Ucisă de naziști în 1942, Renia a lăsat lumii un jurnal plin cu detalii dureroase. „15 iulie 1942, țineți minte această zi, în fiecare detaliu!”

 
+3 click pentru
galerie

În anul 1942, Renia Spiegel a fost împușcată mortal de către naziști, din acel moment jurnalul său a fost ținut într-o bancă din New York. Au trecut 70 de ani, iar familia fetei a hotărât să facă public caietul plin cu detalii dureroase.

Moartea fetei a fost prea dureroasă pentru familia acesteia, astfel încât nici mama și sora sa nu au avut puterea să citească prin ce a putut trece Renia.

15 iulie 1942 „Ţineţi minte această zi, în fiecare detaliu. O veţi povesti generaţiilor viitoare. Suntem închişi în ghetou de azi, de la 8 dimineaţa. Aici voi trăi de acum încolo. Lumea este despărţită de mine şi eu sunt despărţită de lume.”

Pe 19 septembrie „Jurnalul Reniei: Viața unei fete tinere în umbra holocaustului”  va fi publicat de familia acesteia. 

Jurnalul este descris de editor ca fiind „un testament extraordinar atât pentru ororile războiului, cât și pentru viața care exista chiar și în cele mai întunecate vremuri”.

Renia locuia în Przemysl, sud-estul Poloniei care s-a aflat sub dominația sovietică până în anul 1941 când a fost invadat de către naziști. A fost ucisă la vârsta de 18 ani, în timp ce se ascundea într-o mansardă.

Aproximativ 700 de pagini conține jurnalul, începe în anul 1939, în momentul în care Renia avea 15 ani și povestește despre evadarea ei, atacurile cu bombe din orașul natal, dispariția famiilor evreiești, dar și despre prima ei dragoste,  Zygmunt Schwarzer.

„Trei împuşcături! Trei vieţi pierdute! Nu mai aud decât împuşcături”

Renia nu a apucat să își termine jurnalul, ultimele propoziții sunt scrise chiar de prietenul ei. Schwarzer a dat jurnalul altcuiva  înainte de a fi deportat la Auschwitz. A supravieţuit, a emigrat în SUA, iar în 1950 a reuşit să returneze jurnalul surorii Reniei şi mamei lor, care se aflau la New York.

Nu au putut citi cuvintele scrise cu atâta durere, astfel au decis să păstreze jurnalul într-un seif. În 2012, fiica surorii Reniei a insistat ca jurnalul să fie tradus în engleză, pentru ca toată lumea să îl poată citi. 

„Am fost curioasă să aflu despre trecutul, moştenirea, despre această femeie deosebită al cărei nume îl purtam (al doilea nume e Renata), pentru că nu ştiu poloneză (mulţumesc, mamă!). Iar ea nu l-a citit niciodată, îl găsea mult prea dureros”, a declarat Alexandra, nepoata Reniei. 

7 iunie 1942

Oriunde mă uit, există vărsări de sânge. Asemenea programuri groaznice. Există ucidere, crimă. Dumnezeule Atotputernic, pentru a optsprezecea oară mă umilesc în fața ta, ajută-ne, mântuiește-ne! Doamne Dumnezeule, hai să trăim, te implor, vreau să trăiesc! Am trăit atât de puțin din viață. Nu vreau să mor. Mi-e frică de moarte. Este totul atât de prost, atât de mărunt, atât de lipsit de importanță, atât de mic. Astăzi sunt îngrijorată că sunt urâtă; mâine s-ar putea să nu mai gândesc pentru totdeauna.

Gândește-te, mâine s-ar putea să nu mai fim

Un cuțit rece, de oțel

Va aluneca între noi, vezi

Dar astăzi mai este timp pentru viață

Mâine soarele ar putea eclipsa

Glonțele armei s-ar putea sparge și sfâșia

Și urletele se trezesc

Cu sânge, cu zgură murdară și împuțită

Porcărie

Astăzi ești în viață

Mai este timp pentru a supraviețui

Să ne amestecăm sângele

Când piesa încă se mișcă înainte

Cântecul potopului sălbatic și furios

Adus de morții vii

Ascultă, fiecare mușchi tremură

Trupul meu se fumește pentru apropierea ta

Trebuie să fie un joc de sufocare, acesta este

Nu e suficientă eternitate pentru toate sărutările



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI