Antena Căutare

Adevărul despre mama lui Elon Musk. Cum arată și ce face Maye Musk, femeia care a crescut cel mai bogat om din lume

Elon Musk e cunoscut în întreaga lume și a devenit, recent, cel mai bogat om de pe planetă, însă puțini știu cum arată și ce face mama sa, Maye Musk.

Elon Musk, la costum, papion, covorul rosu Galerie
Cum arată mama lui Elon Musk, cel mai bogat om din lume | Getty Images

Elon Musk a reușit să devină cel mai bogat om din lume cu ajutorul companiilor sale tech, însă puțini știu greutățile prin care a trecut pentru a ajunge în topul miliardarilor și ce impact a avut mama sa, Maye Musk, asupra lui, încă din copilărie.

Mai mult, Maye Musk nu doar că a crescut cel mai bogat om din lume, dar și ceilalți doi copii ai săi, Kimbal și Tosca, au și ei un succes enorm în carierele pe care și le-au ales.

Maye Musk a început o carieră în modă la 15 ani

Maye Musk a început o carieră de model la vârsta de 15 ani, industrie în care activează și astăzi și care, surprinzător, a devenit și mai de succes după ce femeia a împlinit vârsta de 60 de ani și nu și-a mai vopsit părul cărunt, potrivit Biography.

Vezi cum arată mama lui Elon Musk în GALERIA FOTO

Dincolo de cariera sa în modelling, Maye Musk are două diplome de masterat, una în diete și cealaltă în știința nutriției. Ea a pus bazele unui cabinet de nutriție de succes în Africa de Sud - țară în care s-a mutat cu familia când avea doar 3 ani - după care și-a continuat cariera de succes și în țara natală, Canada, când s-a mutat acolo după ce a împlinit 40 de ani.

Citește și: Schimbări în clasamentul miliardarilor! Elon Musk a devenit al doilea cel mai bogat om de pe planetă

Maye a participat și la concursuri de frumusețe în tinerețe și, în 1969, a fost și finalistă pentru Miss Africa de Sud.

Ea are o soră geamănă, pe nume Kaye. Ambele au crescut copii de succes, ce au pus bazele unor firme care generează profituri impresionante.

Maye Musk a fost abuzată de soțul ei, Errol Musk

Maye l-a cunoscut pe Errol Musk în 1970 și, potrivit Biography, a îndurat abuz mintal și fizic timp de ani de zile, mai ales că legile din Africa de Sud din acea perioadă nu considerau abuzul ca fiind un motiv suficient pentru a încheia o căsătorie.

Citește și: Elon Musk l-a întrecut pe Jeff Bezos și a devenit cel mai bogat om din lume. Ce avere fantastică are

După ce legile din Africa de Sud s-au schimbat în 1979, Maye a divorțat de soțul ei și a detaliat mariajul în cartea pe care a lansat-o în 2019, A Woman Makes a Plan.

După divorțul de Errol, Maye s-a străduit să le ofere un trai decent celor 3 copii ai săi. Ea a declarat pentru Huffington Post: ”După divorțul meu, am fost nevoită să le ofer un cămin și hrană celor 3 copii ai mei, fără să am vreun sprijin. Sărăcia te face să lucrezi din greu. Îmi amintesc că plângeam dacă vreunul dintre copiii mei vărsa puțin lapte.”

Maye obișnuia să cumpere haine la mâna a doua și și-a folosit diplomele pentru a găti mâncare sănătoasă și ieftină.

Datorită faptului că s-a născut în Canada, copiii ei au putut obține pașapoarte din acea țară. La doar 18 ani, Elon s-a mutat acolo după ce a terminat liceul, după care a fost urmat de Maye și frații săi.

Alături de Elon Musk, cel mai bogat om din lume în acest moment, Maye i-a crescut și pe Kimbal Musk, un antreprenor în domeniul restaurantelor, ce a lansat numeroase localuri de succes în SUA, și fiica ei Tosca Musk, ce a devenit producător și regizor de succes în Africa de Sud.

Oana Radu a fost la un pas de divorț! Motivul care a măcinat relația sa cu antrenorul Cătălin Dobrescu... Săptămâna fierbinte pe Instagram. Care sunt cele mai hot poze publicate de vedete...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x