Zaraza, cea mai iubită prostituată a Bucureștiului. Iubirea înflăcărată i-a adus un sfârșit tragic. Îndurerat, iubitul i-a mâncat cenușa cu lingurița

 
+7 click pentru
galerie

„Când apari, señorita, în parc pe-nserat / Curg în juru-ți petale de crin. / Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat, / Și ai trupul de șarpe felin”. Mulți cunosc doar piesa și prea puțini povestea frumoasei Zaraza. Unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite cântece românești din anii interbelici povestește, în ritm de tango, despre farmecul celei mai iubite prostituate ale vremii.

Fiică a unui boier grec şi a unei ţigănci pe nume Didina, tânăra era o femeie frumoasă, cu părul lung și negru, fiind considerată, la acea vreme, una dintre curtezanele de lux ale Bucureștilor de altădată. Se îmbrăca într-un stil ce nu putea trece neobservat, începând cu rochiile în culori tari, până la accesoriile cu strasuri.

Când apărea în localurile Micului Paris, toți ochii erau ațintiți asupra ei. Bărbații o doreau, în timp ce femeile o invidiau din răsputeri. Se afla tot timpul în compania celor mai bogaţi şi celebri domni. Fata obişnuia să poarte o rochie verde-praz, cercei lungi şi mari şi pantofi împodobiţi cu strasuri. 

“Cei din public, îmbogăţiţii şi colaboraţioniştii oraşului, putred de corupţi, păreau să fi uitat până şi ei Sodoma josnică şi monotonă a vieţii lor. Unii tăceau, privind sticlos în faţa ochilor. Alţii duceau paharul alungit de şampanie la gură şi beau din el mult mai mult decât de obicei. Femeile, multe dintre ele târfe trecute prin ciur şi darmon, plângeau ca şcolăriţele. Se surprinse şi Zaraza lăcrimând, şi nu-şi amintea s-o mai fi făcut vreodată”, scrie Mircea Cărtărescu în ”De ce iubim femeile”, potrivit Adevărul.

Cântărețul Cristian Vasile s-ar fi îndrăgostit de ea și între cei doi ar fi început, în 1944, o poveste de dragoste celebră, care s-a sfârșit brusc prin moartea violentă a Zarazei. Cristian Vasile era una dintre vocile la modă în acei ani, alături de Titi Botez, Jean Moscopol si Zavaidoc. Povestea dintre Cristian Vasile și Zaraza a fost redată și de scriitorul Mircea Cărtărescu, în volumul ''De ce iubim femeile''. 

Cristian Vasile, iubitul Zarazei

Povestea de amor dintre lăutarul Cristian Vasile și  Zaraza s-a înfiripat în localul “Vulpea Roşie” de pe Lipscani.  Se spune că cei doi au trăit o poveste nebună de dragoste, până când un alt pretendent al curtezanei a pus ochii, mai mult decât ar fi trebuit, pe ea. Este vorba despre Zavaidoc, cel care a devenit rivalul de moarte al lăutarului.

Din gelozie, nereușind să ajungă la inima tinerei țigănci, a pus la cale un plan mârșav. A plătit un asasin pentru a-i lua viața Zarazei. Așa se face că, într-o seară de octombrie 1946, când ieșea să cumpere tabac pentru logodnicul ei, este ucisă de Borilă, ţiganul care primise bani de la Zavaidoc pentru a duce planul la bun sfârșit.

Zaraza  fost omorâtă de un ţigan gelos, pe malul Dâmboviţei, în timp ce mergea să cumpere tutun. Cristian Vasile a fost devastat. Pentru că o iubea atât de mult, se zice că, după ce a fost incinerată, lăutarul ar fi furat din crematoriu urna cu cenuşa ei şi ar mâncat-o cu linguriţa, a explicat pentru www.historia.ro, istoricul Dan Falcan.

Zavaidoc, pretendentul Zarazei

Îndurerat de pierderea iubitei sale, Cristian Vasile ar fi furat din crematoriu urna cu cenuşa Zarazei și ar fi mâncat-o linguriţă cu linguriţă, potrivit poveștilor vremii. Disperat, a încercat să se sinucidă, bând terebentină. Se pare că otrava nu l-a omorât, ci doar i-a ars corzile vocale, petrecându-și restul vieții pe post de mașinist la Teatrul din Piatra Neamț, potrivit legendei.

În 1944, Zavaidoc suferă pierderi dezastruoase în urma bombardamentelor, ajungând să nu mai aibă unde locui și ce mânca. În același an, este internat, suferind de nefrită și orbește, trăindu-și în chinuri ultimele clipe ale vieții.

Melodia ''Zaraza'', inspirată de farmecul celei mai iubite prostituate de lux, din perioada interbelică,  a fost preluată de mulți artiști — Gică Petrescu, Tudor Gheorghe, Nelu Ploieșteanu, Loredana — care a inclus-o pe albumul ''Zaraza, vânzătoarea de plăceri'', apărut în 2002.

În România, au existat, în 1939, două interpretări ale celebrului tango, înregistrate pe disc - "Zaraza", versuri de Ion Pribeagu, cântată de Cristian Vasile, (înregistrare Odeon, Berlin, 1931) şi "Şi pe tine or să te doară...", versuri de Nicolae Kiriţescu, cântată de Manole Stroici, (înregistrare Homocord, Berlin, 1931).

Numele românesc al tangoului, Zaraza, provine din textul tangoului original şi denumeşte în spaniolă o pânză imprimată, originară din India (Chintz). Celebra melodie se cântă și astăzi, reușind să păstreze vie amintirea vremurilor de altădată. 

Surse: adevarul.ro, agerpres.ro

Surse foto: historia.ro, stelian-tanase.ro, hyperliteratura.ro

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe