Antena Căutare

Andreea Marin transmite un mesaj dureros la 3 ani de la moartea tatălui său: ,,parcă îl simt mai aproape''

Andreea Marin a vorbit despre tatăl său la împlinirea a 3 ani de când a murit

Pentru că se apropie ziua tatălui său, dar și împlinirea a trei ani de când acesta s-a stins din viață, Andreea Marin a simți nevoia să le împărtășească prietenilor virtuali, un mesaj emoționant de dor și de tristețe îndreptat către amintirea celui care i-a fost aproape o viață: ,,parcă îl simt mai aproape''

După cum bine știm cu toții, Andreea Marin, a avut câteva încercări grele în viață, mai cu seamă moartea mamei sale, atunci când vedeta era foarte mică, dar și moartea tatălui său, acum 3 ani.

„Ne mai despart doar câteva zile de primăvară, iar luna martie începe pentru mine cu o mulțime de proiecte frumoase, despre care va voi povesti la timpul potrivit. Însă astăzi vreau să va fac un cadou de suflet, pentru că tot se apropie Mărțișorul și Ziua Femeii.

Cu atâta plăcere îmi amintesc de ultimul concert Mariza la București, mi-a uns sufletul, pur și simplu. O artistă desăvârșită, valoroasă, nu degeaba a fost numită Regina muzicii fado', dar deopotrivă un om sensibil, adânc implicat social (este, că și mine, Ambasador al Bunăvoinței UNICEF pentru țara să și în conversația noastră de după concert ne-am bucurat să descoperim că avem simțăminte asemenea).

O prezență diafană, un om frumos pe dinafară și pe dinăuntru, care face un spectacol excepțional, trecându-te prin emoții puternice, de la lacrimi la zâmbete, de la nostalgie la bucuria de a trăi. O admir pentru tot ceea ce reprezintă și a realizat.

În plus, este și o mămica tânără, dar eu mai am un motiv pentru care ziua concertului ei la București e specială pentru mine: pe 6 martie, era ziua de naștere a tatălui meu, un mare iubitor al muzicii fado, și parcă îl simt mai aproape, îl revăd cu ochii minții așa cum era, bucurându-se de muzică și energie pozitivă, optimist și cu un tonus molipsitor”, a scris Andreea Marin pe Facebook.

Reacția lui Dorian Popa după ce a fost implicat într-un carambol și a fost testat cu aparatul etilotest: ”Ne punem cenuș... Ed Sheeran s-a căsătorit în secret! Cine este soția lui și unde și-a organizat nunta - Foto...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x