nefăcând față afluxului de noi descoperiri. Astfel, paleontologia nu a descoperit, după ani buni de studiere a mii de schelete pietrificate, nici un exemplu de verigi intermediare. Știința modernă nu cunoaște nici o fosilă despre care să se poată spune că din ea s-a dezvoltat, în etapa următoare, o altă ființă.

Toate organismele cunoscute, atât cele fosilizate, cât și cele care există în zilele noastre, diferă considerabil unul de altul. Dacă evoluția ar fi mers potrivit lui Darwin - cu pașii mici ai unor modificări întâmplătoare, astăzi am fi avut ocazia să admirăm niște monștri de toată frumusețea, de pildă, un curcan cu labe palmate, ca de gâscă, întucât a suferit o mutație întâmplătoare, adaptându-se brusc pentru un eventual potop universal.

Citește și: A fost descoperita gena prin care maimutele s-au transformat in oameni

Cercetătorilor, care îl susțineau pe Darwin, nu le-a mers la fel de ușor și în privința concurenței dintre specii. Cu puțin timp în urmă a devenit cunoscut faptul că pădurea are propria rețea de comunicații, un original Internet, prin intermediul căruia plantele fac schimb de informații, iar uneori chiar de hrană.

Această descoperire schimbă definitiv imaginea pădurii ca spațiu în care se desfășoară o luptă tăcută, și care acreditează ideea că fiecare fir de iarbă își trăiește propria viață, atentând tot timpul la umezeala, lumina și aerul vecinilor. Căci, după cum afirmă cercetătorii britanici și canadieni, copacii comunică între ei printr-o rețea subterană unică, având în locul cablurilor de cupru și fibră niște ciupercuțe numite micorize, care cresc pe fibrele rădăcinilor.

Oamenii de știință au reușit să stabilească faptul că prin intermediul acestor micorize se face chiar un transfer de substanțe nutritive, astfel încât copacii la care procesul de fotosinteză este mai intens, foioasele, de exemplu, își cedează „surplusul” copacilor la care procesul de sinteză este mai lent, de exemplu coniferele.

Cercetătorii au arătat că pădurea este un ecosistem echilibrat interdependent, așa încât noul tablou al lumii pădurilor a fost în multe privințe total neașteptate. Astefl, s-a văzut că, petru a permite copacilor tineri să crească, copacii bătrâni le cedează prin „rețeaua de comunicații”, din sursele necesare dezvoltării.

Citește și: „Cea mai urâtă femeie din istorie” a avut 20 de cereri în căsătorie, dar a iubit un singur bărbat. Povestea tragică a Iuliei, cea care nu a fost considerată om

Rețeaua subterană de micorize asigură o repartizare optimă a substanțelor nytritive ntre toți copacii pădurii, lucru deosebit de important în cazul sărăciei solului. Prin existența acestei rețele se explică procesul simbiozei copacilor și ciupercilor. Internetul pădurii are și el hackerii lui, plante mici care, nefiind în stare să se întrețină prin propria fotosinteză, sunt nevoite să paraziteze copacii mari.

Așadar, în locul luptei pentru supraviețuire, considerată de Darwin drept una dintre forțele motrice ale evoluției, în lumea vegetală domnește armonia bazată pe cooperarea unor unități de sine stătătoare. Astăzi nu există nici un singur fapt care să confirme teza lui Darwin, care explică originea unor noi specii ca fiind un rezultat al acumulării cantiative de modificări treptate. În rândul oamenilor de știință este tot mai răspândită teza potrivit căreia formarea speciilor se produce în salturi, ca rezultat al modificării calitative într-un interval foarte scurt. Teoria care dă și ea naștere unei sumedenii de întrebări.

Cum să explici prin ea, de exemplu, tranformarea antilopei în girafă? Fiindcă nu este vorba numai despre un proces de lungire a gâtului și a picioarelor anterioare, de o marire a masei musculare și de o întărire a scheletului, ci de o restructurare a aparatului vestibular, pentru ca, în clipa în care animalul ridică brusc capul de la pământ la o înălțime de vreo șase metri, sângele să nu se retragă din creier. Cum se poate produce într-un timp scurt o asemenea modificare complexă, dacă o considerăm întâmplătoare ? Se poate vorbi mai degrabă despre o tranformare intenționată și programată.

Citește și: Vocea lui Stephen Hawking va fi trimisă în spațiu! Ținta este o GAURĂ NEAGRĂ!

Rolul întâmplării oarbe în evoluție este exclus definitiv de descoperirea recentă a faptului că cea mai mare parte a mutațiilor genetice se produc în mod cât se poate de direcționat, iar puținele cazuri de mutații întâmplătoare sunt, de regulă, perturbații în organism și nu au în ele nimic creator. Mutațiile întâmplătoare nu sunt capabile, în genere, să ducă la crearea de specii noi: din zece mii de mutații, doar una este utilă și poate da un rezultat pozitiv, în timp ce toate celelate duc la regres și degenerare.

Lumea care ne înconjoară încetează să mai fie comprehensibilă în sensul naturalismului secolului XIX-lea, care stă la baza științei moderne. În ultima sută de ani a fost descoperit un imens număr de lucruri cu caracter de noutate, iar multe dintre ele nu pot fi explicate de știința rămasă prizonieră unor teorii care și-au trăit traiul. Rezultă o situație paradoxală: cu cât aflăm mai mult, cu atât știm mai puțin. Dar oamenii știu din cele mai vechi timpuri că „Adevărul le este ascuns, iar de ajuns la el nu pot decât pe calea intuiției”.